Pasiunea pentru IT nu ține cont de gen

Data:

spot_img

Cu câteva minute înainte de ora 12.00, la poarta școlii din satul Curcani, are loc un schimb: pleacă elevii din clasele primare și vin cei din gimnaziu. Cei trei voluntari care țin cursul de la atelierul „IT is for me” fac ultimele pregătiri.

„IT is for me” este unul dintre cele nouă proiecte câștigătoare ale competiției „Susține un ONG”, organizată de Fundația Orange. Aparține Asociației „Vertik pentru viitor” și își propune să motiveze copiii să urmeze studii din zona științei, a tehnologiei sau a matematicii.

În plus, cursul are ca scop să reducă stereotipurile de gen în alegerea parcursului educațional, dar va contribui și la conștientizarea schimbărilor climatice.

Până la finalul proiectului, care se desfășoară în mai multe zone din țară, 125 de elevi, din care 50% fete, vor dobândi noțiuni de IT pentru a începe primii pași în lumea digitală.

„Încercăm să să atragem cât mai multe fete către zona de studii STEM”

Sala școlii din Curcani, județul Călărași, în care are loc atelierul, este dotată cu calculatoare suficiente pentru o clasă de copii, cu un video-proiector și cu o tablă smart.

Iulia Decu, voluntar din partea Women in Tech România, aranjează scaunele pentru una dintre activitățile care se va concentra astăzi atât pe prezentarea unor metode de programare, cât și pe semnalarea stereotipurilor de gen.

„Noi, în colaborare cu VERTIK și cu sprijinul financiar al Fundația Orange, am creat acest progam educațional numit «IT is for me». În primul rând, încercăm să discutăm, dar și să reducem stereotipurile de gen, să atragem cât mai multe fete către zona de studii STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică), dar facem și o introducere în IT.

Încercăm să le creăm copiilor competențe și să le îmbunătățim abilitățile informatice cu focus pe conceptul de IoT (Internet of Things) căci programul este construit în jurul unui device IoT.

Firul roșu este combaterea stereotipurilor de gen, dar avem stratul IT și pe cel de citizenship prin care încercăm să-i determinăm pe copii să ia atitudine împotriva risipei și încălzirii globale”, mi-a explicat aceasta în timp ce mai aruncă un ochi la sala gata de venirea elevilor.

Citește și: Sergiu Cioiu recitindu-l pe Nichita. Cele 11 elegii

Număr egal de fete și băieți

La cursuri participă elevi de clasa a VI-a și a VII-a. Iulia le predă copiilor împreună cu Johnny și Georgiana, colegii ei. Este prezentă și Andreea Macedonschi, profesoară la Curcani care, alături de un alt cadru didactic, ajută în coordonarea atelierului.

În clasă sunt prezenți toți cei 26 de copii înscriși și, spre surprinderea mea, numărul de fete este aproape egal cu cel de băieți.

Alma, elevă în clasa a VI-a, spune că a ales să participe la program atât din dorința de a petrece mai mult timp cu colegii ei, cât și pentru că se gândește ca pe viitor să se înscrie la liceu cu un profil de matematică-informatică.

„Am ales să vin la acest curs pentru că s-au înscris și colegii mei și îmi place mult să stau cu ei, dar și pentru că domeniul IT-ului mi se pare unul foarte ineresant. M-am gândit și la un posibil job în acest domeniu, dar mai am mult timp până să iau o decizie. Momentant mă gândesc la posibilitatea de a urma un profil de mate-info la liceu”.

Octavian, coleg de clasă cu Alma, s-a înscris pentru că este pasionat de jocurile pe calculator și a vrut să afle mai multe lucruri despre modul în care acestea sunt făcute.

„Am venit la acest curst pentru partea de IT. Este un domeniu care chiar mă pasionează. Îmi plac mult jocurile pe calculator și aș vrea să învăț cum sunt produse, care este munca din spatele lor”.

Pasiunea pentru IT nu ține cont de gen
Pasiunea pentru IT nu ține cont de gen

Prin mâna fiecărui elev trec o plăcuță de bază și diverși senzori

Ora începe cu o recapitulare a noțiunilor prezentate la întâlnirea anterioară. Deși a trecut aproape o lună de la ultimul curs, aproape toți copiii ridică mâna când Iulia pune diverse înrebări.

Recapitularea este urmată de o prezentare a anumitor componente care alcătuiesc un calculator, iar  cei mici pot să le vadă în format fizic. Rând pe rând, prin mâna fiecărui elev trec o plăcuță de bază și diverși senzori.

Georgiana, care lucrează ca inginer software, deschide un program, însă nu le spune copiilor ce urmează să se întâmple. Le pune, în schimb, diverse întrebări prin care să-i ajute să deducă singuri ce urmează.

Programul este unul de codare, intuiesc bine elevii. Georgiana le arată câteva noțiuni de bază, dar și greșeli și cum pot să fie corectate.

Îi întreabă pe elevi dacă doresc să vină la calculator să încerce să scrie diverse coduri.  O fată și doi băieți mai curajoși vin și, cu puțin ajutor, reușesc să seteze programul să facă diverse operații matematice sau să răspundă în scris la diverse întrebări.

Pauza, un moment bun pentru a repeta

Georgiana conectează apoi o placă de bază la laptop. Device-ul are inserat un beculeț, iar cu ajutorul programului, le arată elevilor care urmăresc atenți fiecare pas cum pot face ca lumina să se aprindă și apoi să se stingă.

Așa ia sfârșit prima oră, însă Iulia le spune copiilor că în timpul pauzei pot veni la calculator să pună în practică cea ce tocmai au văzut.

La începutul celei de-a doua ore, elevii sunt rugați de către Johnny să se așeze exact ca ora trecută, pentru că participă la un joc pe echipe. Sunt formate trei echipe cu un număr aproape egal de fete în fiecare dintre acestea.

Fiecare echipă a primit apoi câte o foaie pe care trebuie să scrie câte 3 nume de personalități istorice atât bărbați, cât și femei sau oameni de știință sau din mediul politic de ambele sexe. Fiecare echipă este ajutată de câte unul dintre voluntari.

Destul de rapid, aceștia își dau seama că dacă le-a fost foarte ușor să identifice nume de bărbați scriitori sau din politică, atunci când li cere să scrie nume de femei din aceleași domenii reușesc cu greu să găsească un singur nume. Nici una dintre echipe nu reușește să identifice o femeie laureată a premiului Nobel.

Pasiunea pentru IT nu ține cont de gen
Pasiunea pentru IT nu ține cont de gen

Deschiderea băieților spre tema stereotipurilor de gen

Iulia le explică copiilor care ar putea să fie unul dintre motivele pentru acest lucru. Pe tablă a fost prezentată o statistică din care reiese că încă de la începutul decernărilor acestor premii, numărul femeilor care au câștigat a fost considerabil mai mic cu cel al bărbaților.

Copiii sunt surprinși să afle totuși că unele dintre cele mai mari invenții au fost făcute de femei. Spre exemplu, aproape că le vine greu să creadă că tehnologia din spatele sistemelor wi-fi, bluetooth sau GPS a fost patentată de o actriță de origine americană pe nume Hedy Lamarr.

Andreea Macedonski, profesoară de geografie la școala din Curcani, a asistat la fiecare curs de până acum, alături de elevii ei și mărturisește că a rămas surprinsă de deschiderea băieților spre tema stereotipurilor de gen.

„Când am auzit că acest proiect urmează să se deruleze în școala noastră mi s-a părut o idee foarte interesantă, în special pentru că domeniul IT-ului este unul foarte căutat, dar și pentru că am înțeles că va fi abordată problema stereotipurilor de gen, un subiect important în societatea actuală.

M-am bucurat să văd și entuziasmul elevilor. A fost surprinsă chiar când am văzut deschiderea băieților spre subiectul stereotipurilor de gen. Credeam că o să fie puțini mai reticenți”.

Citește și: Evenimentele Muzicale ale Săptămânii la Festivalul de Muzică Veche București

„Noi eram 3 fere și restul băieți”

Georgiana, inginer software și voluntar al atelierului „IT is for me”, le-a transmis tinerelor care vor să urmeze o meserie în zona STEM să aibă curaj.

„Domeniul meu este unul foarte primitor cu toată lumea, indiferent de gen. Dacă ele chiar își doresc acest lucru se poate realiza”, acesta este sfatul ei.

Programul „Susține un ONG” este un fond care oferă finanțare pentru proiecte de filantropie propuse de angajații Orange și dezvoltate alături de o organizație non-profit, pentru ca ei să învețe să coordoneze un proiect, să învețe să caute resurse alternative de finanțare pentru proiectele în care cred, să învețe să comunice un proiect, să dezvolte capacitatea de identificare de soluții la probleme sociale elementare, să crească gradul de satisfacție personală.

În 2023, programul „Susține un ONG” are 9 proiecte câștigătoare, care au primit finanțare din partea Fundației Orange.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cazul lui Nelu Tătaru. Sunt medicii corupți mai potriviți în sistemul privat? 

Nelu Tătaru, aflat sub control judiciar pentru luare de...

Procesul lui Vlad Pascu, amânat pentru data de 6 decembrie

Procesul lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat...