Peste 15.000 de litri și 630 de tone de substanțe și deșeuri periculoase au fost neutralizate în cadrul unei acțiuni la nivel național

Data:

spot_img

Polițiștii au indisponibilizat, în vederea neutralizării, 630 de tone şi peste 15.000 de litri de substanțe și deșeuri periculoase, în cadrul unei acțiuni derulate la nivel național. Au fost constatate 72 de infracțiuni și aplicate 220 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 1.300.000 de lei.

În perioada 21 martie – 3 aprilie 2022, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R. a coordonat o acţiune națională, pentru verificarea respectării legislației privind regimul substanțelor și deșeurilor periculoase.

Acţiunea a avut ca scop creşterea siguranţei cetăţeanului şi combaterea infracţionalităţii în domeniu, prin verificarea stării de legalitate, a modului de efectuare a operaţiunilor cu substanţe şi deşeuri periculoase şi a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici.

„Obiectivele avute în vedere au fost, în principal, prevenirea gestiunii și managementului necorespunzător în domeniul substanțelor și deșeurilor periculoase, prevenirea producerii unor evenimente negative ce aduc atingere siguranței și sănătăţii populaţiei, precum şi a mediului înconjurător, descoperirea, investigarea și sancționarea neregulilor constatate la regimul substanțelor și deșeurilor periculoase, precum şi protecţiei mediului”, precizează Poliția Română.

Sute de operatori au fost verificați

La acțiune au participat, alături de polițiști, specialiștii Garzii Naționale de Mediu.

Astfel, au fost verificați de 238 de operatori economici care desfășoară activități cu substanțe și deșeuri periculoase, iar polițiștii au controlat 1.190 de autovehicule.

În urma acțiunilor din teren, au fost constatate 72 de infracțiuni, dintre care 41 prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005, privind protecţia mediului, 20 la O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor și 5 fapte de trafic de produse sau substanțe toxice și 6 infracțiuni la alte acte normative.

220 de sancţiuni contravenţionale

Au fost indisponibilizate, în vederea neutralizării, 630.064 kg. şi 15.812 litri de substanțe și deșeuri periculoase, precum și 4 mijloace auto și 75 de vehicule scoase din uz.

„De asemenea, au fost aplicate 220 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 36 la O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 16 la O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor, 9 la H.G. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase, 19 la H.G. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase și 140 la alte acte normative, în valoare totală de 1.311.900 de lei. Astfel de acțiuni vor fi desfășurate permanent”, mai precizează Poliția Română.

Exemple:

1. La data de 30 martie 2022, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei au efectuat un control, la o societate comercială din localitatea Cetatea de Baltă, privind modul de depozitare a îngrășămintelor chimice.

Astfel, polițiștii au constatat că peste 138 de tone de îngrășăminte chimice, pe bază de azot, erau depozitate pe un teren neîmprejmuit și neprotejat, fără a fi păstrate într-un depozit care să asigure o bună protecție față de condițiile meteorologice, în imediata apropiere a unui rezervor de motorină, cu o capacitate de 58.000 de litri.

Totodată, din cercetările efectuate la fața locului de polițiști, împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Alba și ai Apelor Române, s-a constat faptul că, din rezervorul cu motorină s-ar fi scurs o cantitate de  aproximativ 15.000 de litri, care ar fi poluat solul, pânza freatică și apa unui râu din apropiere.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate”, faptă prevăzută de art. 98, din O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului  și evacuarea de substanțe periculoase în apele de suprafață sau subterane, faptă prevăzută și pedepsită de art. 92, din Legea 107/1996 – Legea apelor.

Întreaga cantitate de îngrăşăminte chimice a fost indisponibilizată și mutată într-un loc protejat.

2. La data de 1 aprilie 2022, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Biroul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au verificat o societate din comuna Amaru, iar, în extravilanul localității, în incinta depozitului cu îngrășăminte, au descoperit 172 de tone de îngrășăminte agricole, ambalate în saci de tip big bag, depozitați fără respectarea prevederilor legale.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate”.

3. La data de 31 martie 2022, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călărași –  Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la o societate cu obiect de activitate Transporturi urbane, suburban și metropolitan de călătorie.

A fost identificat gestionarul firmei, responsabil în cadrul societății comerciale pentru gestionarea și predarea deșeurilor către operatorii economici, deținând 8.400 de litri de ulei uzat, în recipiente de 220 de litri, provenit de la motoare cu combustie, respectiv recipiente (bidoane) neetanșe, prezentând scurgeri pe sol, reziduri vizibile, precum și recipiente fără capac.

De asemenea, gestionarul nu a făcut dovada unui contract pentru predarea uleiurilor uzate cu operatori economici autorizați să desfăşoare activităţi de colectare, valorificare şi/sau de eliminare.

Uleiul uzat a fost lăsat în custodie, în vederea neutralizării.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase”.

4. La data de 30 martie a.c., polițiști D.G.P.M.B. – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Municipiului București, în urma efectuării unui control la o societate comercială, au descoperit, în încăperile destinate depozitării substanțelor periculoase, aproximativ 1.000 kg. de substanțe chimice din categoria toxice și foarte toxice devenite deșeuri periculoase, având termenele de valabilitate expirate, față de care nu au fost luate măsurile  de eliminare totală.

Cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunii de „neluarea masurilor de eliminare totală a substanţelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri”.

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Explozie într-un bloc din Topoloveni. Zeci de persoane evacuate

Explozie într-un bloc din Topoloveni. Zeci de persoane s-au...

Zăpada a blocat mai mulți turiști pe drumul către pârtia Transalpina, jandarmii i-au salvat

Mai mulți turiști din județul Dolj și București, întorși,...

Ordonanța trenuleț, varianta finală: Tichete de masă, vouchere și sporuri eliminate | Aktual24

Ordonanța trenuleț pregătită de Guvernul Ciolacu 2 aduce măsuri...