De nerecunoscut, aşa a ajuns parcul de la Parfumul Teilor, la nici trei luni de la finalizarea modernizării. Aleile principale sunt puternic afectate de tasări, iar numeroase dale sunt dislocate din cauza denivelărilor apărute. Nici băncile nu mai prezintă siguranţă din cauza situaţiei terenului. În urma sesizării noastre, parcul a fost închis.
Modernizarea parcului de pe strada Domnească, de la Parfumul Teilor, reprezintă unul dintre obiectivele de investiţii finalizate anul acesta. O investiţie realizată sub oblăduirea Direcţiei Dezvoltare, Infrastructură şi Lucrări Publice din cadrul Primăriei Galaţi, condusă de inginerul Cristian Capeţis.
La începutul lunii martie 2021, scriam că gălăţenii nu mai au răbdare şi vor să se bucure de părculeţul care ar fi trebuit să fie gata în decembrie anul trecut. La începutul lunii aprilie, modernizarea a fost anunţată de autorităţi ca fiind un obiectiv îndeplinit, diferenţele între ceea ce era parcul înainte de modernizare şi aspectul actual fiind spectaculoase.
Spectaculos am putea spune că arată şi acum, dar într-un sens nedorit. Cum intri în parc, pe partea dreaptă, aleea principală este vizibil afectată de tasare, motiv pentru care băncile par „pe valuri”. Numeroase dale, inclusiv cele care conţin spoturi LED sunt dislocate. Pe partea stângă, situaţia tasărilor pare mai „domoală”, dar suficient de vizibilă, iar numărul dalelor sărite sau care au devenit „mobile” este mult mai mare.
Zona afectată de tasare pare să fie fix cea în care săpăturile arheologice au scos la lumină un spectaculos bazin de apă, construit în 1944, pentru stingerea incendiilor provocate de bombardamente. Este drept, bazinul a fost acoperit cu pământ, dar cel mai probabil compactarea a lăsat de dorit, iar în urma ploilor extrem de abundente au apărut aceste probleme. În plus, este posibil să nu fi fost amenajate nici scurgeri corespunzătoare pentru apa pluvială.
Citește articolul integral în Viața Liberă