La Interne se țin lanț problemele de imagine. Dacă scandalul public demite miniștri și actualul titular al portofoliului Internelor ar cam trebui să se ducă acasă. Din punct de vedere politic, răspunderea pentru modul în care Poliția alege sau nu să acționeze aparține liberalilor.

Atâta timp cât monopolul muncii de poliție este asumat de către liberali și succesele și eșecurile ar cam trebuie să se deconteze tot la dânșii. 
La Pitești, am observat că un domn a fost imobilizat de către Poliție și știm acum că imobilizarea a cauzat decesul acestuia.

Nu discutăm cazul concret, ci analizăm ce ne spun imaginile imobilizării despre pregătirea Poliției pentru imobilizare. La nivelul Poliției, avem aceeași preocupare excesivă pentru asasinarea copăceilor, ca și la nivelul fiscului. Polițiștii sunt bombardați cu întocmirea a tone de documente, fără însă să existe o preocupare reală a politicienilor pentru aspectele esențiale ale muncii de poliție.

Vedem disfuncțiuni majore ale sistemului de ordine publică care merg de la pasivitate totală până la agresivitate extremă, de la tolerarea hoadelor de covidofili care fac ce au chef în spațiul public până la acțiuni de exercitare excesivă sau abuzivă a forței împotriva unor persoane pașnice.

Răspunderea este politică pentru că linia de acțiune o stabilește ministrul de Interne. Acesta nu ne spune ce a făcut dânsul pentru a preveni repetarea unor scandaluri viitoare. Raportările și bilanțurile triumfale nu asigură ordinea publică, nu încurajează cetățenii să aibă încredere în Poliție și nici nu ne ajută să trăim în siguranță.

Violența de stat este cea mai gravă formă de violență. Cei interesați de subiectul morții lui George Floyd pot viziona în direct procesul polițistului care a stat cu genunchiul pe gâtul acestuia timp de aproape nouă minute. Există o imunitate de fapt recunoscută lucrătorilor de poliție din Minneapolis atunci când intervin în exercitarea atribuțiilor de serviciu, imunitate atât penală cât și civilă.

Și există și o susținere a sindicatelor din Poliție a membrilor lor chiar și atunci când aceștia comit fapte grave. Impresia oricărei persoane neimplicate în proces este că forța a fost folosită excesiv, mai ales că suspectul imobilizat a cerut să fie lăsat să respire, în timp ce era strangulat cu genunchiul.

Este important să învățăm din greșelile altora pentru ca și noi la rândul nostru să nu comitem erori similare. Reacția publică la uciderea lui George Floyd ne spune că există linii roșii pe care instituțiile de forță ale statului nu le pot trece fără a pierde încrederea cetățenilor. 

Există tentația statului de a încălca drepturile celor fără posibilități materiale și de a se purta ca un ghiocel în prezența celor influenți și cu bani. De aceea, avem nevoie de instituții consolidate, educate în spiritul protejării drepturilor și libertăților cetățenești.

Statul are monopolul violenței. De aceea, orice șef de la Interne trebuie să arate în concret că este preocupat de exercitarea responsabilă a forței publice, prin măsuri concrete de îndreptare a oricăror potențiale disfuncționalități sistemice.

Inerția leadership-ului politic la interne poate avea drept consecință pierderea legitimității și ne afectează pe toți. Structura de rezistență a instituțiilor de forță trebuie să se bazeze pe principii de lucru specifice democrației, nu pe sprinturi instituționale imediat după fiecare scandal. 

Imaginile de la Pitești ne arată că politiștii nu au pregătire de specialitate de a imobiliza pe cei care refuză să respecte regulile impuse de către Poliție. Nu e prima oară când asistăm la imobilizări ale Poliției ce arată neprofesionist. Putem spune că imobilizarea de la Pitești a fost realizată după principiile unor sporturi de contact, nu a unor arte marțiale minim invazive pentru integritatea corporală a victimei. 

La nivelul fiecărei unități mari de poliție ar trebui să existe instructaje constante privind moduri de imobilizare minim invazive, cu un polițist desemnat să pregătească restul colegilor.

Polițistul din stradă trebuie să fie pregătit să se apere și să acționeze ca un practicant de arte marțiale atunci când este nevoie. Nu am auzit de la ministrul de Interne că ar fi pus pe cineva să studieze de ce este nevoie să avem negociatori profesioniști în fiecare unitate de poliție, cum facem ca în toate unitățile de poliție să domnească respectul față de cetățean sau cum pregătim polițiștii să imobilizeze minim invaziv. 

Păstrarea ordinii publice în pandemie implică o strategie bine gândită de acționare a forței publice și impunerea ordinii prin forța atunci când este nevoie. Munca de poliție prezintă provocări deosebite și o atenție specială pentru detaliul acestei munci. Polițistul care ajunge să lucreze în stradă are nevoie de o pregătire complexă și să știe că va acționa bine pentru că un  mecanism eficient de instruire l-a format. 

Ministerul de Interne pare perfect dacă citești tonele de copăcei care ne povestesc activitatea sa. Realitatea este însă extrem de bine coafată și o vedem în stradă. Este diferența majoră pe care exercițiul Millenium Challenge 2002 a arătat-o armatei SUA, prin prisma experienței efective de luptă avute de către cel care a comandat armata învinsă de ”hârtii”.

Generalul locotenent Paul K. Riper, un luptător format pe câmpul de luptă din Vietnam, a arătat că, în practică, o armată mică din Golful Persic poate bloca armata americană. A fost nevoie să se rescrie scenariul, să se șteargă de pe hârtie pierderile extrem de mari ale armatei americane și să oblige armata mică să nu mai facă ce făcuse la începutul exercițiului pentru ca victoria teoretică să devină și una practică.

Pare că la Interne se procedează la fel pentru că hârtiile arată perfect. Practic, însă, în lipsa unei reforme asumate politic prin care să se asigure adaptarea muncii de poliție la realitate, avem încă o problemă pe care alegem să o ignorăm.       

partajează acest articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.