Patriarhia Romană, reacție la decizia CEDO: „Un surogat al căsătoriei și un element destructurant al ordinii spirituale și morale din societate”

Data:

spot_img

Patriarhia Romană, în consonanță cu celelalte Biserici ortodoxe, dezaprobă constant promovarea ideii de parteneriat civil, precum și legiferarea acestuia, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu (foto), după decizia CEDO care a condamnat România pentru faptul că nu protejează familiile formate din persoane de același sex.

Reprezentantul Patriarhiei susține că, în realitate, parteneriatul civil „egalizează concubinajul, îi deresponsabilizează în timp pe cei doi parteneri în detrimentul mamei și al copilului, deservind practic interesul major al acestuia”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis marți plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 21 de familii împotriva Statului Român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cauza Buhuceanu și Ciobotaru și alții vs România. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.

Citește și: Hotărâre istorică CEDO: România trebuie să recunoască și să protejeze familiile formate din persoane de același sex

Comunicatul Bisericii Ortodoxe Române față de parteneriatul civil în general:

„Patriarhia Romană, în consonanță cu celelalte Biserici ortodoxe, dezaprobă constant promovarea ideii de parteneriat civil, precum și legiferarea acestuia, întrucât el reprezintă nu doar o inutilă suprapunere cu valida instituție a căsătoriei, ci și o reală subminare a asumării responsabilității integrale a celor doi soți, precum și sursa toxică (dovedită în alte societăți) a destrămării importanței și autorității moral formatoare a familiei.

În realitate, parteneriatul civil legalizează concubinajul, îi deresponsabilizează în timp pe cei doi parteneri în detrimentul mamei și al copilului, deservind practic interesul major al acestuia.

Cadrul legal care protejează în mod optim „creșterea, educația și instruirea copiilor” este doar familia naturală (art. 48, al. 1 din Constituția României).

Din punct de vedere moral parteneriatul civil este un surogat al căsătoriei și un element destructurant al ordinii spirituale și morale din societate.

Legalizarea parteneriatelor civile a devenit pretutindeni unde a fost acceptată primul pas spre legalizarea „căsătoriei între persoanele de același sex”, ea nefiind decât mijlocul prin care se poate ajunge la această „căsătorie”.

Citește și: EXCLUSIV Bode a găsit o comisie care să-l scape de acuzațiile de plagiat (surse)

Acordarea unui statut legal „cuplurilor” de același sex, prin legalizarea parteneriatelor civile, s-a dovedit a fi doar o șireată și favorabilă mișcare politică spre acordarea „dreptului” de a se căsători persoanelor care, prin natura opțiunilor sexuale libere, se situează totuși în afara rațiunilor și scopurilor fondatoare ale familiei naturale întemeiate pe căsătorie.

Experiența statelor care au legalizat căsătoriile între persoanele de același sex este grăitoare.

Domeniul dreptului familiei este însă „strâns legat de tradițiile culturale și istorice ale fiecărei societăți și de concepțiile sale profunde”, așadar niciun text european sau internațional nu poate obliga statele să creeze un statut particular pentru cei care coabitează, fie ei de sex diferit, fie de același sex”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Diana Oros)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...

Noul Cod Silvic, adoptat de Parlament

Noul Cod Silvic a fost adoptat marți în Ședința...

Republica Moldova, pregătită să reziste în fața ultimului atac rusesc | Deutsche Welle

Criza energetică este inevitabilă în Republica Moldova după revelion....