Parlamentul European solicită un embargo total asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaz din Rusia

Data:

spot_img

Parlamentul European își exprimă revolta și indignarea față de atrocitățile semnalate comise de forțele armate ruse și solicită ca autorii crimelor de război să fie trași la răspundere.

Într-o rezoluție adoptată joi cu 513 voturi pentru, 22 împotrivă și 19 abțineri, eurodeputații solicită măsuri punitive suplimentare, inclusiv „un embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze din Rusia”.

Aceste măsuri ar trebui să fie însoțite de un plan de asigurare a securității aprovizionării cu energie a UE, precum și de o strategie de limitare a sancțiunilor „în cazul în care Rusia ia măsuri în vederea restabilirii independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și își retrage complet trupele de pe teritoriul Ucrainei”, potrivit unui comunicat al Parlamentul European.

Excluderea Rusiei din G20 și din alte organizații multilaterale

implementarea deplină și efectivă a sancțiunilor existente de către întreaga UE și de către aliații internaționali ai UE trebuie să fie o prioritate în prezent, insistă eurodeputații. Aceștia fac apel la liderii UE să excludă Rusia din G20 și din alte organizații multilaterale, cum ar fi Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Interpol, Organizația Mondială a Comerțului, UNESCO și altele, „ceea ce ar constitui un semn important că comunitatea internațională nu va reveni la relațiile obișnuite cu statul agresor”.

Pentru a eficientiza sancțiunile, Parlamentul solicită excluderea băncilor ruse din sistemul SWIFT, interzicerea intrării în apele teritoriale ale UE și a staționării în porturile UE a tuturor navelor conectate la Rusia și interzicerea transportului rutier de mărfuri dinspre și către Rusia și Belarus.

Eurodeputații solicită, de asemenea, confiscarea tuturor activelor „care aparțin oficialilor ruși sau oligarhilor asociați regimului lui Putin, reprezentanților și interpușilor acestora, precum și ale celor din Belarus care au legătură cu regimul Lukașenko”.

Subliniind implicarea Belarusului în războiul din Ucraina, rezoluția solicită ca sancțiunile împotriva Belarusului să le reflecte pe cele introduse împotriva Rusiei pentru a elimina orice lacune care îi permit lui Putin să utilizeze ajutorul oferit de Lukașenko pentru a eluda sancțiunile.

Livrările de arme trebuie continuate și intensificate

Eurodeputații fac referire la atrocitățile șocante, „care constituie în mod incontestabil crime de război”, comise de trupele ruse în Ucraina și, în special, în Bucea, care au distrus complet sau aproape complet Mariupol, Volnovaha și alte orașe și sate. Aceștia subliniază că autorii crimelor de război trebuie trași la răspundere și solicită înființarea unui tribunal special al ONU pentru crimele din Ucraina.

Parlamentul reiterează faptul că livrările de arme trebuie să continue și să fie intensificate pentru a permite Ucrainei să se apere în mod eficient. Eurodeputații sprijină continuarea ajutorului defensiv acordat forțelor armate ucrainene în mod individual de către statele membre ale UE și în mod colectiv prin intermediul Instrumentului european pentru pace.

Constatând că aproape 6.5 milioane de cetățeni ucraineni au fost strămutați în interiorul țării și peste 4 milioane au părăsit țara din cauza războiului, eurodeputații solicită coridoare umanitare sigure pentru evacuarea civililor care fug din calea bombardamentelor și consolidarea rețelelor de ajutor umanitar ale UE în Ucraina.

Parlamentul condamnă retorica rusă ce sugerează posibilitatea recurgerii la utilizarea armelor de distrugere în masă și subliniază că orice astfel de desfășurare va fi întâmpinată cu cele mai grave consecințe.

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...