„Pâinea și vinul” – Târg de produse tradiţionale româneşti la Muzeul Naţional al Agriculturii

Data:

spot_img

Muzeul Național al Agriculturii organizează în perioada 15-17 septembrie 2023, cea de-a V-a ediţie a manifestării complexe „Pâinea și vinul”, tematică promovată încă din 2011, când la Slobozia s-au desfăşurat lucrările celui de-al XVI-lea CONGRES INTERNAŢIONAL AL MUZEELOR DE AGRICULTURĂ, având ca temă „Pâinea și vinul – Corespondenţe istorice, etnologice, tehnologice şi culturale”.

Programul manifestării cuprinde deschiderea expoziției „Plante de leac și alean”, demonstraţii practice de împletit spice de grâu și de copt pâine la ţest şi la cuptor tradiţional, ce va fi oferită spre degustare tuturor celor prezenţi, precum şi un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul folcloric „Doina Bărăganului” al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Tradițiilor Populare Ialomița.

Citește și: Refuzul steriletului. De ce nu mai vor ginecologii să-l monteze femeilor fără copii

Vin, miere, must, artizanat, ceramică

La Târgul de produse tradiţionale româneşti şi-au anunţat participarea unii dintre cei mai renumiţi producători locali (fructe, vin, miere, turtă dulce, prăjituri tradiționale, înghețată, flori suculente, împletituri din spice de grâu) şi din ţară (Brașov – brânzeturi, pastramă, poduse tradiționale; Buzău – cârnați de Pleșcoi, carne; Vrancea – must, fructe; Harghita – kurtos-kolac; Prahova – bijuterii; Constanța – vin de la Crama Murfatlar; Călărași – sucuri naturale, dulceață, gem, lavandă, produse din lavandă; București – artizanat, bijuterii). La standul Muzeului Național al Agriculturii cei interesați vor găsi vase din ceramică de Horezu și Corund.

Timp de trei zile, Muzeul Naţional al Agriculturii (B-dul Matei Basarab, nr. 10, Slobozia) propune vizitatorilor de toate vârstele o atmosferă de toamnă bogată, la un târg autentic românesc, „o întâlnire cu gospodari din toate colțurile ţării, care încă duc mai departe tradiția locală şi care au ajuns să dobândească renume și în Uniunea Europeană şi în multe alte locuri din lume”, spune Gheorghe Petre, manager M.N.A.

Locul desfășurării: B-dul Matei Basarab, nr. 10, Slobozia.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Sorin Dumitrescu, pictor și grafician român, a trecut la cele veșnice

Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti la 18 martie...

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să rămână la putere pe termen nelimitat

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să...

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertăţii. Mesajul lui Klaus Iohannis

Ziua Victoriei Revoluţiei Române a Libertăţii este comemorată în fiecare...

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...