P de la Publicitate. Despre jurnaliștii care își vând credibilitatea

Publicul ar trebui să știe ce anume este contribuție jurnalistică independentă și care articol, reportaj, știre de radio sau televiziune sunt create în limitele unei convenții contractuale.

O discuție între jurnaliști din presa locală ocazionată de trainingul din proiectul STOP-AT, organizat de Freedom House și ECLER, a pus pe masă problema felului cum este marcată publicitatea în presă. Nu este vorba de calupurile TV, bannerele sau de publiciatea grafică, ci de articole, interviuri, reportaje care sunt produse în baza unui contract.

Practica în România este ca aceste materiale jurnalistice să nu fie marcate în niciun fel: nici cu acel simbolic P care ar trebui să apară într-un colț, nici cu anunțuri fie de tip „Advertorial” sau „campanie”, fie cu un text final care să amintească cine este finanțatorul.

Este clar pentru toată lumea că presa onestă trăiește cu precădere din reclamele plătite de firme și instituții care au nevoie să comunice informații și să își facă imagine. Nimic rău în asta. Însă publicul ar trebui să știe ce anume este contribuție jurnalistică independentă și care articol, reportaj, știre de radio sau televiziune sunt create în limitele unei convenții contractuale.

Numeroase publicații din toată țara au contracte cu autoritățile locale, ca primăria, consiliul județean și instituțiile subordonate, firme de salubritate, de apă etc. Instituțiile pot furniza informații de interes public pe care presa le va difuza fără nicio plată, fiindcă publicul are dreptul de a fi informat.

Însă multe dintre contractele încheiate au ținte diferite: să facă o bună imagine instituției, adesea șefilor acestora care, dacă sunt politicieni, intră în competiții electorale, să zică de bine atunci când sunt vizate de crize. Aceste articole de presă ar trebui să poarte marca publicității. Schimbul de experiență dintre jurnaliști indică faptul că majoritatea contractorilor cer ca materialul publicat să nu fie marcat.

Citește și: Școala formează supuși, nu cetățeni

Pun această condiție din diverse motive: să fie mai credibili în fața publicului, să nu se expună ca firmă pentru a nu intra în conflict etc. Problema este însă și la instituția de presă care acceptă, admițând implicit să păcălească publicul.

Dar, se plâng jurnaliștii, dacă refuză condițiile, nu mai primesc publicitate. Riscul de a face publicitate unor produse nocive, unor firme dubioase sau unor autorități publice lipsite de competență este major.

Cazul cel mai grav este al publicității politice, care se face în România total netransparent. Cifrele dezvăluite de presa independentă sunt gigantice în raport cu situația de pauperitate a presei în general: PSD a cheltuit 8 milioane de euro, PNL 3,8 milioane de euro și USR 200.000 de euro în 2021 pentru promovare de partid, bani care au mers cu precădere către televiziunile și mass-media centrale.

Partidele au devenit adevărați investitori în media prin intermediul unor agenții cu contracte confidențiale. Iar partea dramatică a afacerii este că s-a cumpărat tăcere în legătură cu subiecte delicate sau s-a făcut pasul de la promovare la propagandă. Nimic din toate acestea n-a ajuns spre public, prin vreun marcaj.

Continuarea în Revista 22

Urmăriți PressHUB și pe Google News!