Piața imobiliară în 2025. Antreprenorul Viorel Cozma vede un an dificil pentru construcții. La sfârșitul anului trecut, Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare menite să reducă deficitul bugetar. Ce urmări vor fi pe piața imobiliară?
Printre principalele măsuri ale acestei „ordonanțe trenuleț” se numără creșteri de impozite și înghețarea pensiilor, dar și eliminarea unor facilități fiscale importante pentru mai multe sectoare economice, printre care și sectorul construcțiilor.
De la începutul acestui an, chiar dacă salariul minim brut în construcții a rămas la 4.582 lei, angajații din acest domeniu, care beneficiau de scutirea de impozit pe venit și reducerea contribuției la asigurările sociale (CAS), au pierdut în 2025 facilitățile fiscale. De asemenea, angajații din construcții nu vor putea să aplice deducerea de 300 de lei pentru salariul minim.
Impact direct asupra salariilor nete
Eliminarea acestor măsuri, aplicate anterior pentru a sprijini dezvoltarea sectorului, va avea un impact direct asupra salariilor nete ale lucrătorilor din domeniu.
Viorel Cozma, fondatorul Conest SA, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața construcțiilor, avertizează că măsurile fiscale luate de guvern pentru reducerea deficitului bugetar vor duce la o încetinire a economiei în 2025, cu un impact semnificativ asupra sectorului construcțiilor.
Scăderea cheltuielilor publice și eliminarea facilităților fiscale pentru angajați se vor răsfrânge asupra dezvoltărilor imobiliare, prin majorarea costurilor și diminuarea investițiilor, a declarat omul de afaceri pentru „Ziarul de Iași”.
Continuarea în Ziarul de Iași
Citește și: Gazele din declarația lui Călin Georgescu și statul inept
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: ziaruldeiasi.ro)