Parcarea de TIR-uri din Portul Constanța ar urma să coste UE și statul român 50 de milioane de euro, o sumă de 5 ori mai mare decât cea prevăzută inițial în 2023. Investiția a crescut de la 10 milioane de euro anul trecut la 50 de milioane în 2024.
Principalul motiv este terenul controversat în jurul căruia planează interese imobiliare, așa cum au arătat anterior Info Sud-Est și G4Media, și care a fost schimbat brusc. Schimbarea terenurilor face obiectul unei anchete in rem la DNA Constanța, care bate pasul pe loc în prezent.
Doar exproprierea noului teren costă de trei ori mai mult decât suma prevăzută inițial, pentru că în studiul de fezabilitate terenul figurează la categoria ”curți construcții”, deși la cadastru figurează drept „teren arabil”, adică ar trebui să fie mult mai ieftin.
Chiar și dacă ar fi „curți construcții”, terenul este evaluat de firma care a făcut studiul de fezabilitate la un preț cu 50% mai mare decât cel prevăzut în grila notarilor.
Citește și: Alianță subterană între AUR și PSD la Stâlpeni | Gazeta de Stâlpeni
Până în prezent, studiul de fezabilitate a fost trimis de două ori spre refacere companiei care l-a întocmit, după ce comisiile de specialitate din Portul Constanța au consemnat obiecții privind devizul general și alte aspecte.
Compania care administrează Portul Constanța a transmis că nu poate confirma sumele prezentate de reporteri pentru că SF nu este încă document public, iar compania care a întocmit studiul nu a mai explicat de ce suma prevăzută inițial a crescut de 5 ori, deși inițial a spus că o va face.
Un certificat de urbanism emis de Primăria Agigea este documentul care atestă că terenul controversat pe care urmează să fie amenajată parcarea este destinat „curți construcții”.
Însă, conform extraselor de carte funciară consultate de reporterii Info Sud-Est și G4Media, terenul figurează în evidențele statul român la categoria „arabil”, ceea ce presupune o valoare de piață mult mai mică.
Spre exemplu, conform grilei notarilor publici consultată de reporteri, un metru pătrat din terenul respectiv, arabil, valorează 10 euro/mp.
Continuarea, în Info-sud-est.ro
Citește și: Mihail Kavelașvili a fost numit președinte al Georgiei
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Info Sud-Est / Andreea Pavel)