Nu e niciun secret: în ultimii douăzeci de ani aproape nicio funcție, funcțișoară, post sau loc de muncă banal în instituțiile publice nu s-a putut ocupa fără binecuvântarea partidului aflat la putere… cu sfântul algoritm politic.
Așa au apărut „consilierii” și „consilierele” ministeriale, obligatoriu sub 30 de ani, odrasle foarte competente ale parlamentarilor care au umflat schema instituțiilor de stat, așa a proliferat un șir incontrolabil de nepoți, nepoate, fini, cumnați, veri și verișoare de politicieni sau, conform unui trend pervers, foste secretare și șoferi de politicieni, ridicați în rang ca parlamentari, secretari de stat, miniștri.
Partidele au reușit mai ales în ultimele două decenii ale tranziției să controleze instituțiile de la portar la director, să vicieze orice competiție reală, și, mai mult, să intervină în economia privată către care au trimis semnale de chemare la vasalitate. Contractele cu statul au devenit și ele problemă de partid, iar când unele instituții ale justiției, cum a fost în perioadele sale de glorie DNA, au pus degetul pe rana corupției, politicienii au strigat ca din gură de șarpe că e atac politic.
Parlamentul a avut grijă să îi protejeze pe corupți interzicând prin vot cercetarea acestora și tot atunci s-au găsit metode de intimidare a justiției prin inventarea Secției Speciale de cercetare a magistraților. Mai e e de adăugat că, dincolo de natura politică a Curții Constituționale și a Avocatului Poporului, alcătuite din oameni de partid, politicul și-a arondat și niște magistrați care s-au înfipt în CSM și în alte structuri care pot influența cariere.
După alegerile locale, promisiuni de „revoluție” în instituțiile administrației locale se aud de la București, Oradea (unde s-a experimentat deja), Brașov, Timișoara. Acolo unde se perpetuează vechile metehne de partid, rezugrăvirea politică are efect zero. La Iași, unde primarul cândva PSD a trecut la PNL, nimeni nu așteaptă nicio revoluție. M-am întrebat adesea, cum se explică preferința băimărenilor pentru un primar, acum la al treilea mandat, care a depus jurământul cu cătușele la mâini în mandatul anterior și care nu-și poate justifica la ANI uriașa avere. Ca să nu mai vorbim despre scandalosul proiect de ghetoizare a romilor.
Primarul Timișoarei a anunțat pe Facebook că a primit peste 300 de CV-uri după anunțul că se caută un city-manager. Cum a fost pus cel anterior, în administrația Robu? Cu mâna. Un tânăr penelist, care i-a fost fidel profesorului devenit primar încă din studenție, plătit cu salariu fix lunar de vreo 2000 de euro, la care se adaugă minim încă o mie din fonduri europene cu finalitate incertă. Legea nu-l obligă să prezinte rapoarte despre activitatea sa, așa că nu se știe pentru ce a luat bani pentru a-și dubla contul în bancă în ultimul an.
Ce va alege la parlamentare electoratul încercat de pandemie și iritat de prea multele bâlbâieli politico-administrative, se va vedea chiar zilele acestea. Nu mă pot abține să nu citez un îndemn la vot al unui scriitor timișorean, strălucit calamburgiu, Marcel Tolcea, care pune o lumină satirică orwelliană pe parlamentul aflat la momentul obștescului sfârșit:
„De 8 ani, Parlamentul României este o mezelărie condusă de porci. Care, din vreme în vreme, își fac operații estetice la șoric. Dar grohăie, sub alte nume, în chipurile, turmulițe de miei. Dacă te-ai săturat de porcăriile lor, ieși la vot! Ești prea deștept ca să nu știi pe cine să NU votezi! Așa nu mai (ju)MERE!”.
