Patru zile cu lansări de carte, concerte, jocuri și ateliere de creație la LibFest Brașov

Data:

spot_img

Târgul de cArte și Experiențe Culturale se va deschide joi în Piața Sfatului, începând cu ora 12.00. Evenimentul continuă tradiția târgurilor de carte și muzică organizate de Asociația Libris Cultural și, pe durata a patru zile, până duminică, își propune să ofere publicului un eveniment care îmbină târgul de carte cu muzica și atelierele de creație dedicate copiilor și celor mari deopotrivă, a anunțat Primăria Brașov.

Dacă primele trei ediții ale LibFest s-au desfășurat, din cauza pandemiei, doar online, ediția din acest an va avea un format hibrid. Majoritatea evenimentelor vor fi difuzate live, online, iar autorii străini invitați la lansările de carte vor fi prezenți fie fizic, fie prin intermediul ecranului digital din Piața Sfatului, la dialogul cu cititorii, aceasta fiind una dintre noutățile festivalului. Cea de-a doua noutate este organizarea unor ateliere de creație în Piața George Enescu, cea de-a doua locație a festivalului de anul acesta.

„Este unul dintre evenimentele cele mai importante pentru noi. Târgurile de carte sunt o tradiție. Această ediție LibFest este una care ne emoționează foarte tare. Vrem să le mulțumim oficialităților locale pentru susținere. Este un proiect cofinanțat de Primăria municipiului Brașov și Consiliul Județean Brașov. Se desfășoară în perioada 18-21 august în Piața Sfatului, dar și în Piața George Enescu. Vă așteptăm să vă bucurați de cele peste 100 de evenimente care vor avea loc și să creăm împreună un reper cultural pe harta României. Este un târg – cum îl numim noi – «de carte și experiențe culturale», pentru că îmbină atât prezența editorilor și a lansărilor de carte și a scriitorilor, cât și concertele – în fiecare seară, începând cu ora 18.00, vor fi concerte pe scena mare din Piața Sfatului – cu atelierele organizate în Piața George Enescu, atât pentru copii, cât și pentru adolescenți și adulți, evenimente care sunt un alt punct de atracție pentru toți cei care aleg să-și petreacă o zi sau câteva ore în Brașov”, a declarat Augusta Oniță Bagoly, vicepreședinte al Asociației Libris Cultural.

Citește și: Un actor american şi o româncă gătesc pentru oamenii afectaţi de războiul din Ucraina

Peste 100 de edituri vor fi reprezentate la târg și vor face posibilă întâlnirea cu zeci de autori români și internaționali, atât direct în cadrul evenimentelor organizate, cât și prin intermediul celor mai noi apariții editoriale. Cele peste 40 ore de evenimentele culturale au loc simultan în cele patru zile.

Pe lângă lansări de carte, dialoguri cu cititorii şi dezbateri pe teme de actualitate, agenda LibFest 2022 este completată cu evenimente pentru toţi iubitorii de cultură, cum ar fi ateliere de creaţie, spectacole de dans şi concerte susţinute de artişti de referinţă. Printre numele care vor acompania muzical vizitatorii LibFest în cele patru zile de târg se numără Argatu’, Ada Milea, Alina Eremia, Mark Stam, Fără Zahăr, Mircea Baniciu, Bogdan Simion şi Lăutarii de mătase, Anatoly și Silvian Stâncel. În ultima zi, pe 21 august, începând cu ora 21.00, orchestra Filarmonicii Braşov susţine un concert alături de formaţia Byron.

Programul integral al evenimentului poate fi găsit pe site-ul libriscultural.ro.

Primăria Brașov cofinanțează LibFest 2022 cu suma de 149.875 lei, prin Ghidul de finanțare pentru proiecte culturale.

„Este un maraton cultural de care Brașovul are nevoie, într-o perioadă în care municipiul se redefinește cultural și își găsește o nouă vibrație, o nouă cadență. Este un maraton cultural, care va fi plin de lansări de carte, de dialog cu autori, dar și de evenimente conexe. Și este un eveniment la care îi invit pe toți brașovenii în zilele următoare, în Piața Sfatului, în Piața George Enescu, în librării, astfel încât să guste în mod gratuit din ceea ce are cultura în formă tipărită de oferit“, a declarat primarul Allen Coliban.

Citește și: „Înțeleg că oamenii s-au săturat să citească acele povești oribile, dar războiul nu s-a terminat”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Facebook / Libfest)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Manea electorală pentru liberalul Ciucă compusă de un misogin notoriu

Manelistul Dani Mocanu a compus o melodie pentru candidatul...

Plângere la DNA împotriva lui Ciolacu pentru că nu a declarat zborurile la Monaco

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat că a depus...