O parcare impresionantă de 14.000 de metri pătrați, construită din fonduri europene, zace undeva pe strada Macului, considerată Drumul de Centură Est al municipiului Galați, în apropierea Lacului Brateș. Construită pentru staționarea TIR-urilor cu marfă care tranzitează Galațiul cu scopul de a descongestiona traficul greu de pe străzile orașului, parcarea este prea puțin folosită. Conform Primăriei Galați, gradul de ocupare al parcării este, în medie, de 20%, ceea ce înseamnă că nu sunt recuperate nici măcar cheltuielile cu paza și întreținerea. Mai mult, parcarea construită prin Programul Operațional Regional a căpătat și un alt rol, inexistent în proiectul inițial: spațiu de depozitare pentru rablele pe care Primăria le strânge din municipiul Galați.
Ghinion încă din start
Pe 7 martie 2012 se lansa proiectul „Parcare Drum Centură Municipiul Galați”, Contract de finanțare Nr. 2814, semnat pe 25 ianuarie 2012, cod SMIS 25332, în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Galați. A beneficiat de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul major de intervenție 1.1 – „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană”. Proiectul a avut o valoare totală de peste 5,121 milioane lei (cu TVA), asistența financiară nerambursabilă fiind de 4,059 milioane lei, și a avut ca obiect construirea unei parcări cu o suprafață totală de 16.071 de metri pătrați, din care 13.780 mp constituie parcarea propriu-zisă. Contribuția Primăriei Galați a fost de 545.671 lei, plus TVA. Predarea amplasamentului către constructor și ordinul de începere a lucrărilor au fost emise în 11 februarie 2013.
Constructorul a fost compania gălățeană Vega ’93, controlată de omul de afaceri Corneliu Istrate, prezent ani la rând în topul milionarilor în euro ai Galațiului, companie care a avut cea mai bună ofertă dintre cele șapte valide. Prețul amenajării parcării de pe Centura estică a orașului a fost de 3,48 de milioane lei, plus TVA.
Lucrări intrate în prelungiri
Conform anunțului inițial, parcarea de TIR-uri de pe strada Macului (care face legătura între strada Tunelului și Calea Prutului) trebuia să fie gata în 24 de luni, însă lucrările s-au prelungit cu încă șase luni, și asta pentru că pânza freatică s-a dovedit a fi mult mai sus decât o arătau studiile furnizate de Institutul de Proiectări Galați.
„În proiect, studiile geo au fost luate din sertar de către Institutul de Proiectări Galați, și au zis, conform normativelor din anii ’70, că putem construi. La prima sapă în pământ, în loc de apă la șase metri, au găsit la 1 metru. Ne chinuim să găsim soluții la ceva ce trebuia să ne dea proiectantul. Lucrarea nici astăzi nu a început! Probabil se va decala termenul, pentru că au lucrări suplimentare acolo de rezistență a terenului. E posibil să pierdem finanțarea, să avem corecții pentru execuție proastă”, afirma revoltat în martie 2013 Aurel Vlaicu, city-managerul Galațiului din acea vreme, citat de „Viața liberă”. Nu s-a pierdut finanțarea, dar s-a lungit termenul cu încă jumătate de an.
Punga de apă de la doar un metru adâncime nu a fost însă singura anomalie din proiect. S-a descoperit și că mai era necesară o canalizare de 50 de metri, pentru drenaj. În cele din urmă, lucrările suplimentare au fost plătite cu 550.000 de lei de la bugetul local, care a fost rectificat în acest scop, și au fost executate tot de Vega ’93, pentru că procedurile și organizarea unei noi licitații ar fi întârziat lucrarea cu încă vreun an. Culmea, complexitatea lucrărilor de consolidare a fost mai mare decât cea a amenajarii parcării în sine…
O investiție inutilă, „păstorită” de trei primari
Pe 23 iulie 2014, la Parcul de Soft avea loc conferința de închidere a proiectului european, în cadrul căreia autoritățile s-au declarat mulțumite de realizare. Proiectul finalizat a constat în construirea unei platforme carosabile cu o suprafață de 13.780 mp, cu rol de staționare a mijloacelor de transport de marfă care tranzitează teritoriului municipiului Galați. Investiția realizată, cu dotările corespunzătoare, asigură spații de parcare pentru 72 de mașini de mare tonaj (TIR-uri) și 11 autoturisme (sau microbuze).
Cu administrarea ei a fost însărcinată inițial SC Gospodărire Urbană SRL, societate subordonată Consiliului Local Galați, printr-o concesiune pe zece ani, votată în 2014 de aleșii orașului.
După numai un an, tot Consiliul Local a decis, prin HCL nr.375/30.09.2015, ca obiectivul să fie trecut în curtea Primăriei, cu proces-verbal de predare-primire.
O parcare pentru TIR-uri sublimă, din care TIR-urile lipsesc cu desăvârșire
Proiectul parcării de pe strada Macului a fost făcut pe vremea când primarul Galațiului era Dumitru Nicolae. Lucrările s-au realizat și finalizat în mandatul primarului următor, Marius Stan, iar acum soarta parcării este în mâinile actualului edil-șef al Galațiului, Ionuț Pucheanu, care… încearcă să scape de ea. Aproape imediat după inaugurarea parcării de pe strada Macului, s-a dovedit că investiția respectivă a fost cel puțin neinspirată. În absolut niciun moment nu s-a pus problema ca platforma să fie ocupată măcar pe jumătate. Deși locul este împrejmuit, luminat, dotat cu barieră la intrare și păzit 24 de ore din 24, șoferii nu s-au înghesuit niciodată să-și aducă mașinile aici. Să fie de vină amplasamentul, tarifele, vecinătatea – un pustiu plin de buruieni, la marginea orașului, sau poate lipsa serviciilor, precum posibilitatea de a cumpăra fie și o sticlă cu apă? Cert este că, de ani buni, parcarea de pe strada Macului stă aproape goală.
Am făcut o vizită acolo acum câteva zile, la început de octombrie 2018. Dezolant – a fost primul cuvânt care ne-a venit în minte. Imaginați-vă o suprafață de beton mare cât aproape trei terenuri de fotbal, pe care sunt parcate patru-cinci TIR-uri, în condițiile în care este loc pentru 72. Am intrat în vorbă cu agentul de pază, care ne-a spus că, de fapt, două din camioanele mari staționate sunt acolo cam de un an de zile. Nu știm dacă au fost abandonate de proprietari, pentru că pare destul de greu de crezut că poți să renunți la un ditamai camionul, dar, de un an de zile, nimeni nu a dat niciun semn de viață referitor la vehiculele respective. Am aflat că au mai fost situații în care proprietarii au venit să își recupereze mașinile după ce acestea au stat mai mult timp în parcare, dar au fost nevoiți să achite contravaloarea serviciilor prestate.
Sute de rable, parcate în așteptarea casării
Lipsa de apetit a proprietarilor sau a șoferilor de camioane pentru parcarea de pe strada Macului se pare că le-a dat idei noi autorităților locale, astfel că, de jur-împrejurul parcării, la interior, ca un fel de centură, au fost aduse și depozitate aproximativ 100 de rable strânse de pe străzile Galațiului. Proiectul finanțat prin fonduri europene pentru parcarea pentru TIR-uri nu prevedea o astfel de destinație a banilor Uniunii Europene.
Cât produce parcarea pentru TIR-uri?
Conform unui răspuns oficial al Primăriei Galați la solicitarea publicației „Viața liberă”, parcarea are ca utilități disponibile apă curentă și grup sanitar. Plata utilităților presupune următoarele cheltuieli lunare: „salubrizare și ridicare deșeuri – în medie 300 lei, curent electric – în medie 500 lei, curățenie grup sanitar – în medie 2.300 lei, pază – în medie 10.000 lei. Tarifele practicate sunt de 10 lei/24 de ore, iar locurile ocupate lunar – în medie, 20%”.
Așadar, Primăria cheltuiește lunar cu această parcare, în medie, 13.100 de lei. Dar cât încasează în schimb? Un grad de ocupare de 20% din 83 de locuri înseamnă aproximativ 17 mașini. Rotunjim în plus, până la 20. Presupunând că aceste 20 de mașini ar fi parcate non-stop, asta înseamnă că, într-o lună de zile, de pe urma lor s-ar încasa 10 lei x 30 zile x 20 de vehicule, adică 6.000 de lei. În condițiile în care cheltuielile lunare ale Primăriei sunt, așa cum am calculat mai sus, de 13.100 de lei, iar veniturile din aceeași perioadă de timp sunt de doar jumătate, adică 6.000 de lei, există o problemă: parcarea nu produce atât cât cheltuiește.
Avem așadar un proiect realizat pe bani europeni care nu este valorificat așa cum ar trebui și care, mai mult, aduce și pierderi.
Semne nu prea bune
Încă dinaintea începerii lucrărilor la parcarea de pe Centura estică, semnele nu erau de bun augur. În iulie 2013, trecuseră șase luni și construcția tot nu începuse. Un panou căzut în cap, o zonă împrejmuită pe care nu se mai clintise nimic de aproape jumătate de an, iar în fundal o amenajare de șantier a societății Vega ’93 – așa arăta atunci investiția anunțată cu mare tam-tam de către fostul city-manager Florin Popa (foto). Cine avea curiozitatea putea citi pe panoul care abia se mai susținea că este vorba de o investiție de valoare de 7,1 milioane de lei, din care 4,6 milioane – contribuția Uniunii Europene, 1 milion – Guvernul României și 1,4 milioane – beneficiarul, adică Primăria, și că face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Și da: trebuia să fie gata pe 25 ianuarie 2014.
Regulament. Avem o parcare. Cum o „pasăm”
Cum afacerea cu parcarea de TIR-uri merge prost pentru Primărie, consilierii locali s-au gândit s-o „paseze”, eventual unui operator privat care să găsească soluții pentru a o face funcțională. La finele lunii august 2018, CL Galați a votat „Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului de întreținere, menținere parcare TIR-uri”, caietul de sarcini aferent acestui serviciu și contractul-cadru. Conform documentului, operatorul desemnat ar trebui să asigure servicii de pază permanentă, salubrizare, deszăpezire, iluminat, remarcare și reparare a unor echipamente. În plus, autoritățile cer și alte dotări pentru parcare: defibrilator extern automat, situat lângă grupul sanitar, toalete, dușuri, mașină de spălat/uscător, distribuitoare automate de băuturi și gustări, prize pentru containere, acces Wi-Fi, spațiu de așteptare. Mai mult, operatorului i se impun indicatori de performanță și penalități contractuale în cazul în care acesta nu prestează serviciul la parametrii de eficiență și calitate la care s-a obligat. Rămâne de văzut dacă se va găsi operatorul care să îndrepte pe banii lui proiectele prost croite de Primărie pe bani europeni..
Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Viața Liberă Galați în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.