Patronii staţiei GPL din Crevedia scapă de arestul preventiv

Data:

spot_img

Patronii staţiei GPL din Crevedia scapă de arestul preventiv. Patronii staţiei GPL de la Crevedia, unde în vara acestui an au avut loc o serie de explozii soldate cu șase morți și peste 50 de răniți, au scăpat de arest. Decizia judecătorilor este definitivă.

Tribunalul Bucureşti a dispus miercuri eliberarea din arest preventiv a celor doi patroni ai staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, urmând ca aceştia să stea în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată după ce tribunalul a respins miercuri contestaţia procurorilor şi a menţinut o hotărâre a Judecătoriei Sector 5 luată în urmă cu două zile. Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă se află în arest din 6 septembrie. Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei care deţine staţia GPL de la Crevedia.

Cum s-a produs tragedia de la Crevedia

Tragedia a avut loc pe 26 august, în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne. În urma exploziilor, 6 persoane au decedat, 55 prezintă leziuni corporale, 7 case au fost distruse total, iar 82 au fost distruse parţial. Procurorii susţin că incendiul şi exploziile au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei şi de existenţa unei surse de aprindere. Mai multe aflați din Monitorul de Cluj.

Citește și Ce nu știm după Raportul lui Arafat despre pompierii răniți la Crevedia

Presshub a relatat despre raportul lui Raed Arafat, despre intervenţia de la Crevedia: Peste 2100 de deficiențe descoperite după controale. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a ținut o conferință de presă, duminică, la sediul MAI, în care a prezentat raportul preliminar al intervenției după explozia de la Crevedia din 26 august. În urma exploziei, doi oameni și-au pierdut viața din cauza arsurilor, iar o altă persoană a făcut infarct.

Arafat a declarat primul apel după explozie a fost la ora 18.48 iar primele echipaje de intervenţie au sosit la 19.06. Șeful DSU a mai spus că a ajuns la fața locului la puțin peste o oră după explozie și că a dispus insistent evacuarea urgentă a populației, inclusiv a angajaților Ministerului de Interne care nu erau pompieri, dar și intrarea rapidă a roboților în incendiu.

Citește și Încă un depozit cu GPL al familiei Doldurea găsit cu nereguli

Potrivit lui Arafat, cel puțin unul dintre hidranți era fără presiune, deci alimentarea cu apă se făcea prin navetă, fapt care îngreunează deseori activitatea pompierilor, susține șeful DSU. În prezent sunt internați 20 de pompieri, dintre care 8 în străinătate. Dintre aceștia, unul, internat în Milano, are arsuri pe 80% din corp, iar diagnosticul este foarte rezervat, a anunțat Arafat. Șeful DSU a mai transmis că, până în prezent, au fost constatate peste 2.100 de deficienţe la staţiile GPL în urma controalelor dispuse după exploziile care au avut loc la Crevedia. Mai multe, AICI.

Sursa Foto: IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related