Patrimoniul istoric din centrul Bistriței poate fi restaurat cu fonduri europene. Într-un comunicat al primarului Ioan Turc se anunță continuarea demersurilor pentru restaurarea clădirilor emblematice ale municipiului situate în Ansamblul Sugălete și nu numai.
În acest context a avut loc o întâlnire cu arhitectul Szabolcs Guttmann, ca urmare a semnării contractului cu compania clujeană K&K Studio de Proiectare pentru realizarea documentațiilor obiectivului ”Regenerare urbană a imobilelor din Centrul istoric”.
Patrimoniul istoric din centrul Bistriței are nevoie de restaurare
A fost luată în considerare finanțarea din fonduri europene a lucrărilor de restaurare la fațadele caselor vechi din zonele centrale ale orașelor. Ideea a fost preluată de ADR Nord-Vest, cu acceptul Comisiei Europene, pentru a face posibilă finanțarea din fonduri europene pe componenta de regenerare urbană.
„De la idee la realitate. Case din zona centrală, inclusiv Ansamblul Sugălete, mai aproape de restaurare cu bani europeni.
Este vorba despre imobilelle situate în Piața Centrală la nr. 7-24, în zona de rezervație istorică a municipiului. Această inițiativă am lansat-o la Bistrița și a fost preluată de ADR Nord-Vest, cu acceptul Comisiei Europene, pentru a face posibilă și finanțarea refațadizărilor de case vechi din zone centrale ale orașelor.
În acest sens, azi am avut o întâlnire cu arhitectul Szabolcs Guttmann, în urma semnării contractului cu compania clujeană K&K Studio de Proiectare pentru realizarea documentațiilor obiectivului ”Regenerare urbană a imobilelor din Centrul istoric (…)”, a precizat primarul.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Continuarea, în Saptamana Online