Paradoxuri medicale cu vaccinarea Covid

Data:

spot_img

Aflaţi în valul cinci al pandemiei, specialiştii sunt în continuare puşi în faţa unor paradoxuri medicale. Astfel, procentele de vaccinare puse în paralel cu incidenţele la zi a cazurilor de Covid, arată o serie de aspecte ciudate. Unul dintre exemple este faptul că rata de vaccinare pare să fie direct proporţională cu numărul de cazuri de bolnavi Covid, şi nu invers proporţională, aşa cum ar fi de aşteptat.

Una dintre explicaţii stă, însă, în modul de calcul al incidenţei şi în faptul că de multe ori numărul de persoane înregistrate în statistici nu este identic cu al cetăţenilor care trăiesc efectiv în aceste localităţi. La Botoşani cea mai mare rată de vaccinare este în municipiul reşedinţă de judeţ, unde 37,87% dintre cei 120.000 de locuitori oficiali sunt vaccinaţi. Tot aici este şi cel mai mare număr de bolnavi.

Astfel, dintre cele 5.333 de persoane diagnosticate cu Covid în ultimele doua săptămâni în judeţ, mai bine de jumătate, adică 2.716 sunt din municipiul Botoşani. În ciuda ratei mari de vaccinare, în municipiul Botoşani este şi cea mai mare rată de infectare, indicele fiind de 22,90 de cazuri la mia de locuitori.

La polul opus se află comuna cu rata cea mai mică de vaccinare, care are de asemenea şi cea mai mică incidenţă. Potrivit raportărilor autorităţilor sanitare, comuna Ripiceni are o rată de vaccinare de doar 8%, fiind şi singura comună care are un procent sub 10%. Deşi cu un număr mic de persoane imunizate, doar 10 localnici sunt infectaţi cu SARS-CoV-2, ceea ce reprezintă o incidenţă de doar 1,98 de cazuri la mia de locuitori.

Explicaţii oferite de DSP

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică spun, însă, că una dintre explicaţii este şi modul în care se calculează rata de incidenţă.

„Comuna Ripiceni figurează cu 5.055 de locuitori. Mulţi sunt, însă, cetăţeni basarabeni, care figurează cu domiciliul acolo. Nu este singura comună în această situaţie. Din acest motiv şi incidenţa este una scăzută, dar şi rata de vaccinare. În realitate, procentajul celor care chiar locuiesc în comună şi sunt vaccinaţi este mai mare. Cât despre municipiul Botoşani, fiind şi cea mai mare aglomerare de oameni din judeţ, este oarecum firesc să fie şi cele mai multe cazuri. Vorbim de peste 100.000 de oameni. Trebuie remarcat, totuşi, că numărul cazurilor la ATI este mult mai mic faţă de celelalte valuri, deci vaccinul îşi face treaba”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul executiv al DSP Botoşani.

La nivel naţional rata de vaccinare este de 40%

Rata de vaccinare în rândul populației generale stagnează la 40% în România – 43.45% în municipii şi mai puţin de 30% în zona rurală, potrivit datelor publicate luni de platforma RO Vaccinare.

Articolul complet poate fi citit în MONITORUL DE BOTOȘANI.

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...