Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Ion Iliescu va fi audiat acasă de procurori în același dosar.
Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Petre Roman a fost chemat la Parchet pentru a i se aduce la cunoștință faptul că are calitatea de inculpat.
Pentru același motiv a fost citat la Parchetul General și Gelu-Voican Voiculescu.
Potrivit Agerpres, în acest dosar sunt urmăriți penal fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, foștii generali Vasile Dobrinoiu și Peter Petre.
Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanță.
Inițial, în iunie 2017, fostul președinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității, alături de fostul premier Petre Roman și fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.
Citește și: Maia Sandu: Rusia folosește din nou energia ca armă, în Republica Moldova
Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil ‘Cico’ Dumitrescu (decedat între timp), Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu și Miron Cozma.
Ion Iliescu, audiat acasă
O echipă de anchetatori de la Parchetul General se va deplasa, miercuri, la locuința lui Ion Iliescu, pentru a-l audia pe fostul președinte în dosarul Mineriadei din iunie 1990, informează Agerpres.
Potrivit unor oficiali din Parchet, vizita este programată în jurul orei 14,00.
În cazul lui Ion Iliescu se aplică o procedură specială, deoarece el nu se poate deplasa la sediul Parchetului, având 95 de ani.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Angelo Brezoianu / AGERPRES FOTO)