ORORILE DE LA CĂMINELE DE BĂTRÂNI | Firea spune că sunt înscenări menite să o oprească din cursa pentru Primăria Capitalei

Data:

spot_img

Gabriela Firea, ministru al Familiei și Egalității de Șanse, instituție care se ocupă tocmai cu protecția socială a persoanelor vulnerabile, a avut joi prima reacție publică în cazul privind abuzurile din azilele din Voluntari deținute de o asociație în care sunt implicați apropiați ai săi, conform investigațiilor Centrului de Investigații Media și Buletin de București.

Ministra susține că se încearcă intimidarea sa, compromiterea imaginii sale și scoaterea din viața politică:

„Totul este o dovadă că adversarii politici sunt în stare de orice, chiar de înscenări ca să mă oprească din cursa pentru Primăria Municipiului București”.

Citește și Europarlamentarul Ramona Strugariu: Libertatea presei și finanțările netransparente de la partide către televizuni

Gabriela Firea a reacționat printr-un mesaj pe Facebook în care susține că ea nu are nicio implicare în acest caz și că nu a știut despre activitatea centrelor și a asociației vizate în această anchetă. Ministra acuză că cei care au lansat acuzațiile la adresa sa sunt în „serviciul unor partide și oameni politici” și că singura legătură ar fi că în conducerea asociației din dosar „a făcut parte, pentru o scurtă perioadă de timp, unul dintre consilierii mei”.

„Se încearcă intimidarea mea, compromiterea imaginii mele, scoaterea din viața politică! Care este vina mea? Sunt vinovată că exist? Acum 2 luni vindeam copiii românilor, iar acum chinui bătrânii! Este evident o campanie orchestrată împotriva mea ca om, ministru și candidat la Primăria Capitalei!

Am spus încă de la apariția informațiilor cu privire la aceste cazuri grave că persoanele responsabile pentru neregulile constatate trebuie să plătească. Este inacceptabil orice fel de abuz asupra unor oameni, în special asupra unor persoane fără ajutor, iar cine se face vinovat trebuie să răspundă.

Este intolerabil orice act de cruzime asupra unor bătrâni și nu pot fi de acord cu astfel de comportamente.

Susțin ca toate aceste centre să fie controale, să existe verificări extinse la nivel național. Însă, de la a trage la răspundere vinovații, așa cum pe bună dreptate o fac anchetatorii, până la a inventa persoane responsabile doar pentru a mă calomnia este cale lungă și nu are legătură cu realitatea”, a scris Gabriela Firea.

Citește și: Critică dură a purtătorului de cuvânt al BOR cu bătaie spre Firea, în scandalul căminelor de bătrâni

„Nu am implicare în acest caz și nu am avut cunoștință despre activitatea centrelor și a asociației menționate în această anchetă”

Aceasta a afirmat că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, pe care îl conduce, nu are atribuții pentru acreditarea și/sau controlul căminelor de bătrâni și/sau a centrelor pentru persoane cu dizabilități.

„Domeniul de activitate al centrelor anchetate, îngrijirea persoanelor adulte cu dizabilități, nu intră în atribuțiile ministerului.

Nu am implicare în acest caz și nu am avut cunoștință despre activitatea centrelor și a asociației menționate în această anchetă.

În ciuda eforturilor masive făcute de persoane care și-au dovedit lipsa de deontologie și echidistanță, fiind în serviciul unor partide și oameni politici, singura legătură este faptul că în conducerea unei asociații din dosar a făcut parte, pentru o scurtă perioadă de timp, unul dintre consilierii mei.

Datele din dosar, cele apărute în spațiul public, sunt cea mai mare dovadă că nici consiliera mea nu cunoștea activitatea centrelor deținute de asociația respectivă. Sigur că nu este de interes pentru cei care împroașcă cu noroi faptul că numele ei nu apare nici în stenogramele citate în presă, nici în interceptările publicate și nici pe documente.

De asemenea, s-au creat intenționat confuzii publicând imagini amestecate ca să pară și mai vinovată consiliera mea, deci și eu.

Mai spun ceva cât se poate de clar: sora mea nu are vreo legătură cu ancheta DIICOT, chiar dacă lucrează într-una din instituțiile vizate, DGASPC Ilfov. Niciodată de când a fost angajată în această instituție nu a avut atribuții privind persoanele adulte cu dizabilități, acreditarea sau verificarea acestor centre, atribuirea contractelor sau efectuarea plăților pentru serviciile prestate.

Atribuțiile de serviciu ale surorii mele privesc programele educative pentru copii. Nici la fostul loc de muncă nu a avut astfel de atribuții, oricât ar afirma persoane care fac parte dintr-un plan bine gândit și regizat pentru compromiterea mea.

Sora mea nu este și nici nu a fost anchetată vreodată și nici nu va fi, având în vedere lipsa de implicare în acest caz dramatic”, s-a apărat Gabriela Firea.

Aceasta susține că singura „vină” pe care o are sora ei ar fi tocmai aceasta, că e din familia ei, și că lucrează în instituția vizată în anchetă, dar într-un alt departament.

Care este realitatea

Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, era șefă la Asistența Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc, arată documentele consultate de reporteri. Imediat după apariția seriei de presă CIM – BdB, sora ministrului Firea  s-a transferat: acum lucrează la DGASPC Ilfov, scriu Buletin de București și Centrul de Investigații Media, care au făcut primele dezvăluiri despre centrele ororii din Ilfov.

Ministerul Familiei zice că Ligia Gheorghe a fost în conducerea asociației responsabilă de atrocități o perioadă scurtă de timp, însă informațiile publice arată că demisia a avut loc abia anul acesta, nicidecum în 2022.

Imobilele în care funcționează „lagărul” Casa Cora și Asistența Socială a Primăriei Voluntari aparțin aceluiași proprietar, iar patroana Casei Cora este chiar nașa copilului unei inspectoare de la aceeași instituție ilfoveană. 

Chiar și după publicarea investigațiilor, Ministerul Muncii, DGASPC Sector 3 și DGASPC Ilfov au mințit susținând că în centrele pline de abuzuri condițiile pentru beneficiari sunt bune.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related