Parchetul European investighează două cazuri de fraudă cu subvenții în România, cu un prejudiciu de peste 2,5 milioane de euro

Data:

spot_img

Parchetul European are în lucru două dosare, în România, în care sunt cercetate mai multe persoane care ar fi cauzat un prejudiciu total de peste 2,5 milioane de euro, bani obținuți din subvenții. Cei vizați de anchetele procurorilor europeni ar fi obținut, ilegal, subvenții pentru ferme de porci și sere de căpșuni.


Într-un dosar, cinci persoane au fost puse sub acuzare de Biroul Procurorului Public European (EPPO) din Timișoara, pentru fraudă agravată cu subvenții, falsificare de documente private și fals intelectual, cu un prejudiciu estimat la 667.000 €.


Ancheta vizează un proiect de înființare a unei ferme de creștere a porcilor în orașul Corabia, județul Olt, finanțat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

„Conform investigației, beneficiarul fondurilor, cu sprijinul furnizorului de echipamente și al consultantului de proiect, a prezentat documente false pentru bunuri care au fost cumpărate la un preț mai mic și erau de altă natură sau cantitate decât cele solicitate de la FEADR, obținând astfel în mod necuvenit fonduri din bugetul UE în valoare de 667.000 €”, se arată în comunicatul EPPO, transmis joi.

Citește și Procurorii militari mențin trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu în dosarul Revoluției

Potrivit sursei citate, în același dosar sunt implicați și doi angajați ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) din România, care „în exercițiul atribuțiilor lor, au menționat în mod fals că au efectuat controale la fața locului corecte ale echipamentelor care au fost solicitate de către beneficiar”.

Ancheta EPPO i-a împiedicat pe cei implicați să mai obțină o sumă suplimentară de aproximativ 500.000 €, din bugetul UE.

2 milioane de euro pentru sere pentru căpșuni și salată

În al doilea dosar, deschis de Biroul Procurorului Public European (EPPO) din București este vorba de o acțiune penală împotriva unei persoane acuzate de obținerea ilegală a aproape 2 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).


„Investigația indică faptul că suspectul a obținut fraudulos finanțare nerambursabilă în 2017 și 2019 pentru două proiecte care vizau construirea de sere pentru căpșuni și salată în municipiul Bălanu, județul Giurgiu (România)”, se arată în comunicatul transmis joi de EPPO.


„În timpul perchezițiilor domiciliare efectuate la 10 iulie 2024, autoritățile au descoperit 60 de documente falsificate, inclusiv extrase de cont bancar, ordine de plată și facturi fiscale. Se înțelege că aceste documente au fost depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) din România pentru a susține cererile de cheltuieli pretins efectuate în cadrul proiectelor”, mai arată sursa citată.


Potrivit procurorilor, cu ajutorul unor documente falsificate, suspectul a cauzat un prejudiciu bugetului UE de aproape 2 milioane de euro (9 milioane RON).


Pentru a recupera banii obținuți ilegal, autoritățile au confiscat două clădiri agricole, terenul aferent, conturi bancare și un automobil de lux aparținând inculpatului.

Citește și Șeful DNA Oradea va fi magistrat de legătură în Italia | Bihoreanul


„Suspectul, care a gestionat o entitate juridică implicată și ea în fraudă, a fost plasat sub control judiciar de către judecătorul competent”, a transmis EPPO.


EPPO este biroul de procuratură publică independent al Uniunii Europene. Este responsabil pentru investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursa foto: EPPO

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related