Ajuns într-un stadiu avansat de degradare, Palatul Braunstein a găzduit, până nu de mult, mai multe familii defavorizate. Din cauza riscului prăbușirii unor pereți sau tavane – dar și pentru a înfrumuseța zona centrală, municipalitatea ieșeană a decis ca monumentul istoric să fie reabilitat. Autoritățile locale au depus un proiect de finanțare prin Programul Operațional Regional, pentru salvarea monumentului istoric din Piața Unirii.
Municipalitatea ieșeană a estimat că suma necesară reabilitării se ridică la 22 de milioane de lei însă, potrivit constatărilor ulterioare ale Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est (ARDNE), au omis să rezolve problema unei căi de acces prin care se intra atât în monument, cât și într-una dintre clădirile de lângă el, acesta fiind principalul motiv pentru care proiectul a fost respins.
Potrivit unui răspuns furnizat de ministrul delegat al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, proiectul de reabilitare al Palatului Braunstein a fost respins din două motive tehnice:
- intervenția pentru execuția coloanelor var-ciment depășește limita de proprietate pe o latură a clădirii, lucrările de consolidare neîncadrându-se în limita de proprietate;
- prin lucrările propuse în cadrul proiectului se va modifica gabaritul construcției, modificându-se și forma inițială, la nivelul podului;
Ce spun autoritățile
Viceprimarul municipiului Iași, Gabriel Harabagiu, a explicat pentru Justiție Curată că municipalitatea ieșeană a depus contestație împotriva respingerii proiectului de către ADNRE, urmând a primi un răspuns.
„E o contestatie făcută la București, pentru că cei de la ANDR au constatat că o cale de acces este comună cu un bloc construit în anii 60. Asta nu ne-ar fi împiedicat pe noi să facem palatul și pe aceeași cale să aibă acces și cei de la etajul 1 al acelui bloc – pentru că nu e vorba de acces pentru înreg blocul. Nu ar fi deranjat cu nimic. Efectiv s-a găsit o chichiță. Noi am făcut contestație la București însă nu am primit încă niciun răspuns la solicitare”, ne-a spus Gabriel Harabagiu.
Blocul de locuințe de care vorbește viceprimarul Iașului a fost construit în perioada comunistă, una dintre căile de acces în acesta fiind amplasată în Palatul Braunstein.
Gabriel Harabagiu spune că municipalitatea ieșeană speră ca ministerul de resort să admită contestația Primăriei Iași însă, dacă acest lucru nu se va întâmpla, reabilitarea ar urma să înceapă anul acesta, din fonduri proprii. Municipalitatea a alocat, însă, în bugetul de anul acesta, doar 8 milioane de lei, de aproape patru ori mai puțin decât ar fi necesar pentru reabilitarea completă.
Palatul Braunstein din Iași a făcut înconjorul televiziunilor și site-urilor de știri, după cutremurul din septembrie 2016, fiind una dintre cele mai afectate clădiri din țară. Mai multe bucăți din pereții monumentului istoric s-au prăbușit pe partea carosabilă atunci, fără ca nimeni să fie rănit.
Când a fost construit palatul
Palatul Braunstein a fost construit pe locul unor mai vechi construcții ale unui antreprenor evreu care deținuse mai multe magazine în zona centrală a Iașiului. De la inaugurarea sa, plasată la începutul secolului al XIX-lea, Palatul Braunstein a avut diverse funcții, printre care hotel, bancă, sediu de partid.
Situat în punctul în care se intersectează cele mai multe tramvaie din Iași, Piața Unirii – zonă foarte frecventată în oraș, Primăria Iași a acoperit clădirea cu o copertină ce imită structura originală. A rămas, însă, vizibil semnul care îi îndeamnă pe ieșeni să nu treacă pe lângă monumentul istoric deoarece cade tencuiala.