Ciudata poveste a pieței-fantomă de pește din Năvodari, închiriată unui vânzător de rapane neidentificat

Data:

Programul care urma să aducă în Năvodari cea mai mare piață de pește din sud-estul UE, finanțată cu fonduri europene, s-a transformat într-un proiect cu circuit închis. Primăria susține că unicul beneficiar al proiectului-fantomă ar fi o companie care vinde rapane, dar refuză să divulge numele respectivei firme.

Construcția a costat 1,5 milioane de euro, fonduri europene din Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria, dar cetățenii nu au acces la cumpăratul de pește: firma care a închiriat toate tarabele din piață vinde doar en-gros. În rest, complexul are dimensiuni și dotări serioase: birouri, un pavilion expozițional, facilități pentru vânzarea și prepararea produselor din pește, o sală de conferințe și evenimente, zece tarabe interioare, 16 tarabe exterioare.

În 2013, Primăria Năvodari anunța că au început lucrările în urma cărora avea să se construiască „cea mai mare și modernă piață de pește din sud-estul Europei”. Avea să fie amplasată pe buza Canalului Dunăre – Marea Neagră, chiar sub podul care desparte Năvodari de Constanța. 

Proiectul a atras atenția imediat datorită designului bizar. Un schelet uriaș din metal și sticlă se ridica de la lună la lună sub forma unui pește cu forme ascuțite, ce seamănă cu o păstrugă, ar spune unii. Mai exact, fostul primar al Năvodariului, Nicolae Matei, este cel care a avut ideea construirii unei piețe în formă de pește.

Proiectul pieței de pește din Năvodari
Proiectul pieței de pește din Năvodari

Inițial, acesta și-ar fi dorit să arate ca un calcan, unul dintre cei mai scumpi pești din Marea Neagră. Din punct de vedere al arhitecturii ar fi fost însă aproape imposibil. Nici actuala „păstrugă” nu este foarte reușită. Mai degrabă o construcție kitschoasă, piața de pește se întinde pe 4000 de mp dintr-un teren viran de la intersecția periferiei Năvodariului cu Lacul Tașaul și Marea Neagră.

Între timp, primarul Nicolae Matei a fost condamnat definitiv pentru fapte de corupție, iar „păstruga” a fost inaugurată când acesta își ispășea pedeapsa cu executare.

Construcția pieței a durat trei ani și a costat 1,5 milioane de euro, fonduri europene acoperite de Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria. Pentru cofinanțarea investiției inaugurate în septembrie 2016, Primăria Năvodari a fost nevoită să suporte doar 2% din investiție, conform declarațiilor de la acea vreme a responsabilului de proiect. Proiectul, cu denumirea lui completă „Centru transfrontalier de afaceri în turism şi activităţi conexe – Piaţa de peşte şi produse din peşte”, a fost desfășurat în parteneriat cu un ONG bulgăresc, Eureka. 

Complexul pune la dispoziție birouri, un pavilion expozițional, facilități pentru vânzarea și prepararea produselor din pește, o sală de conferințe și evenimente și zece tarabe interioare și 16 exterioare pentru comercializarea peștelui și a produselor marine.

În momentul inaugurării, reprezentanții primăriei anunțau cu însuflețire că proiectul a fost un succes și că, deja, agenții economici se înghesuie să își rezerve un loc în birourile și pe tarabele noii Piețe de Pește.

Doar că, la scurtă vreme, ceva nu a funcționat conform planului și proiectul de 1,5 milioane de euro pare că nu și-a mai găsit utilitatea în oraș.

Ulterior inaugurării, investiția a fost aspru criticată în presă pentru că piața de pește nu a fost deschisă publicului, așa cum au crezut cei mai mulți dintre cei care au așteptat cu nerăbdare punerea în funcțiune a proiectului inedit. O piață modernă de pește la malul mării reprezintă o investiție binevenită, mai ales dacă finanțarea este europeană, deci degrevează bugetul local de costuri ridicate. Însă utilitatea investiției, cel puțin astăzi, nu poate fi justificată prin activitatea pieței.

Piața de pește din Năvodari - proiect
Piața de pește din Năvodari – proiect

Primăria Năvodari susține însă că piața este funcțională, dar doar pentru un beneficiar, o firmă care comercializează rapane și care a închiriat toate tarabele. Managerul de proiecte din Primăria Năvodari, Adrian Constantin, a declarat pentru PressHub și Ziarul Info Sud-Est că, într-adevăr, există unele inconveniente legate de modul în care piața de pește deservește publicul, dar că investiția este de succes și că fondurile europene folosite pentru construirea pieței au fost benefice pentru oraș și patrimoniul său:

„Birourile amenajate în interiorul pieței sunt toate închiriate de firme private care funcționează acolo. Iar toate cele zece tarabe din hala de pește sunt închiriate de o firmă care comercializează rapane. E aceeași firmă, un singur comerciant care a închiriat toate spațiile respective.

El ne-a oferit cel mai bun preț și a primiț spațiile. Ne-a spus însă că lui nu îi convine să își vândă rapanele en-detail, ci doar marilor cumpărători, care pot fi patroni de restaurante, de hoteluri sau alți comercianți care cumpără în cantități mari. Așa că el îi anunță că are rapane, merge la piață, le duce, cumpărătorii en-gros vin, le cumpără și hala se închide iar.

Noi ne-am dori să fie deschisă și publicului și avem în plan acest lucru pentru viitorul apropiat. Problema este că zona, nefiind amenajată, încă este mai greu accesibilă oamenilor care nu ar veni până acolo doar ca să cumpere pește. În schimb, atunci când va exista în jurul pieței o zonă de promenadă, spații verzi, poate un loc de joacă, un parc, și întregul spațiu va fi amenajat corespunzător, atunci mai mult ca sigur că și piața va fi deschisă publicului larg. Noi am depus deja un proiect pentru amenajarea zonei respective, la fel cum vrem să amenajăm și un muzeu al peștelui în interiorul pieței. O expoziție marină deja avem. Ambele proiecte, și parcul din jurul pieței, și muzeul peștelui, vor fi implementate cu fonduri europene.”

Adrian Constantin, managerul proiectelor din Primăria Năvodari

Presa locală a notat în 2016 că, inițial, au existat probleme referitoare la închirierea spațiilor din Piața de Pește, pentru că participanții la licitație au fost nemulțumiți de prețurile de pornire prea mari stabilite de evaluator și că procedura de licitație a fost repetată de mai multe ori.

Blocajul a fost depășit în momentul în care Primăria Năvodari a cerut specialistului să reevalueze viitoarele chirii. După acest moment, un comerciant de rapane ar fi închiriat toate spațiile din piață. 

Piața de pește din Năvodari
Piața de pește din Năvodari

Pe parcursul lunii februarie am mers de mai multe la piața de pește din Năvodari, în diferite secvențe ale zilei: dimineața, la prânz și după prânz, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend. Niciodată nu am găsit piața deschisă, iar oamenii din oraș cu care am stat de vorbă ne-au spus despre piață că, de fapt, este nefuncțională.

Am încercat să aflăm în repetate rânduri cine este comerciantul care ar fi închiriat spațiile din interiorul pieței de pește. Timp de două săptămâni, Primăria Năvodari a refuzat să ne spună numele firmei care comerciază rapane și care ar fi închiriat toate tarabele din interiorul pieței de pește.

Sub diferite pretexte, atât Adrian Constantin, cât și angajații departamentului care se ocupă de administrarea domeniului public și privat din Primăria Năvodari, s-au eschivat și nu ne-au transmis informațiile publice solicitate.

Piața de pește din Năvodari
Piața de pește din Năvodari

Mai întâi, Adrian Constantin ne-a spus că revine cu va reveni cu un telefon pentru a ne spune cine este unicul chiriaș din piața de pește. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar ulterior ne-a rugat să luăm legătura cu angajații de la Domeniul Public și Privat, pentru că el se ocupă doar de managerierea proiectelor europene și nu de închirierea spațiilor, deci nu deține această informație.

Timp de o săptămână, niciun angajat din departamentul Domeniului Public și Privat nu ne-a pus la dispoziție această informație sub pretextul că „doamna director nu este în birou”, iar alți angajați ai departamentului nu ne pot furniza această informație.

Într-un final, o angajată a departamentului ne-a reproșat că „sunăm prea des” și că ar trebui să ne adresăm în scris, după care ne-a închis telefonul. După acest moment l-am sunat pe Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari, care nu ne-a răspuns. I-am trimis un mesaj prin care i-am adus la cunoștință situația și l-am rugat să ne furnizeze informațiile solicitate, dar și acest demers a fost în zadar.

Facem precizarea că Primăria Năvodari nu ne-a răspuns în scris la alte solicitări pe Legea 544/2001 privind proiectele finanțate cu fonduri europene.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Info Sud-Est în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Andreea Pavel
Andreea Pavel
Andreea Pavel este jurnalist si fondator al ziarului Info Sud-Est. A debutat in presa in anul 2007, iar in anul 2014 a castigat Tanarul Jurnalist al Anului ”pentru indrazneala de a face presa libera la Constanta”. Infiintat in anul 2012, saptamanalul Info Sud-Est s-a remarcat printr-o serie de investigatii despre legaturile transpartinice, abuzurile si coruptia de la malul marii, dar si prin campaniile de salvare a patrimoniului cultural si istoric din Constanta.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related