Parchetul General a deschis dosar penal în rem pentru instigare, după declarațiile lui George Simion

Data:

Parchetul General a deschis dosar penal pentru instigare, după declarațiile lui George Simion, potrivit cărora „cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiţi în piața publică”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul Ministerului Public.

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu,  în data de 10 martie 2025,  cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 și 2 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 9 martie 2025, în contextul unui protest care a avut loc în București, președintele unui partid politic, care este, totodată, și deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declarații prin care a incitat la violență.

Menționăm că în cauză urmărirea penală se desfășoară in rem.

Precizăm că activitățile desfășurate în dosar nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul de presă transmis pe site-ul Ministerului Public.

Declarația lui Simion

„Asta este o lovitură de stat. Trăim în plină dictatură. Nu putem accepta așa ceva (…) Vă rog pe toți, de asta am și zis (…) Eu de acuma, la cât de furioasă e lumea, nu mai îmi pot asuma nimic, pentru că cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică pentru ce au făcut. Îți bați joc așa de democrație. Vă place sau nu vă place de Călin Georgescu, este omul votat de români”, a spus George Simion duminică seara.  

În urma sesizărilor primite, dar și autosesizării, Consiliul Național al Audiovizualului a emis un ordin de eliminare a conținutului ilegal de pe platformele TikTok și Facebook, se arată în comunicatul de presă transmis de CNA.

CNA mai transmiste că ordinul de eliminare a conținutului ilegal face referire la:

  • „două materiale audiovizuale, având același conținut, identificate pe platforma de partajare a materialelor video generate de utilizatori Facebook, pe profilul George Simion, cu titlul „Reacție la cald, vin de la Cluj! Călin Georgescu trebuie susținut până la capăt! Sosoaca, Ponta și alți șacali mediatici să nu se bucure!!” (publicat pe 09.03.2025) și pe aplicația și rețeaua de socializare pentru crearea de videoclipuri TikTok, pe profilul denumit georgesimionoficial, cu titlul „Susținem CG și democrația Până la capăt!” (încărcat pe 09.03.2025). Printre afirmatiile făcute: „(…) pentru că cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică pentru ce au făcut”, ” se arată în comunicatul CNA.

Pe lângă aceste materiale, a fost impusă eliminarea mai multe video-uri publicate pe rețelele TikTok și Facebook.

Citește și: Dezvăluiri Captura: Legăturile dintre Georgescu, Potra și Clanul Sportivilor

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Candidatura lui Nicușor Dan a fost contestată la CCR

Candidatura lui Nicușor Dan a fost contestată la CCR,...

Dezvăluiri Captura: Legăturile dintre Georgescu, Potra și Clanul Sportivilor

Finul lui Mircea Nebunul, liderul Clanului Sportivilor, se află...

AKTUAL24 | Musk și Dughin dau vina pe „Soros” pentru respingerea candidaturii lui Georgescu

Musk și Dughin, ideologul regimului de la Moscova, dau...

România este Europa! Apelul societății civile pentru viitorul european al României

Într-o perioadă marcată de provocări și amenințări la adresa...