Parodiază, dar cuvintele contează

„Dragi tovarăși și prieteni”, să bei o vodkă cu Lenin sau Stalin în 2022, deși pare o distopie, în centrul Clujului, poți. Poți și cu Che Guevara. Decorat frumos, un bar cu tematică sovietică atrage tinerii și turiștii din 2012 încoace. Îi cheamă la „partid”, unde, într-o „tovărășie” voioasă, pot să bea cu „poporul”.

Simpatic, amuzant și plăcut amenajat, barul afișează portretele liderilor comuniști ruși, Lenin, Stalin, aproape în mărime naturală, și multe alte însemne ale epocii, peste tot pe pereți. Întregul décor invocă viața din timpul dictaturii sovietice. Înteligent infuzate în atmosferă, cu un ton ușor parodiac, personajele și simbolurile comuniste tronează pe pereții pictați în culori vesele. Meniul este și el de inspirație sovietică, desigur.

„Uzina de cocktail-uri a Clujului este un bar tematic, cu cocktail-uri originale servite în borcane, atmosferă tovărășească și terasă comunistă”. Uzina asta produce și livrează „Lacrima lui Stalin”, „Ruleta rusească”, „Bolshevik Island”, „ Russian Standard”, un M.I.G,, o „Grenada sovietică” sau mai mulți „Trădători” (fără alcool), cum ar fi „Favoritul lui Trotski”, semn că autorul meniului nu este un necunoscător al istoriei comunismului sovietic sau al liderilor lui.

Când ne așezăm la o masă în localul „sovietic”, „uzina” e plină de „tovarăși”, majoritatea tineri și foarte tineri. David servește la mese de doar două luni încoace, recunoaște că nu știe prea multe despre Stalin, Lenin sau ce este „în spatele” unor imagini de pe pereți, dar „îi plac”, pentru că sunt „drăguțe, sunt culori și desene frumoase”.

Decorul, precizează el, i se pare agreabil și crede că nu are cum să fie deranjant. La fel spun și alți câțiva clienți, la fel de tineri ca el: „Ne place aici, e cool, e ca lumea. Venim de câte ori putem!”

Un pic mai sus, chiar la km 0 al orașului, „revoluția” din baruri începe cu alt lider comunist. Acolo patronul simbolic e un terorist, Che Guervara, iar un pic mai încolo, pe aceeași stradă, Engels.

Chelnerii de la Che Guevara poartă batice roșii la gât, portretul lui Che te întâmpină la bar, iar Cuba și lumea sudului e peste tot. La fel și muzica latino pentru care mulți clienți spun că vin în mod special. Dar vin și pentru că, pe terasă, deși acoperită, se poate fuma.

Doi foști colegi de liceu care servesc o pauză de lucru și o porție de muzică latino recunosc că nu știu multe despre Che Guevara și nici despre istoria comunismului.

„Nu făceam istorie la școală, dacă profu’ ținea o lecție, o dată, după aia, două luni nu mai făceam nimic. El statea la catedră cu ale lui și noi cu ale noastre. Făceam ce voiam.”

Citește și: Cererile judecătorului Danileț prin care contestă excluderea din magistratură și suspendarea din funcție, plimbate între instanțe

Domesticirea istoriei negre. Manele și istorie la borcan

Uneori, de pe zidurile unui oraș, din ganguri sau din pub-uri răzbate spiritul unui oraș, mai mult decât din ziarele lui. Tineri furioși sau artiști talentați, elevi amorezați sau fotbaliști înfocați dau drumul unor strigăte de corason sau convingeri ideologice intime mai degrabă pe pereții orașului decât în sufrageria de acasă sau în amfiteatrele de la școală.

Barurile și cafelenele fac parte și ele din corul underground al vieții urbane. Dacă undeva, în Țările Baltice, statuia unui Lenin enorm a fost așezată culcat pentru a arăta moartea lui definitivă, la noi, memoria comunismului, deși condamnat oficial, e lăsată în voia sorții. La îndemâna oricui.

L-am întrebat într-o după amiază, în separeul localului „sovietic”, bând un „Vladivostok”, pe istoricul Aurel Rustoiu cum ar trebui popularizată istoria într-un mod mai atractiv decât este și dacă domesticirea unor simboluri ale istoriei negre, poate deveni periculoasă.

„Cum să facem istoria mai accesibilă este întrebarea care ne frământă și pe noi”

Aurel Rustoiu

„Ne tot punem problema asta, dar, recunoaștem, cam fără rezultate. Istoricii au un mod mai savant, greu accesibil, de a comunica istoria.

Din cauza asta ajung amatorii să o facă, preiau ei misiunea și o fac, de cele mai multe ori, eronat. Cine comunică istoria, e o mare întrebare. Asta se întâmplă, dacă nu o fac specialiștii, o fac amatorii. Istoricii încearcă să corecteze viziunea amatoricească, dar nici nu prea au unde, nu există multe publicații pentru o comunicare specializată dar acesibilă.”

„Manelizarea” comunicării face misiunea subiectelor specializate și mai grea, dacă nu imposibilă, crede Rustoiu. „Dacă urmăriți mesajele partidelor nationalist-extremiste, veți vedea că ele se suprapun pe temele predilecte din versurile manelelor.

Eu am studiat acest lucru.

Acolo este vorba despre cine suntem noi, daci ortodocși – dorul de țară dacă ești plecat, despre dușmani, Dumnezeu, nedreptate, bani. Maneliștii celebri poartă toți cruci imense la gât, se afișează cu fețele bisericești, își asociază imaginea cu biserica și cu un patriotism deformat. Cum poți să lupți cu asta? Cum să câștigi în lupta cu maneliștii?”

Periculos, consideră istoricul, este faptul că avem intelectuali radicali și ortodocși așa cum erau legionarii, dar și o mare parte din populație atrasă de un misticism tradiționalist care, pe fondul necunoașterii istoriei, a simbolisticii comunismului și nazismului, este extrem de vulnerabilă, „foarte ușor de manipulat”.

Citește și: Petrecere cu magistrați în localul unui afacerist achitat chiar de clienții judecători

„Răul simpatic”

Robert Cseke, reprezentantul localului, explică de ce a ales o tematică comunistă. El spune că, atunci când au deschis localul, „Clujul era mai puțin vizitat de turiștii străini, iar noi cum am venit din zona comunismului sovietic, am zis să folosim asta. Era o ironie pe care o puteam face doar noi, ceva atipic pentru cei din Vest. Doar noi puteam să avem asfel de amintiri, ceva ce face parte din trecutul nostru. Am vrut să asociem localul cu ceva interesant.”

Sociologul Ioan Hosu, expert în comunicare la Universitatea Babeș-Bolyai, consideră că decorul, tematica acestor localuri, expresie a culturii urbane, sunt, de fapt, produsul capitalismului consumerist. „Paradoxal, dar tema comunistă de aici este rezultatul capitalismului consumerist de dincolo.

Ei (tinerii – nota red.) habar n-au ce a fost comunismul, dar percep tot ce văd ca pe simboluri ale revoluției, reformei, cum se schimbă lumea. Pentru ei asta e o noutate care reciclează în altă formă experiența bunicilor, realismul socialist.

Nu au o cultură generală minimală, dar pe o filieră vestică, acum e trendy să fii de stânga. Ei văd toate astea ca expresii ale revoluției. Revoluția digitală, tot o revoluție este.

Temele astea la modă se leagă: anarhism, revoluție, naziști și tot așa. Un cockteil periculos, nu moda în sine, ci când pe fondul pregătit de ea se aduc elemente ce antagonizează estul cu vestul, de exemplu. Și asta fac politicienii, speculează atmosfera și introduc elemente de antagonizare și manipulare politică.”

Hosu explică și cum se produce un proces de umanizare a răului, un fel de „post-sindrom Stockholm”, ceva de genul „ce bine a fost în captivitate!”, spune el. Și adaugă: „Conviețuirea cu temele astea e problematică, faptul că acceptăm tacit expresii ale unui sistem care a eliminat fizic indivizi, reprezentanți ai sistemului comunist care au dus la genocid, la Gulag, nu e normală!

Conviețuirea cu răul obișnuiește și, sigur, răul ăla pare bun! Faptul că tinerilor le place, că îi amuză este mai perfid și nociv decât dacă i-ar înfuria sau dezgusta. Propaganda comunistă transforma criminalul în erou și avea întotdeauna aliați: ignoranții și oportuniștii.”

„Secera și ciocanul se vinde bine, nu sare lumea ca la svastică”

„Deși sunt simboluri ale unor regimuri criminale, „secera și ciocanul” se vinde bine, nu sare lumea ca la svastică, sunt tratate cu dublă măsură”.

Sociologul Hosu este de părere că toleranța mai mare față de simbolistica comunistă este dată de perioada mai lungă de existență și de faptul că încă mai rezistă pe undeva prin lume, comunismul nu a fost interzis definitiv ca nazismul. Și, în plus, intelectualii din vest au cochetat cu stânga, făcând-o mai tolerabilă.

„Răul ca bun de consum este periculos pentru că răul devine co-locatar cu noi. Devine simpatic. Este un vehicul bun pentru mărfuri produse, servicii și idei, astea vin la pachet, ele se ambalează una cu alta în doze și proporții diferite. Poți schimba insidios proporțiile, dar ai grijă să nu fie uitat niciodată.

Să rămână în proximitate: încă n-am plecat, suntem aici dintotdeauna! Asta spune. Mulți, puțini? In 1945 erau doar câteva sute. Pentru cei care au trăit și știu ce a însemnat comunismul, e ușor, că ei pot decide, pot alege, dar pentru tinerii care nu știu, nu cunosc, n-au aflat, există riscul să o ia de bună, o iau de-a gata.”