duminică, 24 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterPelerinajul pentru Sfânta Parascheva de la Iași, organizare inedită

Pelerinajul pentru Sfânta Parascheva de la Iași, organizare inedită

Măsuri stricte de siguranţă luate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în organizarea anul acesta a pelerinajului cu ocazia hramului Sfintei Parascheva: nu vor fi aduse moaştele unui alt sfânt pentru prima oară după mulţi ani, masca obligatorie pentru toţi cei care stau la coadă, păstrarea distanţei fizice şi măsuri de distanţare sunt doar câteva dintre deciziile luate de mitropolie. 

Reprezentanţii forului bisericesc au precizat însă, pentru „Ziarul de Iaşi“, că se aşteaptă la un pelerinaj cum nu a mai fost niciodată în istoria organizării sale.

La pelerinajul care strânge şi 300.000 de pelerini în Iaşi vor fi mai multe restricţii, iar prima dintre acestea ţine de faptul că pelerinajul are o durată strictă, de o săptămână, de pe 8 octombrie până pe 15 octombrie.

O altă decizie în premieră luată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei este să nu mai organizeze anul acesta procesiunea „Calea Sfinţilor“, când circa 10.000 de oameni urmau un sobor de preoţi pe străzile din Iaşi care purta pe braţe racla cu moaştele Sf. Parascheva şi a altui sfântului adus cu ocazia acestei celebrări.

„Momentul tradiţional «Calea Sfinţilor» va avea o altă desfăşurare întrucât nu este permisă prezenţa mulţimilor de credincioşi. Racla cu sfintele moaşte va fi purtată de o maşină în procesiune pe străzile mai importante din toate cartierele oraşului. Credincioşii din Iaşi vor putea astfel să privească şi de la nivelul ferestrelor şi al balcoanelor acest «pelerinaj» deosebit al Sfintei Cuvioase Parascheva“, au precizat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

În ceea ce priveşte organizarea propriu-zisă a pelerinajului, va exista un culoar de acces către sfintele moaşte, care să asigure păstrarea distanţării fizice, iar după ce credincioşii se vor închina la moaşte, vor trece printr-un culoar separat şi vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan.

În trecut, aceştia stăteau şi câteva ore în curtea Mitropoliei, luând agheasmă şi stând la magazinele amenajate cu obiecte bisericeşti. Inclusiv acest târg din curtea Mitropoliei a fost amânat, nu au fost eliberate autorizaţii de vânzare pentru niciun operator, nici măcar cei care aparţin unităţilor de cult.

Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE