Piața transferurilor politice: cică dr. Mihail Neamțu este noul transferat AUR înainte de cupele europene.
Dânsul se adaugă altor câtorva „vedete” adăugate țarcului AUR: popa Terheș, deja participant la ligile europene, dar cu o altă echipă, Cosmin Gușă, Ghiță Piperea – și alții care fie că s-au retras din activitatea competițională de pe la cluburile mai mari, fie n-au trecut vreodată de faza de wildcards și speră ca măcar acum, odată-n viață, să fie și ei pe tabloul principal [conform vorbei de duh a lui Gastone Moschin în “The Godfather II”: “You should let me wet my beak a little”.]
Mărturisirea lui Mihail Neamțu pentru acest miracol al luării vălului de pe ochi ca să vadă strălucirea căii cele aiurite, pardon aurite, este, scrie dânsul pe Facebook: „Voi merge la Bruxelles pentru ca, alături de alți conservatori, creștin-democrați și suveranișți europeni, să restabilim un adevăr istoric: Uniunea Europeană a fost, inițial, un proiect cultural și economic, nicidecum (…)”. Tralala, tralala.
Păi, trombonul ăsta cu restabilirea originară sună prea ca ăla care zice „Sunt supărat pe natură că inițial a fost doar o supă primordială, iar acum sunt copaci, și animale, și oameni. Eu vreau să duc totul înapoi la supa mea. Este pohta ce-o pohtesc: vreau supa de la început”.
Dar lăsând la o parte divagațiile mele stupide, cred că situația asta cu Neamțu and Co. la AUR este de bine: ne arată că AUR nu are de fapt adâncime, în sensul că în afară de două-trei trompete stridente și dezacordate, AUR nu are suficiente costume cât să umple câteva liste electorale.
Până la urmă, orice partid, de fapt orice organizație, ca și orice gașcă de pe stradă, trebuie în primul rând să aibă suficiente corpuri calde, cu pulsul bătând. Este condiția necesară [atâta timp cât încă nu poți avea legal avatari și chatbots pe post de candidați].
Însă nevoia AUR de a apela la consumați, precum Neamțu, Gușă [alergat de lume prin piață cu vreo zece ani în urmă, după nu știu ce vot de suspendare a lui Băsescu], Piperea, speranța perpetuă de ministru de Finanțe știe-toate, păcătosul de Terheș și alții [că lista va fi mai lungă] arată că AUR nu are de fapt oameni.
Și asta este o veste bună pentru cei care încă speră ca România să nu degenereze într-un stat habotnico-naționalist, o „grădină a măicuței Domnului” pe bune, nu doar suspinată. Se pare că AUR nu scalează [ca să mă exprim în termenii tehnici din meseria mea].
Pe de-altă parte, să nu mă amăgesc din nimic. Este trist că nu găsesc măcar un singur politician interesant pe listele electorale. Nici măcar Wunderkinder-ul USR nu spune ceva care să mă atragă, ceva de ținut minte, ceva care să nu fie aceleași idei reîncălzite și respuse.
Mai ales că unii din useriștii de bază de-acum patru ani au decis între timp să-și schimbe culorile.
Totul se reduce la argumentul „anti”: anti PSD, anti USR, anti AUR. Iar asocierea cu Tomac și rămășițele de bășiști este extrem de dubioasă.
Totuși, nu poți merge înainte doar cu argumentele anti și prin asociere cu fărâmiturile de sub masa politicului, rămase de la un partid dispărut. Asocierea celor auto-declarați ca fiind altfel decât restul politicienilor cu cei care au reușit să stabilească recorduri peste recorduri de nepopularitare mă face să speculez că reflexul Pavlovian funcționează la toți cu aceeași intensitate.
Aș vrea să aud ceva care să mă entuziasmeze, cel puțin un pic… chiar dacă nu votez și, de fapt, nu mă mai consider parte din societatea românească, nici măcar din diaspora ei.
Totuși, vreau să aud cel puțin din punctul de vedere al excitării intelectuale de scurtă durată, dacă așa traducem intellectual excitement, ceva care să-mi capteze atenția pentru 15 minute. Și nu aud nimic.
Ultima dată când am fost entuziasmat a fost în 1996, când cu CDR, dar scuza mea este că atunci am fost suficient de naiv să cred. După aceea, toate campaniile electorale au fost doar un mare nimic. Absolut nimic.
Nu pot reda o singură idee propusă de vreunul din candidați sau partide în atâția ani după ’89.
Iar această realitate este ce este. Maimuțăreala unor idei de la alții nu substituie lipsa de orice viziune politică.
Lista de „cumpărături” a lui AUR [ca să nu-i zic laundry list, adică lista celor care trebuie spălați în apa suveranismului creștino – naționalist] îmi aduce aminte de cluburile arabe de fotbal, care au două tipuri de transferuri: fie jucători de mâna a doua care nu prind contracte în Europa, fie jucători uzați care nu mai au glezne de campionate mai bune.
Cam așa și adăugații AUR: fie necunoscuți care n-au avut loc la partidele cu acces tradițional la cașcaval, fie trași-pe-dreapta cu nume recunoscut, adunați pentru că alții nu au avut nevoie de ei, iar gura lor, sărăcuța, trebuie să mănânce și ea ceva, nu-i așa? Pe când Firea?
Nici după Revoluție, lucrurile n-au fost tocmai abundente în ce privește IQ-ul politic, însă au existat totuși persoane care știai că nu spun tâmpenii în lanul de păpușoi: Corneliu Coposu, Nicolae Manolescu în anii ’90, întreaga Alianță Civică, PAC-ul până a degenerat…
Însă per ansamblu, politicul românesc a fost încarnarea vie a vorbei că atunci când crezi că ai atins fundul și nu există mai jos de atât, ăștia ți-au demonstrat că ai greșit.
Alegerile sunt la două luni distanță și candidații sunt deciși abia acum [Cozmin Gușă s-a anunțat zilele trecute], ceea ce face imposibilă crearea oricărei ciorne cu proiecte electorale cât de cât cu un pic sens [deși nu m-ar mira ca dânșii să apeleze la ChatGPT, ce ar fi așa de neobișnuit în asta?].
Eu lucrez de patru luni la niște amarâte de opt pagini ale unei lucrări științifice, așa că este improbabil ca în două luni nominalizații să poată lega trei idei cu cap și coadă care să stea la baza candidaturii lor.
Însă am învățat un lucru în ultimii ani: că a avea prea mult din ceva poate fi cam la fel cu a nu avea nimic.
Vremurile lui Ceaușescu au însemnat lipsa oricărei vieți politice cât de cât participative. Acum participarea ce abundă în amatori de genul celor de pe liste cam produce același efect: un haos de zgomot alb [white noise în termini tehnici] din care nu poți filtra nimic pentru simplul motiv că nu poți construi un filtru pentru zgomotul alb.
Parcă ar fi fost ceva în neregulă să nu fi avut careul de ași ai AUR printre candidați, dar acum pot dormi liniștit: Europa va cădea pe mâini bune.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
