„De fiecare dată când vine bacul dinspre Isaccea spre Orlovka, este un soldat ucrainean acolo care filmează”, îmi spune mecanicul șef de pe ambarcațiunea românească, arătându-mi-l cu degetul. Bacul pleacă din oră în oră de pe fiecare mal, dar navigatorii români nu au voie să coboare pe partea ucraineană.
Mecanicul ar fi vrut să vadă ce este dincolo de Dunăre, fără să știe că satul propriu-zis începe la 4 kilometri, iar acolo este mult praf, un mic chioșc unde oamenii pot cumpăra cafea sau ceai, câteva magazine, în jur de o mie de case, o școală și 3.000 de persoane care vorbesc românește. Mulți se consideră moldoveni.
În fața soldatului care filmează, înainte să te dai jos din bac pe partea ucraineană a fluviului sunt alți doi militari înarmați cu pistoale mitralieră care supraveghează debarcarea: 16 camioane, maxim cât suportă ambarcațiunea și câteva autoturisme, toate cu numere de Ucraina.
Citește și: Ce înseamnă pentru România vizita lui Zelenski
Rușii vor să facă portul inutil
Orlovka îi spun ucrainenii din regiune satului care se află față în față cu Isaccea, de partea cealaltă a Dunării, chiar dacă oficialii de la Kiev i-au schimbat denumirea în Orlivka. Sătenii folosesc, însă, denumirea din perioada Imperiului Otoman: Cartal, care în limba română înseamnă vultur.
Acum două zile, portul acestui sat a fost atacat brutal pentru a doua oară. Rușii vor să-l facă inutil, cu toate că totul abia acum se construiește.
„Înainte de război, pe lista pro-occidentalilor din Orlovka erau 9 persoane, astăzi sunt jumătate din locuitorii satului”, îmi spune Tolea Agbat, convins că mai țin cu rușii doar „cei foarte îndoctrinați”.
Știe, însă, că printre cei 50% pro-ruși sunt și tineri și bătrâni, fiindcă homo sovieticus a reușit să supraviețuiască și în generația post URSS.
De fapt, „adulții nici nu se uită la televiziunea ucraineană, pentru că majoritatea nu înțeleg limba”.
Satul de lângă România unde cad drone. Prinși în propaganda Moscovei
Peste tot unde există antene parabolice „sunt case în care oamenii urmăresc programele televiziunilor rusești” și ei sunt pierduți în propaganda Moscovei, mă lămurește Tolea.
Unul dintre ei, Nicolae Alexandru, mic fermier, 65 de ani, cu o ținută tinerească, părul des și blond, ochi albaștri, înalt, mă primește desculț în timp de face must și pe măsură ce discuția avansează se întreabă „de ce i-aș aștepta pe români sau pe europeni, în loc să-i aștept pe ruși?” și tot el răspunde „rusul a venit și a făcut, turcii care au stat aici sute de ani n-au făcut mai nimic, românii când au venit, în interbelic, n-au construit nici măcar o cale ferată, de ce să distrugem și puținul pe care îl avem?”.
Ucrainenii și rușii ar trebui să se aibă ca frații, crede Nicolae și definește lucrurile: „fratele mic trebuie să-l asculte pe fratele mai mare și să nu se bată cu el, pentru că fratele mai mare e mai puternic”.
Fermierul mai adaugă că ceea ce vede sunt „steagurile care umplu tot mai mult cimitirele” și îndemnul de a lupta până la ultimul ucrainean, „chiar până la ultimul?” zice apăsând pe semnul întrebării.
Tolea, în schimb, face totul să-i ajute pe soldați, să-i convingă pe consătenii lui că lumina nu mai poate veni de la Răsărit, că soarta războiului le va schimba propria lor destin.
Merge regulat cu ajutoare pe front și-mi povestește despre Brigada 57, care și-a luat lozinca Născuți în luptă, fiindcă în prima săptămână de război din cei 50 de luptători, jumătate au murit, iar ceilalți cred că li s-a dat o nouă viață.
„Ucrainenii sunt 100 și rușii 700”.
Cumnatul lui Tolea, Vitalie e pe front de aproape un an și îi descrie cum arată un atac „ei sunt 100 și rușii 700”.
Tolea strânge bani și le cumpără băieților de pe front ce au nevoie, generatoare pentru curent, baterii uriașe să-și încarce pe teren toate device-urile de care au nevoie.
Citește și: Discursul lui Zelenski anulat oficial. Șoșoacă a amenințat că „va fi rău” în Parlament
Când trebuie pleacă și în Germania să le aducă mașini la mâna a doua: soldații economisesc soldele și cumpără mașini, fiindcă ale lor au fost distruse, iar birocrația din armată e atât de mare, încât justificarea pierderilor e aproape imposibil de demonstrat.
Acum Tolea se concentrează să strângă bani pentru o pușcă cu lunetă, pentru că „băieții au nevoie”.
Războiul a schimbat lumea Orlovkăi, mii de camioane cu cereale au trecut prin sat, anul acesta a început construirea portului, totul se dezvoltă într-un ritm neprevăzut, iar măcelul de pe front i-a convins pe mulți să abandoneze tabăra rușilor.
Dronele care lovesc portul sunt pentru săteni ca o prevestire rea, „un șantaj” zice fermierul Nicolae, „o jucărie, care poate fi urmată de o rachetă” spune Tolea, gândindu-se la cât de mult au făcut și pot face rușii.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Este interesant să constatăm cat de eficientă a fost și este propaganda in URSS, respectiv Ucraina. Că oameni care s-au născut acolo cu nume românești și vorbitori nativi de limba română, nu se consideră români. Ei se gândesc tot la frăția dintre ruși și ucraineni, ca și cum ei înșiși ar fi ruși sau ucraineni. Conștiința apartenenței la etnia română sau vlahă s-a mistuit sub valurile de propagandă de aproape 100 de ani. Ei pur și simplu nu mai conștientizează faptul că românii sunt cu totul alta etnie care nu are legătură cu familia popoarelor slave.