Parlamentarii rămân cu pensii speciale, dacă au un mandat complet. Decizie a CCR

Data:

spot_img

Parlamentarii rămân cu pensii speciale, dacă au un mandat complet. CCR a decis că este constituțional acest drept pentru deputați și senatori.

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, marți, că legea care elimină pensiile parlamentarilor este constituțională doar dacă se aplică pentru viitor, astfel că parlamentarii cu un mandat complet până la adoptarea legii vor primi în continuare pensii.

CCR a reținut că abrogarea dispozițiilor legale care instituiau indemnizația pentru limită de vârstă acordată deputaților și senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privința stabilirii drepturilor aferente statutului acestora.

Parlamentarii rămân cu pensii speciale, dacă au un mandat complet

Potrivit CCR, Parlamentul are competența constituțională de a elimina pentru viitor indemnizația pentru limită de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art.69 din Constituție referitor la mandatul reprezentativ al deputaților și senatorilor nu a fost încălcat.

Citește și: Iohannis pleacă în Dubai de Ziua Națională a României. Agenda nu e publică momentan

„În același timp, Curtea a mai observat că indemnizația pentru limită de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare.

Având în vedere că această indemnizație se acorda, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reținut că principiul securității juridice protejează dreptul legal al deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr.192/2023 la indemnizația pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată”, a transmis CCR într-un comunicat de presă.

Citește și: Ce procurori a ales Alina Gorghiu cu acceptul tacit al șefilor DNA, DIICOT și PG

Ce spune CCR

Curtea Constituțională conisderă că, prin retragerea și eliminarea normativă a indemnizației pentru limită de vârstă, a fost afectată integritatea şi substanța unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat și s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securității juridice.

“Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei și nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puțin a unui mandat reprezentativ”, a decis CCR.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Senatul României / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...

Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate cu poporul german, după atacul terorist din Germania

Consternat de atacul terorist din Magdeburg, preşedintele Klaus Iohannis...