Patronul de la Ferma Dacilor: După înmormântarea fiului urmează să fiu arestat

Data:

spot_img

Patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, crede că incendiul care a avut loc la pensiunea sa din Tohani, Prahova, a fost provocat de o mână criminală.

Cornel Dinicu a postat pe pagina de Facebook Ferma Dacilor un lung mesaj, pe care-l numeşte „spovedanie publică şi singurul mod de a spune adevărul”, aşteptându-se să fie arestat după îmnormântarea fiului său.

Patronul de la Ferma Dacilor a transmis condoleanţe familiilor celor care au fost în pensiune în noaptea tragică şi i-au pierdut pe cei dragi. Cornel Dinicu povesteşte că locul a fost visul său, realizat în timp, iar obţinerea autorizaţiilor necesare nu a fost deloc uşoară, întrucât nu avea relaţii politice.

Citește și: Anchetă la spitalul din Deva după ce o femeie a fost dusă la morgă deși nu murise

Patronul de la Ferma Dacilor a făcut „o spovedanie publică”

„Acestea sunt nopțile de priveghi ale fiului meu și am început să scriu pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am nici unde să spun adevărul. N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susținerea de care se tot vorbește.

Am prieteni mulți și apropiați, dar nu din ăștia de care se tot aude.

Scriu pentru că am înțeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat și cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!

Mesajul acesta e spovedania publică pe care nu mă așteptăm să o fac vreodată, e durerea unui tată care își îngroapă fiul, e durerea unui prieten care își îngroapă prietenii cei mai apropiați.

Condoleanțe familiior celor care au fost cu noi în acea noapte tragică”, a scris Cornel Dinicu.

„Falimentul a bătut pe nesimțite la ușă pentru că băncile nu te așteaptă”

Patronul de la Ferma Dacilor afirmă că este peste puterile lui să ducă nenorocirea și toate lucrurile care au apărut despre el în spațiul public.

„Eu sunt un băiat care a plecat din Mizil acum peste 30 de ani la București din dorința de mai mult. Provin dintr-o familie simplă cu 8 copii. Din păcate pentru mine, variantele mele de a găsi un loc de muncă erau extrem, extrem de limitate.

Aveam un singur avantaj cu care am plecat la drum, anume acela de a fi fost sportiv. Să fiu paznic, gardă de corp n-a fost visul meu în viață, dar n-aveam cu ce trăi, deci asta a fost. Acum știu să fac multe, dar la vremea aia atât puteam și asta a fost.

Pe măsură ce mi s-a mai dezghețat mintea, am mai avut și alte locuri de muncă. Am făcut un club. M-am întors la Mizil, am vândut apartamentul părinților și o casă moștenită tot de la ei la Breaza, m-am umplut de credite la bănci, datorii la prieteni și am făcut Hotelul din Mizil, apoi Pisicina.

Falimentul a bătut pe nesimțite la ușă pentru că băncile nu te așteaptă… iar eu nu eram tocmai un administrator cu școală. Atât s-a putut.

Ferma Dacilor a apărut ca idee în urma unei tragedii. Un bun prieten mi-a murit de foarte tânăr, iar când au venit rezultatele analizelor, concluzia a fost că a murit intoxicat de mâncarea proastă din comerț.

Atunci m-am gândit să-mi fac o fermă unde să produc lapte, ouă, carne, cârnați, brânză și să livrez către 500 de familii săptămânal materie primă pentru mesele lor.

Pământul era extrem de ieftin la vremea respectivă, așa că am cumpărat și eu o bucată mică din ceea ce azi era Ferma Dacilor. Voiam să fac un grajd pentru care am fost să obțin autorizații încă de la început.

În baza faptului că aveam un trecut și bani de dat stânga-dreapta deloc, autorizația întârzia să apară.

Documentele pe care le cereau erau imposibil de obținut, cum ar fi un plan urbanistic zonal care a fost eliberat după 4 ani! Apoi, într-un control s-a constatat că aveam construite niște cuști de iepuri (sper că știți cum arată) și că trebuie să le dărâm dacă vreau autorizație. Era, evident, un alt mod de a lungi procesul”, a scris Cornel Dinicu.

„Unde sunt relațiile și conexiunile astea despre care zice lumea că le am sau le aveam”

Patronul de la Ferma Dacilor susține că a început să crească păsări, gâște, porci „pentru livrările la care visam eu”.

„Vulpile ne dădeau târcoale necontenit, până când, într-o zi era prea evident că ceva nu-i în regulă. Vulpea trecea nestingherită cu o gâscă la purtător chiar prin fața mea. Ne-am apucat de numărat și șocul a fost pe măsură, peste 1000 de gâște lipsă.

Am realizat că nu eram deloc în filmul bun și atunci am decis să construim primele 6 camere de închiriat în continuarea grajdului. Iar drumuri la autorități, iar dezbateri, iar ignorare, iar, iar, iar.

Și acum mă întreb citind prin presă una-alta unde sunt relațiile și conexiunile astea despre care zice lumea că le am sau le aveam, că nu vă puteți imagina câte greutăți am avut cu ferma și nu vorbesc doar de autorizări, ci și de electricitate, și de apă, și de acces, și câte și mai câte și n-am găsit nici rezolvare, nici înțelegere de la autorități.

An de an am încercat să dezvoltăm Ferma Dacilor. Să extindem cazările, să diversificăm producția, să ne adaptăm vremurilor.

Am muncit la pământ și la animale, am cumpărat materia primă pe care nu o produceam noi de la producători locali, am reinvestit fără regret banii care au venit ulterior muncii noastre”, a afirmat Cornel Dinicu.

Citește și: Aktual24 | A fost România „grânarul Europei“?

Cornel Dinicu crede că este o victimă

Patronul de la Ferma Dacilor a explicat că în clădire nu erau reoșuri sau alte surse neautorizate de încălzire, de aceea crede că incendiul a fost provocat.

„De ce cred că e o mână criminală? Pentru ca eu sunt victima perfectă. Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aș spune acum, și indiferent care e adevarul.

Ce contează e doar ce spun autoritățile care au zis din prima zi ca exclud o astfel de Ipoteză”, și-a încheiat mesajul Cornel Dinicu.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...