Orologii cu semnificație istorică. Câte dintre ele funcționează | Ziarul de Iași

Data:

spot_img

Orologii cu semnificație istorică. Câte dintre ele funcționează? În Iași se află cel mai vechi ceas în funcțiune din vechiul Regat, dar și alte orologii care ne spun o bogată istorie.

Știți câte ceasuri publice sunt în Iași? E adevărat că mergem atenți pe unde călcăm, uneori cu ochii în telefon, cine să-și ridice privirea mai mult ca să vadă pe un turn sau pe frontonul unei clădiri cadranul unui ceas?

Și totuși, în Iași se află cel mai vechi ceas – în funcțiune! – din vechiul Regat, ca să nu mai vorbim de cel mai cunoscut orologiu al orașului, cel din turnul Palatului Culturii.

Un ceas montat în 1883

Dacă acesta va marca chiar anul viitor un veac de măsurat timpul, cel din Clopotnița Sfântul Spiridon e încă și mai vechi, poate chiar din vremea lui Cuza.

Între ele pe scara timpului se află ceasul Catedralei Metropolitane, montat în 1883.

De primele două are grijă profesorul Ion Cristea, iar de cel de la Mitropolie și de ceasul din turnul Mănăstirii Bărboi – care abia a împlinit 35 de ani – se ocupă unul dintre ceasornicarii cunoscuți ai Iașului, Adrian Rotariu.

Citește și: De ce nu se vede Moldova de la București? Cum văd politicienii și societatea civilă

Dar acestea patru sunt ceasurile bune ale Iașului: toate patru funcționează, în ciuda aspectului deplorabil al turnului unde se află cel mai vechi dintre ele.

Despre celelalte putem să spunem că sunt ceasurile rele – și nu sunt doar trei. Însă nu e vina lor.

Bunăoară, în câteva mari intersecții din Iași sunt amplasate ceasuri ornamentale, cu patru cadrane și controlate prin GPS – sau cel puțin așa scrie pe ele.

Aproape toate ceasurile au ajuns să nu mai funcționeze

Doar că, potrivit regulii nescrise că ce e nou se strică mai repede decât ce este vechi, aproape toate au ajuns să nu mai funcționeze.

L-am întrebat pe directorul Serviciilor Publice ce s-a întâmplat cu ele, pentru că în „curtea” acestuia se află aceste ceasuri.

Citește și: Legionarii Moța și Marin comemorați în Spania, la 87 de ani de la moartea lor. Monumentul dedicat nu a putut fi demolat

El ne-a spus că va face tot posibilul să le „întoarcă” – vorba vine, pentru că funcționează pe acumulatori. Însă trecerea timpului se vede bine și după uzura de la exterior, nu doar pe cadranele care au ținut vremea în loc.

Două zile mai târziu după discuția cu Laurențiu Ivan, toate au fost „unse” și în acest moment indică ora corect pe toate cele patru cadrane.

Continuarea în Ziarul de Iași

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...