Orban: ”Preşedintele României susţine PNL, fiindcă ştie foarte bine faptul că toată conducerea va fi aleasă de membrii PNL”

Data:

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis nu se implică în campania din interiorul PNL, aşa cum nu s-a implicat nici în 2017 a declarat, sâmbătă, președintele PNL, Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, indiferent ce conducere va fi aleasă, PNL rămâne într-un parteneriat „serios, responsabil, realizat pentru binele României” cu preşedintele României.

„PNL, în ansamblul său, are un parteneriat cu preşedintele României şi e normal să fie aşa, pentru că preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost ales în 2014, la primul mandat, din postura de preşedinte al PNL. Şi la al doilea mandat, PNL a susţinut candidatura preşedintelui Klaus Iohannis. Există un parteneriat între preşedintele României şi PNL. Preşedintele României nu se implică în competiţia internă, aşa cum nu s-a implicat în competiţia internă nici în 2017. (…) Sigur că şi data trecută, în 2017, la fel s-a speculat, că un candidat este sprijinit de preşedintele României. S-a văzut că nu a fost aşa. Şi acum, evident, sunt unii care fac campanie încercând să spună că preşedintele României susţine un candidat. Eu am convingerea că preşedintele României susţine PNL, fiindcă ştie foarte bine faptul că toată conducerea va fi aleasă de membrii PNL”, a subliniat Ludovic Orban.

De asemenea, acesta a respins afirmaţiile potrivit cărora în interiorul PNL ar exista două tabere, dintre care una formată în jurul foştilor membri ai Partidului Democrat Liberal (PDL).

„Din punctul meu de vedere, nu există o asemenea separare în PNL. Ca preşedinte al PNL, am militat pentru unitatea partidului, am militat pentru eliminarea a unor eventuale discriminări sau discrepanţe, pentru că cineva a fost în fostul PNL sau în fostul PDL. Din punctul meu de vedere, toţi colegii mei, indiferent din ce formaţiune provin, din cele două formaţiuni care au fuzionat, au beneficiat de deschidere, de dialog, de cooperare şi eu i-am tratat în mod egal, în funcţie, evident, de rezultat, de efortul depus şi de măsura în care acţiunea lor a fost utilă şi benefică PNL”, a conchis președintele PNL.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related