După ce turul întâi al scrutinului prezidențial a fost câștigat, în mod surprinzător și cu un procent de aproape 23 la sută, de candidatul Călin Georgescu, un politician cu afinități pro-ruse declarate, alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 sunt cruciale pentru democrație.
La urne nu va fi o clasică înfruntare dintre ceea ce, de peste trei decenii, numim dreapta și stânga, ci va fi o confruntare între Est și Vest. Între partidele democratice, care susțin linia euroatlantică a României, și cele antioccidentale, extremiste, ultranaționaliste, „suveraniste”, care amenință să scoată țara de pe traiectoria euroatlantică, unele dintre ele pledând în mod explicit pentru ieșirea României din UE și din NATO. Ceea ce ar echivala cu o reintrare în zona de influență a Rusiei. Adică, o lovitură devastatoare dată democrației, o schimbare catastrofală pentru România.
E crucial să avem o majoritate parlamentară democratică
De ce este nu doar important, ci crucial să avem o majoritate parlamentară democratică, de orientare euroatlantică? Pentru că, în scenariul catastrofal în care la Cotroceni ar ajunge Călin Georgescu, Parlamentul i-ar mai fi stavilă. Oricum, pericolul pe care l-ar reprezenta plasarea în cea mai înaltă funcție a statului a acestui politician – împins și finanțat de nu se știe cine pentru a ajunge în cea mai importantă funcție în stat – este imens prin prerogativele pe care le are.
Conform Constituției, principalele responsabilităţi ale preşedintelui României sunt politica externă, securitatea şi apărarea, iar funcția îi conferă şi rolul de şef al CSAT, autoritatea ca organizează şi coordonează unitar activităţile ce privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.
Prin urmare, modul în care se raportează la relaţiile ţării cu UE, cu SUA, ca partener strategic, cu NATO, la războiul din Ucraina ne influenţează în mod direct şi ne pot oferi fie perspectiva de a trăi într-o ţară democratică, raportată la valorile occidentale, fie într-o ţară care intră în siajul unor puteri autocratice şi revizioniste, de genul Rusiei, postură în care România s-a mai aflat, în anii comunismului, pentru aproape jumătate de secol. Cu efectele dramatice pe care le știm.
Continuarea în Puterea a Cincea
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: pixabay.com /Mediamodifier)