Dacă ar fi să-mi găsesc un simbol al celor mai recente călătorii în Europa și România, teamă mi-e că ar fi atotprezenta sticlă de plastic. Poate am fost eu sensibilizată, citind ultimele studii despre riscul asociat cu expunerea la micro și nanoplastice. Sau poate am fost frapată de lipsa altor opțiuni, de forța cu care suntem împinși să folosim plasticele deși toți se laudă cât de atenți la mediu și chitiți pe sănătate sunt.
Aventura a început din aeroportul din State, unde barul de lângă poarta de plecare mi-a luat ochii cu niște pahare de cocktail funky, pătrațoase, și cu mimosa în suple pahare de șampanie… toate de plastic. Adică berea, mă rog, dar la prețul unui cocktail în terminal parcă nu mă așteptam la microplastice dizolvate în alcool. OK, asta e, măcar mi-am umplut bidonul de inox la stația de lângă baie, unde un senzor decreta cu mândrie de câte-j-de sticle de plastic ne-a salvat.
În Germania chiuvetele te avertizează că apa nu este potabilă
De avioane nu zic nimic, au o scuză măcar. În Germania însă, care pare să se considere foarte verde, toate chiuvetele te avertizează că apa nu e potabilă, iar țâșnitori sau stații de umplut bidonul, ioc. Așa că am cumpărat faimoasa sticlă de plastic, pe care am deșertat-o ca fraierul în bidon, nu că ajută la ceva, dar să nu car mai mult decât am nevoie. Mi-era prea somn, așa că habar n-am dacă restaurantele o duceau mai bine, am adormit rapid pe scaunele tot de plastic, cu capul pe rucsac.
În România aeroportul geme de opțiuni, apă și sucuri, tot ce vrei, în plastic desigur. În mașină toată lumea cară sticle de plastic. De ce să mint, și noi avem, din fericire doar pentru spălat pe mâini, că am hotărât că nu e potabilă.
Inconsistența calității apei a speriat profund populația
Oriunde am mers însă în România, toată lumea evită apa de la robinet ca pe ciumă, de l-am întrebat și pe Dr. Google de ce. Dar, guess what, nu știe. Cine și cum a testat apele în România, au fost ok în general, și dat fiind că peste tot, și în România și în State, e foarte clorinată, oricum o filtrăm. De ce nu și în România? La munte apa avea chiar gust bun. Dar când am dus paharul de sticlă la robinet, ai fi zis că i-am furat fiola de otravă lui Romeo.
Inconsistența calității apei în România, cam ca peste tot în Europa de Est, pare fi speriat profund populația, iar conveniența și marketingul au împins sticla de plastic de apă la înaintare foarte eficient, fără să spună nici pâs despre toxicitatea expunerii continue la micro și nanoplastice.
Sunt și în română articole, dar nu par să fi influențat pe nimeni. Chiar și sfatulmedicului.ro are un articol din 2023, dar se referă în general la BPA, care de peste 20 ani e considerat nociv, și e un cunoscut disruptor hormonal. Nu am găsit însă adresate studiile mai noi, cele referitoare la micro și nanoplastice, realitatea fiind că cele mai „scary” sunt din 2024.
Continuarea, în Stiridindiaspora.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Pexels.com)
