Peste 1.000 de angajaţi ai MAI vor fi detaşaţi pe litoral în acest sezon estival

Data:

spot_img

Peste 1.000 de poliţişti şi pompieri vor acţiona pe litoral, suplimentar faţă de dispozitivele curente, până la începutul lunii septembrie, pentru eficientizarea misiunilor şi creşterea gradului de siguranţă, gestionarea situaţiilor de urgenţă şi asigurarea asistenţei medicale într-un timp cât mai scurt, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) într-un comunicat transmis Agerpres.

Peste 630 de poliţişti şi 450 de pompieri, împărţiţi în două serii, sunt pregătiţi să intervină în orice situaţie în care este perturbată ordinea şi liniştea publică sau există un pericol pentru cetăţeni.

Sâmbătă, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, alături de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, a participat la o şedinţă operativă cu reprezentanţii structurilor din subordine, cu atribuţii de ordine publică şi situaţii de urgenţă, în judeţul Constanţa, pentru a discuta despre misiunile prioritare din acest sezon estival.

„Colegii care sunt în teritoriu vor fi sprijiniţi şi informativ, dar şi la nivel de intervenţie de mijloacele din dotare ale MAI: drone, autospeciale, ambulanţe SMURD, precum şi elicopterele pe care le avem în dotare. Sunt convins că atât comandanţii, cât şi membrii structurilor se vor ridica la înălţimea aşteptărilor cetăţeanului român. Şi asigur publicul din România că MAI este la datorie şi are ca obiectiv principal protejarea vieţii şi integrităţii cetăţeanului, a ordinii şi liniştii publice”, a declarat Predoiu.

Citește și: Elena Lasconi este candidatul USR pentru alegerile prezidențiale | VIDEO

De sâmbătă, pe perioada sezonului estival, au fost operaţionalizate 24 de puncte de lucru temporare în zonele din judeţul Constanţa în care se preconizează a fi un număr mare de turişti, arată MAI.

Punctele de lucru temporare sunt amplasate astfel:

10 puncte de stingere a incendiilor, în localităţile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Ciocârlia, Ovidiu, Valu lui Traian, Staţiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Vama Veche, încadrate fiecare cu o autospecială de stingere;

8 puncte de prim ajutor, în locaţiile Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn-Venus, Vama Veche şi PTF Vama Veche, acestea sunt dotate cu containere, ambulanţe şi şenilate;

6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu şi Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol şi Portul turistic Mangalia, încadrate fiecare cu o ambarcaţiune.

De asemenea, pentru o intervenţie rapidă în situaţii de urgenţă ce pot apărea pe Autostrada A2, în weekendurile din perioada sezonului estival, echipaje de pompieri vor fi dislocate în puncte de lucru amplasate la km 19, km 35 (punct de lucru permanent), Secţia Lehliu Gară – km 105 (punct de lucru permanent) şi km 142 (Staţia de pompieri Feteşti, lângă autostrada A2). În locaţiile de pe A2 vor fi pregătite să intervină echipaje de stingere cu modul de descarcerare şi ambulanţe SMURD.

Citește și: Aplicația MapBond îți pune prietenii pe hartă și te ajută să nu uiți cu cine te-ai întâlnit

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: info-sud-est.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertăţii. Mesajul lui Klaus Iohannis

Ziua Victoriei Revoluţiei Române a Libertăţii este comemorată în fiecare...

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...