REPER: Proiectele de legi ale Justiției adoptate în Guvern reprezintă feudalizarea sistemului judiciar

Data:

Proiectele de legi ale Justiției adoptate astăzi în Guvern reprezintă feudalizarea sistemului judiciar, se arată într-un comunicat de presă al partidului REPER, care atrage atenția că, odată intrate în vigoare, întregul sistem se va baza pe loialitatea fiecărui judecător sau procuror față de superiorul ierarhic direct, de a cărui voință va depinde în mod exclusiv viitoarea sa carieră.

Vârful ierarhiei, reprezentat de Procurorul General, Președintele CSM, Președintele ÎCCJ sau ministrul Justiției, este fie controlat în mod direct de către politic, fie aliniat indirect voinței politicului.

Ignorând statul de drept, interesul României şi apartenența ei europeană, descalificându-ne ca stat membru UE, ministrul Predoiu a ocolit ”abil” solicitările Comisiei Europene și ale celorlalte organisme internaționale care monitorizează evoluția justiției din România.

Un om al unui sistem care îşi apără doar propriile lui interese şi care nu are ca prioritate interesul public nu va putea niciodată însănătoşi sau reforma justiția românească. Rămâne în sarcina Parlamentului să modifice radical aceste proiecte.

Conștienți că majoritatea parlamentară are înclinația de a fi un simplu executant al deciziilor Guvernului, parlamentarii REPER solicită ferm atât parlamentarilor puterii, cât și celor ai opoziției, responsabilitatea pentru interesul României, respect pentru statul de drept şi asumarea parlamentarismului. Avem nevoie de legi care să asigure pe deplin independența justiției, conform standardelor europene. Printre altele, considerăm esențiale:

  • Asigurarea independenței DNA și DIICOT, inclusiv în raport cu Parchetul General, atât din punct de vedere administrativ, cât și din punct de vedere operațional;
  • Promovarea judecătorilor și procurorilor pe criterii de competență şi performanță, în baza unor evaluări scrise, realizate de către Institutul Național al Magistraturii, şi nu doar a interviurilor cu magistrații de la un nivel ierarhic superior;
  • Păstrarea termenului de doi ani de pregătire în cadrul INM și implementarea unui plan de școlarizare care să asigure eliminarea deficitului de peste 1000 de magistrați din sistem;
  • Reanalizarea dispozițiilor privind posibilitatea magistraților de pensionare după un stagiu limitat, precum și a modului de calcul a pensiilor acestora, asigurând deopotrivă motivația pentru magistrații competenți, dar și echitate în cadrul sistemului public de pensii;
  • Posibilitatea alegerii membrilor CSM de către toți magistrații, cu un drept egal de vot, astfel încât organul de conducere a magistraturii să fie unul pe deplin democratic;
  • Asigurarea libertății de exprimare a magistraților și eliminarea oricăror forme de presiune asupra lor, inclusiv prin Inspecția Judiciară sau noua structură de urmărire penală a magistraților.
  • Stabilirea unui cadru clar și previzibil pentru funcționarea Poliției Judiciare în cadrul Ministerului Public.

Justiția este un pilon fundamental al echilibrului unui stat şi al dezvoltării sale. Cine o subminează şi o reduce la tăcere sapă la temelia statului şi a siguranței fiecărui om în parte din România.

SURSA FOTO: Facebook / Dacian Cioloș

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cauza exploziei la blocul din Craiova, o posibilă acumulare de gaze

Cauza exploziei la blocul din Craiova, în urma căreia...

Inspectorii Gărzii de Mediu fac verificări în pădurea deținută de IKEA în Iași | Ziarul de Iași

Inspectorii Gărzii de Mediu fac verificări în pădurea deținută...

Explozie la un bloc din Craiova. Un etaj s-a prăbușit. O femeie a murit | VIDEO

Explozie la un bloc din Craiova, în urma căreia...