Orban: Candidatura mea este la dispoziţia PNL

Data:

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seara, că la Congresul PNL din 25 septembrie nu se va alege o „echipă câştigătoare”, ci preşedintele partidului.

„Eu am avut modestia să nu pun echipa câştigătoare, deşi ca preşedinte al PNL am condus echipa PNL la victorie, la câştig. Numai cine are ochelari de cal şi nu vrea să vadă lucrul respectiv nu vede evidenţa. Evidenţa este foarte clară.

Am luat partidul pe un dezastru electoral în alegerile parlamentare din 2016, în care partidul a luat 20% iar PSD-ul a luat 46,5%, având o reprezentare de aproape 48% în Parlamentul României.

Partid lipsit de încredere, demoralizat, destul de fracţionat, cu foarte multe, să spun, probleme adunate în sine şi printr-un efort enorm pe care l-am depus, alături de colegii mei, totuşi am redat încrederea în victorie şi am obţinut succese electorale la care nimeni nu se aştepta”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban la postul B1 TV.

Potrivit acestuia, trebuie analizate cele două persoane care candidează.

„Candidatura mea este la dispoziţia PNL. Oricine gândeşte raţional ştie că pe 25 septembrie nu se alege nicio echipă câştigătoare. Pe 25 septembrie se alege preşedintele PNL, la congres.

Este o competiţie între mine şi Florin Cîţu. Deci trebuie analizată candidatura mea, cine sunt eu, ce am făcut pentru PNL, ce sunt capabil să fac pentru PNL, în ce măsură răspund exigenţelor care sunt fundamentale pentru a asigura un leadership corect şi plin de succes al PNL şi în ce măsură contracandidatul meu este comparabil cu mine în această competiţie”, a adăugat Ludovic Orban.

Acesta a mai spus că este o competiţie cu o miză foarte mare, un joc în care câştigătorul „ia tot”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Tradiția sfințirii bucatelor de Paște continuă în centrul municipiului Miercurea-Ciuc

Credincioşii din Miercurea-Ciuc au marcat Paştele Catolic prin sfinţirea...

AKTUAL24 | Cercetătorii americani susțin că au reușit să inducă percepția unei culori imposibil de redat pe ecrane

Cercetători americani susțin că au reușit să inducă percepția...

Vladimir Putin ordonă un armistițiu de Paște. Rusia oprește temporar acțiunile militare

Federația Rusă oprește toate acțiunile militare de vineri, 19...