Întreruperea lanțului de aprovizionare împiedică grav redresarea economică globală. Este o situație ciudată din multe puncte de vedere. Tipurile de produse și servicii afectate de întârzieri și lipsuri – inclusiv o gamă largă de bunuri intermediare, de la mărfuri la semiconductori și produsele finite care depind de acestea – seamănă cu ceea ce s-ar vedea într-o economie de război, luându-ne în mare parte prin surprindere.
În primul trimestru al acestui an, experții nu au tras exact alarma că oferta nu va ține pasul, în pofida previziunilor de creștere economică. Combinația dintre politica monetară permisivă, soldurile ridicate ale economiilor gospodăriilor, cererea reprimată și cheltuielile fiscale masive au crescut semnificativ riscul inflației. Drept consecință, creșterea cererii agregate, alimentată de un zid de lichiditate și prețurile activelor, a depăși oferta. Durata probabilă a dezechilibrului a rămas necunoscută și mulți au susținut că inflația – și, prin extensie, întreruperile ofertei – ar fi tranzitorie.
Participanții din lanțurile globale de aprovizionare prevăd din ce în ce mai mult că lipsurile, restanțele și dezechilibrele dintre cerere și ofertă vor persista până în 2022 și poate mai mult. Pare clar că, pentru o perioadă semnificativă, creșterea economică globală va fi constrânsă de ofertă – un contrast puternic față de anii de după criza financiară globală din 2008. Deși creșterea cererii poate fi mai mare decât au indicat previziunile la mijlocul pandemiei, aceasta a stat la baza previziunilor de creștere ridicată în perioada de redresare a pandemiei.
Devine important să abordăm două întrebări fundamentale privind oferta. În primul rând, există constrângeri de aprovizionare care vor persista chiar și după eliminarea blocajelor legate de pandemie? Și, în al doilea rând, există ceva în configurația și funcționarea lanțurilor globale de aprovizionare care afectează răspunsul aprovizionării?
Se poate argumenta în mod rezonabil că pandemia a produs schimbări semi-permanente în unii factori de aprovizionare. Pentru început, mulți lucrători au părăsit piața muncii sau au amânat reintrarea în ea, în ciuda retragerii mecanismelor de sprijinire financiară implementate în cursul pandemiei. Acest lucru are probabil mult de-a face cu condițiile extrem de stresante sau periculoase în care unii, cum ar fi personalul medical, au lucrat în timpul pandemiei. Nici alte sectoare nu au dus-o mai bine. Mulți muncitori de marfă rămânând blocați pe nave luni întregi.
Dacă lucrătorii vor accepta astfel de poziții acum, probabil că vor cere compensații mai bune și schimbări în condițiile de muncă. De asemenea, mulți dintre cei care au trecut la lucrul de la distanță în timpul pandemiei se opun unei întoarceri cu normă întreagă la birou. O astfel de schimbare a cererilor și preferințelor implică schimbări pe partea ofertei în multe segmente ale pieței muncii, cu efecte necunoscute pe termen lung.
Dar efectele asupra ofertei de muncă sunt doar o parte a poveștii. Știam că urmează o creștere a cererii. Așadar, de ce lanțurile globale de aprovizionare au fost luate prin surprindere? Unul dintre motive este că cererea blocată de pandemie a fost dezlănțuită înainte ca ea să se încheie cu adevărat. Așadar, pe măsură ce cererea a crescut, întreruperile legate de pandemie au continuat să afecteze porturile și instalațiile de producție majore, diminuând răspunsul ofertei. Un alt factor este că cererea pare să fi crescut dincolo de capacitatea maximă de sarcină a sistemului. Extinderea acestei capacități va necesita investiții și, mai important, timp. Dar, în timp ce capacitatea de sarcină de vârf este crucială în servicii precum electricitatea (care este dificil de stocat), este mai puțin importantă pentru mărfuri, pentru care cererea trebuie gestionată cu un sistem care funcționează bine, care anticipează creșterile și distribuie fluxul de comenzi.
Rețelele globale de aprovizionare, așa cum sunt constituite în prezent, sunt complexe, descentralizate și funcționează într-un ritm alert, pentru eficiență maximă. Dar, deși această abordare funcționează în vremuri normale, nu poate face față șocurilor sau perturbărilor majore. Prin descentralizare, reziliența sistemică este privată de investiții, deoarece randamentele private ale acestor investiții sunt mult mai mici decât profiturile sau beneficiile la nivelul întregului sistem.
O altă consecință a descentralizării este mai subtilă și este dată de un cumul de factori și modul în care interacționează. Dar, deși am putea anticipa tendințe largi – cum ar fi aceea că cererea va crește – nu există un model sau un set de modele care să ne permită să anticipăm cu exactitate modul în care astfel de tendințe ar putea afecta anumite elemente din lanțurile de aprovizionare. Nu avem de unde să știm, de exemplu, unde vor apărea noi blocaje, cu atât mai puțin cum ar trebui să își ajusteze comportamentul participanții de pe piață. Când previziunile nu sunt suficient de specifice pentru a putea fi acționate, sistemul nu se poate ajusta în timp util sau eficient. Sistemul este în esență miopic: descoperă blocajele atunci când apar. Și pentru că există relativ puțină slăbiciune în el, abaterile mari de la tiparele normale produc răspunsuri întârziate, lipsuri, întârzieri și blocaje, precum cele pe care le vedem astăzi.
Creșterea costurilor de transport este probabil să accelereze trecerea de la lanțurile valorice globale. În timpul pandemiei, costul containerelor folosite pentru a expedia mărfuri din Asia către Europa și Statele Unite a crescut de aproape zece ori, iar lucrătorii din transport, care se confruntă cu condiții de muncă din ce în ce mai dure, și-au părăsit locurile de muncă. În general, prețul bunurilor în mișcare pentru companii este de până la zece ori mai mare decât era acum un an.
Retragerea rezultată din globalizare, împreună cu îmbătrânirea populației din China și din economiile avansate, este o rețetă pentru inflație. În opinia lor, globalizarea a menținut prețurile în jos timp de trei decenii: când producția s-a mutat în țările cu salarii mici, salariile de peste tot au fost suprimate. Pe măsură ce forța de muncă ieftină devine din ce în ce mai dificil de găsit, atât în țară, cât și în străinătate, puterea de negociere a forței de muncă în țările cu venituri mari va crește, agravând presiunile inflaționiste. Aceste evoluții au diminuat semnificativ profitabilitatea lanțurilor valorice globale. Firmele au adoptat offshoring pentru a profita de salariile mult mai mici în Europa post-comunistă și în China, mai ales după ce aceasta a aderat la Organizația Mondială a Comerțului în 2001. Și o revoluție în sectorul transporturilor – containerizarea – a facilitat procesul, ajutând la menținerea costurilor de transport. suficient de mici încât să nu compenseze diferențele salariale.Astăzi, aceste diferențe sunt mai mici, iar costurile de transport sunt mult mai mari, slăbind stimulentele firmelor de a-și menține activitățile în locații îndepărtate. Mai mult, onshoring (sau „near-shoring”) reduce vulnerabilitatea acestora la șocurile globale.
Va crește inflația prețurilor de consum și salariile după pandemie, pe măsură ce lumea intră într-o nouă eră a deglobalizării? Răspunsul depinde, în primul rând, de măsura în care persistă răsturnările din sectorul transporturilor. Dacă, după cum susțin unii observatori, sectorul trece printr-o transformare fundamentală, în timpul căreia costurile vor rămâne ridicate, acest lucru ar putea induce o spirală salariu-preț în țările bogate, deoarece lucrătorii caută să fie compensați pentru creșterea prețurilor.
Dar dacă firmele își reorientează activitățile, impactul costurilor mai mari de transport va fi semnificativ diminuat. Mai mult, argumentul că presiunile salariale vor alimenta inflația ar putea să nu rețină prea multă apă. La urma urmei, în multe cazuri, firmele din țările cu venituri mari își pot spori utilizarea roboților, mai degrabă decât să angajeze lucrători locali mai scumpi. În Germania, una dintre societățile cu cea mai rapidă îmbătrânire din lume, roboții la 1.000 de lucrători au crescut de la sub doi la jumătatea anului 1990 la patru în 2019.
Concluzia este clară: avem nevoie de modele mai bune pentru a prezice modul în care vor evolua lanțurile de aprovizionare, inclusiv răspunsurile lor probabile la șocuri. Aceste prognoze trebuie să fie disponibile public, astfel încât toți participanții să-și poată planifica strategia în funcție de ele.. Inteligența artificială și Big Data au posibilitatea de a fi cheia succesului, permițând procesarea în timp real a unui volum în esență incomprehensibil de date. Pentru ca asta să se întâmple,este necesară cooperarea internațională, cu țările care partajează date generate de rețelele lanțului de aprovizionare. O parte din problemele curente se vor acutiza în la un orizont mediu de timp, planificarea strategică trebuind să facă uz de toate informațiile disponibile pentru a mitiga efectele negative ale acestor perturbări.
Sergiu Mitrescu a fost selectat pentru pentru a participa la „Hub for Business Journalism”, un proiect marca Freedom House care îşi propune să aducă un suflu nou în jurnalismul economic și de business din România. Pentru a citi mai multe astfel de articole, puteți accesa secțiunea dedicată proiectului din cadrul publicației Presshub.
Sergiu Mitrescu este interesat de macro-economie, analize comparative de economie politică și reziliență sistemică la șocuri externe. Are experiență în organizații nonguvernamentale și este absolvent de Relații Internaționale, Economie Politică și Studii de Securitate în Birmingham, Marea Britanie.
