Orban: ”Am o energie suficient de mare astfel încât să ofer şi mai mult Partidului Naţional Liberal”

Data:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, care candidează pentru un nou mandat la conducerea formaţiunii, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că deşi sunt colegi de partid care spun că i s-a terminat „benzina”, are suficientă energie încât să poată oferi partidului şi mai mult decât în ultimii patru ani.

„Domnul Boc, de exemplu, a spus că mi s-a terminat benzina. Şi am recunoscut, într-adevăr nu am mai achiziţionat benzină. Nu mai am benzină pentru că viitorul sunt maşinile electrice şi nu mai e nevoie de benzină, e nevoie de baterii. În materie de baterii, le-am povestit cum unii dintre colegii şugubeţi îmi spun ‘Duracell’, că nu îşi imaginează cum am capacitatea de a lucra de dimineaţă până noaptea, stau ca pe baterii. Deci nu am nevoie de benzină, am tot ce-mi trebuie. Am o energie suficient de mare astfel încât să ofer şi mai mult Partidului Naţional Liberal decât am oferit în cei patru ani cât am condus partidul”, a subliniat Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, când a preluat conducerea PNL, partidul se afla într-o stare „destul de proastă”.

„Să nu uităm că atunci când am preluat partidul, acesta se afla într-o stare destul de proastă. Un partid de opoziţie în care lumea era demoralizată, nu mai avea încredere în victorie. Am câştigat aproape toate bătăliile şi am dus partidul în postura de principal partid de guvernământ”, a adăugat liderul PNL.

Congresul PNL se va desfășura pe 25 septembrie, iar în cursa pentru șefia formațiunii s-au înscris Ludovic Orban și Florin Cîțu.

„Biroul Executiv a luat decizia de a declanşa procedurile de alegeri în PNL. Data propusă pentru congres este 25 septembrie. Numărul total de delegaţi va fi de 5.000. Am stabilit calendarul de alegeri. Congresul PNL nu înseamnă doar alegerea conducerii naţionale, înseamnă alegerea conducerii la toate nivelurile. Ca şi calendar propus: în perioada 1-15 iunie vor avea loc adunările generale ale organizaţiilor locale, care vor alege conducerile PNL la nivel local. În perioada 1 iulie – 10 august vor avea loc conferinţele judeţene de alegeri, conferinţe la care se vor alege conducerile judeţene ale PNL. Între data de 10 august, termenul prevăzut pentru finalizarea alegerilor la nivel judeţean, şi data de 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile, conform statului, pentru campania pentru congres”, declara președintele PNL.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...