Patriarhia Română anunță un nou pelerinaj de o săptămână în timp ce România traversează cea mai neagră perioadă de la începutul pandemiei COVID-19: ”Se va desfășura cu respectarea atentă a măsurilor sporite de precauție”

Data:

Patriarhia Română a anunțat, luni, un nou pelerinaj, chiar în ziua în care România a încheiat cea mai neagră săptămână de la începutul pandemiei COVID-19, în februarie 2020.

Joi, 21 octombrie, începe sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou ale cărui moaște vor fi expuse publicului. Enoriașii sunt așteptați timp de 7 zile să participe treacă pe la raclele ”Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina”, care vor fi așezate în pridvorul Catedralei Patriarhale, transmite instituția condusă de Patriarhul Daniel. Materialul complet, pe G4 MEDIA.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related