Am abordat această problemă a serviciilor secrete în lumina ultimelor evoluții de pe scena publică, plină de conspirații, fake-news, etc. Problema m-a pasionat de când eram adolescent și citeam cărți de spionaj sau vedeam la video filme cu James Bond.
Ulterior, am citit, după 1990, o carte care mi-a oferit o altă perspectivă asupra acestei probleme. Cartea, apărută la Editura Humanitas este intitulată ”Consilier de taină al puterii”. Este una din cărțile mele preferate și reprezintă de fapt memoriile Contelui Alexandre de Marenches, director al DGSE, între 1971 – 1982.
Fară îndoială că orice stat democratic are nevoie de servicii secrete putemice. Problema intervine însă atunci când acestea nu mai sunt utilizate în interesul țării, ci în interesul unei oligarhii politice, indiferent de culoare. Ar fi interesant, pentru început, să analizăm pe scurt istoricul serviciilor secrete în România. Prima instituție de stat „civilă” cu atribuții informative și contrainformative a fost Direcția Siguranței Generale a Statului, parte componentă a Ministerului de Interne, creată în 1908, că urmare a răscoalei de la 1907. Exista și Secția a 2-a a Marelui Stat Major, copie fidelă a „Deuxieme Bureau”-ului francez, mai veche și cu atribuții similare în domeniul militar.
În 1924 a fost înființat Serviciul Secret al Marelui Stat Major, un serviciu civil, nemilitarizat, o formă a controlului civil asupra armatei, cu doua secții principale: Informații și Contrainformații. Această situație s-a menținut până în 1940, când Ion Antonescu a emis Decretul Lege nr. 3083/1940, prin care a fost creat Serviciul Special de Informații (SSI) direct subordonat Conducătorului Statului. Potrivit noului context politic, militar și strategic, în sarcina noului serviciu intrau probleme ca terorismul politic, conspirația, complotul și contraspionajul, iar restul sarcinilor contrainformative erau în sarcina Siguranței.SSI a suferit două reorganizări, prin Decretele Legi nr. 3813/1940 (prin care era subordonat Consiliului de Miniștri) și 2172/1943. Primul articol al Decretului din 1943 arăta că „Serviciul Special de Informații este serviciul public investit cu informația generală care interesează Conducerea statului”. Este foarte interesant faptul că Ion Antonescu, deși militar de carieră, concepea acest serviciu ca pe unul public și civil.
Instituțiile democratice amintite mai sus au fost înlocuite după 1947 cu Securitatea pe care o cunoaștem. Întâi, vom analiza panorama serviciilor secrete din țările democratice. În Marea Britanie, comunitatea serviciilor secrete include Serviciul Secret de Informații (Secret Intelligence Service sau MI 6), Serviciul de Securitate (Security Service sau MI 5), Special Branch of Scotland Yard (Secția Specială a Poliției Metropolitane), Serviciul Militar de Informații (Defense Intelligence – DI) și Centrul Guvernamental de Comunicații (Government Communications Headquarters – GCHQ).
Serviciul Secret de Informatii, cel mai cunoscut serviciu secret britanic, mai este numit și Millitary Intelligence 6 pentru că se presupune că are 6 secții (spionaj politic, spionaj militar în domeniul armatei de uscat, marinei și aviației, protectia informațiilor din cadrul oficiilor diplomatice britanice din străinătate și secția tehnică). EI a fost creat în 1909, ca o subcomisie a Comisiei Imperiale de Apărare, organismul responsabil de securitatea militară a Imperiului Britanic. În prezent, are ca atribuții: culegerea de informații externe, organizarea unor operații secrete și întocmirea de rapoarte pe probleme de informații secrete, pe care le furnizează factorilor de decizie. Este parte componentă a Ministerului de Externe (Foreign and Commonwealth Office).
MI 5 (Military Intelligence 5, deoarece are 5 secții, aceleași ca MI 6, minus cea de protecție a oficiilor diplomatice) are drept misiune: apărarea siguranței statului împotriva actelor de spionaj, terorism, sabotaj și diversiune. Nu are competente pe linie de poliție de siguranță (competențe care cad în sarcina Special Branch din Scotland Yard) MI 5 și Special Branch sunt părți componente ale Ministerului de Interne (Home Office). Bugetele alocate MI 5 și MI 6 sunt votate de Parlament prin intermediul votului anual pentru serviciile secrete (Single Intelligence Account, încluzând bugetele MI 6, MI 5 și GCHQ). Membrii Parlamentului nu au acces la evidențele financiare referitoare la cheltuielile din acest buget special. Sectia Specială a Poliției Metropolitane (Special Branch of Scotland Yard) asigură paza și protecția oficialităților guvernamentale și efectuează diferite operațiuni în domeniul securității interne, în colaborare cu MI 5.
Are competențe pe Iinie de politie (arestări, percheziții), asistând procuratura (Crown Prosecution Service) în anchetarea cazurilor de spionaj , sabotaj, terorism etc. Centrul Guvernamental de Comunicații (GCHQ – structură a Ministerului Apărării) asigură codurile folosite în activitatea guvernamentală și, pe de altă parte, interceptează și decodifică comunicațiile guvernamentale ale altor țări. Serviciul Militar de Informații (DI), subordonat Ministerului Apărării (Ministry of Defence), are toate atribuțiile corespunzătoare MI 6, MI 5 și Special Branch în domeniul militar.
Modalitatea de control a serviciilor secrete britanice este mult mai discretă și mai puțin oficială decât în SUA, diferență determinată de structurile guvernamentale ale celor două țări. În SUA, președintele și guvernul, pe de o parte, iar pe cealaltă parte Congresul, pot avea culori politice diferite. În Marea Britanie, premierul este liderul partidului majoritar în Camera Comunelor. O primă modalitate de control este cea exercitată de Guvern prin intermediul unei Comisii Ministeriale de coordonare a activității de informații și al Comisiei Permanente a subsecretarilor pentru serviciile de informații (Permenent Secretaries Committee on the Intelligence Services – PSIS). Subsecretarii permanenți sunt funcționari publici (civil servants) superiori din fiecare minister, iar PSIS este compus din subsecretarii permanenți din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului de Externe, Ministerului de Finanțe (HM Treasury) și Ministerului Comerțului și Industriei (Department of Trade and Industry). Un funcționar superior din cadrul Guvernului este coordonator al activității de informații și securitate. PSIS coordonează o serie de comisii, cum ar fi Comisia mixtă pentru activitatea de informații (Joint Intelligence Committee, care elaborează evaluări privind activitatea serviciilor secrete, coordonând activitatea MI 6 și DI), Comisia pentru informații externe din domeniul economic (OEIC, care culege și analizează informațiile din domeniul științific, economic și tehnic) etc.
Marea Britanie nu are organisme parlamentare permanente care să se ocupe exclusiv cu supravegherea comunității serviciilor secrete. În 1989, a fost votată Legea Serviciului Secret (Secret Service Act, amendată în 1996), prin care era consacrată din punct de vedere legal existența MI 5. Legea prevede existența unui comisar independent, care „deține sau a deținut o funcție importantă în cadrul Ministerului de Justiție”. Comisarul este numit de Primul Ministru și are competența de a analiza situațiile în care este necesară eliberarea de mandate pentru unele activități care nu pot fi întreprinse fără aprobări prealabile. EI trebuie să elaboreze un raport anual, înaintat Primului-Ministru și apoi Parlamentului. Tot această lege înființează și o comisie alcătuită din 3-5 juriști, care poate primi reclamațiile de la orice persoană fizică care consideră că „Serviciul Secret i-a afectat în vreun fel propria persoană sau proprietatea sa” (prin Serviciu Secret se înțelege MI5). Mandatul membrilor Comisiei poate fi acordat și retras numai de catre Parlament. Hotărârile Comisiei sint definitive și nu pot fi atacate în nici un fel.
MI 6 și GCHQ au fost create din punct de vedere legal prin Intelligence Services Act din 1994.
În Republica Federală a Germaniei actuala structură a comunității serviciilor secrete datează din 1956 și cuprinde Serviciul Federal de Informafii (Bundesnachrichtendienst – BND), Oficiul Federal pentru Apărarea Constituției (Bundensamt fur Verfassungschutz – BFV), Biroul Federal al Poliției Criminale (Bundes Kriminal Amt – BKA) și Serviciul Militar de Contrainformații (MAD). BND este subordonat direct Cancelariei Federale, BFV și BKA sint subordonate Ministerului de Interne, iar MAD se subordonează Ministerului Apărării (Bundeswehr).
BND, că principal serviciu de informații a fost înființat în 1956 și se ocupă cu strângerea și analiza informațiilor din afara granițelor naționale. Este condus de un președinte numit de către Cancelar. BFV (creat pe baza unei legi din 1950), reprezintă serviciul de contrainformații, având drept atribuții culegerea de date privitoare la spionii străini și la extremiștii germani. Competentele sale au fost lărgite printr-o nouă lege, din 1972. Președintele sau este numit tot de către Cancelar. Are filiale în toate cele 16 landuri federale. BKA are competențe în principal de terorism și crimă organizată transnațională. Poliția Federală (Bundespolizei) acționează ca politie de siguranță (arestări, percheziții), la fel că și Special Branch din Marea Britanie. MAD asigură protecția contrainformativă a forțelor armate (Bundeswehr), deși inițial a fost conceput că un serviciu de informații militare. Mecanismele de control ale serviciilor secrete germane sunt atât guvernamentale, cât și parlamentare. Activitatea curentă este supravegheată de către Cancelaria Federală, prin intermediul unui ministru de Stat fără portofoliu, care coordonează activitatea serviciilor secrete, subordonat direct Cancelarului. Controlul parlamentar se exercită în principal prin Comisia Parlamentară de Control, existentă în cadrul Bundestagului. Comisia a fost înființată printr-o lege votată la 11 aprilie 1978 și exercită supravegherea asupra tuturor serviciilor secrete.
Comisia G 10 este o comisie parlamentară a Bundestagului, având ca atribuție verificarea faptului că serviciile secrete acționează conform art. 10 al Legii Fundamentale din 1949 (Constituția RFG). Această comisie supraveghează și poliția din cele 16 landuri. Controlul se mai poate exercita și pe cale bugetară, printr-o comisie financiară a Bundestagului, care aprobă bugetul BND.
Comunitatea informativă a Franței are mai multe componente principale. Direcția Generală a Securității Externe (Direction Generale de la Securite Exterieure – DGSE, fostul SDECE), parte componentă a Ministerului Apărării, culege și analizează informațiile și organizează unele „operațiuni speciale”. Directorul sau este numit de către președinte. Direcția Generală a Securității Interne (Direction Centrale de la Securite Interieure – DCRI), are în competenta sa contrainformațiile și prevenirea terorismului, fiind subordonată Ministerului de Interne. Informațiile militare cad în sarcina Direction du Renseignement militaire, DRM , iar contrainformațiile militare sunt de resortul Direction du renseignement et de la sécurité de la Défense, DRSD, având aceleași atribuții că și cele menționate mai sus în domeniul militar. Sunt parte componentă a Ministerului Apărării.
În ce privește controlul serviciilor secrete, acesta este aproape inexistent. Probabil unul din motive este deosebirea între semnificația termenelor de intelligence, respectiv renseignement. Controlul nu este dorit nici de politicieni. Aceștia consideră că activitatea serviciilor secrete nu le aduce voturi când are rezultate pozitive și le dau dureri de cap în cazul unor eșecuri.
În Israel, existența statului depinde foarte mult de serviciile secrete, în număr de (4) 5. Serviciul de Informații sau Institutul (MOSSAD), se ocupă de strângerea informațiilor din afara granițelor naționale, analiza lor, precum și organizarea de „operațiuni speciale”, domeniu în care serviciile secrete israeliene sunt renumite. Pentru operațiunile speciale sunt folosite deseori echipele Kidon (pentru eliminarea fizică a dușmanilor Israelului) sau unitatea de elită Sayeret Matkel a forțelor armate. Serviciul General de Securitate (SHIN BETH sau SHABAK) este serviciul de securitate și contrainformații. Poliția de Siguranță (Intelligence Division) are în competența sa arestarea celor bănuiți de spionaj împotrivă Israelului, precum și efectuarea de percheziții. Serviciile Secrete Militare (AMAN) reprezintă serviciul secret al forțelor armate (Tzahal). Biroul de Relații Științifice (LESHKAT KESHER MADAO ~ LEKEM) asigură spionajul științific și tehnic. Oficial a fost desființat oficial în anii 1980.
Primul Ministru coordonează activitatea serviciilor secrete prin intermediul unei comisii condusă de Directorul Mossad și care este alcătuită din directorii serviciilor de informații și directorii generali ai ministerelor cu probleme de apărare și relații externe. Până de curând, a existat o mare rezistență în calea instituirii unui control parlamentar asupra comunității informative, rezistență explicată prin situația foarte particulară în care se află Israelul, a cărui supraviețuire depinde în mod esențial de eficiența și viteza de acțiune a forțelor armate și a serviciilor secrete. De aceea, orice încercare de control asupra acestor instituții era privit drept un act de trădare națională.
Comisia pentru Securitate și Relații Externe a Knessetului (Parlamentul israelian) supraveghează activitatea serviciilor secrete. Are competențe exclusive în ceea ce privește bugetul comunității informative și atribuții foarte largi în ce privește bugetul pentru apărare. Directorii tuturor serviciilor secrete au obligația de a înainta rapoarte periodice acestei comisii.
”Ce spui la ureche în pădure se aude”.
”Boul se leagă de coarne și omul de limbă”.
”Ce nu vrei să știe dușmanul nu spune prietenului”.
