Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că este „absolut revoltător” ce se întâmplă la nivelul organizaţiei PNL Timiş, susţinând că „acolo sunt epurări de tip stalinist”.
„Este absolut revoltător ce se întâmplă acolo. Acolo sunt epurări de tip stalinist. Au fost suspendaţi din funcţie aproape 20 de membri ai PNL, membri importanţi, membri care au participat la toate campaniile, membri care au contribuit la toate rezultatele bune care au fost obţinute la nivelul judeţului Timiş. Acolo se aplică cine nu este cu mine trebuie să fie dat afară şi nu mai are voie să participe la procedurile de vot. La judeţul Timiş s-a brevetat că preşedintele interimar de la judeţ este şi preşedinte interimar la municipiu. El a convocat conferinţa municipală din 3 iulie şi tot el a vrut să o anuleze. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă se convoacă congresul şi mie nu-mi convine care e raportul de forţe şi eu anulez convocarea şi îi trimit acasă pe colegii mei. Aşa ceva nu este posibil, nu este acceptabil. S-au formulat contestaţii la Curtea de Onoare şi Arbitraj care, din păcate, nu sunt soluţionate cu celeritate aşa cum ar trebui să fie soluţionate”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban.
Alegerile pentru conducerea PNL Timişoara vor fi reluate, în 31 iulie, iar Raul Ambruş s-a înscris din nou pentru funcţia de preşedinte, după ce la conferinţa de alegeri din 3 iulie a avut loc un scandal între taberele celor doi candidaţi, din cauza delegaţilor prezenţi, scria News.ro.
„Raul Ambruş s-a înscris astăzi în competiţia pentru preşedinte al organizaţiei PNL Timişoara recunoscând activitatea Biroului Politic Local pe care l-a contestat în repetate rânduri. Raul Ambruş a renunţat la biroul său politic nestatutar şi şi-a depus candidatura pentru şefia organizaţiei PNL Timişoara. Autoproclamat preşedinte al PNL Timişoara, acesta a lăsat deoparte pretenţiile nelegitime la conducerea organizaţiei şi a acceptat că voinţa unui grup restrâns de persoane nu poate trece peste prevederile statutare”, arăta PNL Timiș.