PNL Iași a cheltuit cei mai mulți bani în campania electorală, peste 600.000 de euro | Reporter de Iași

Data:

spot_img

PNL Iași a cheltuit cei mai mulți bani în campania electorală, peste 600.000 de euro, se arată în datele publicate de Monitorul Oficial. PSD a cheltuit 2,22 milioane de lei, Viorel Blăjuț – peste 50.000 de euro, iar SOS România nu depășește 100 de euro. Un caz special se regăsește la USR: 70% din cheltuieli au fost asigurate de la Centru, iar 30% s-au bazat pe împrumuturile acordate de membri.

Aproape 12 milioane de lei au cheltuit filialele partidelor, la Iași, pentru alegerile locale și europarlamentare din data de 9 iunie 2024. În mare parte, clasamentul finanțărilor îl respectă pe cel al voturilor.

Astfel, la europarlamentare, unde PSD și PNL au fost în alianță, cele două formațiuni au adunat, pe județ, 31,5%, Alianța USR-PMP-Forța Dreptei – 15,99%, AUR – 12,9%, REPER – 11,7%.

În ceea ce privește alegerile locale, PNL a întrunit 34,7% la votul pentru consilieri județeni, PSD – 27,7%, USR-PMP-Forța Dreptei – 14,1%, AUR – 11,3%, iar Curaj (ECO) – 4,1%.

Citește și: Știință, nu pseudoștiință. Sofia, la 102 ani, ia lecții de astronomie de la o profesoară din Elveția. Vrea să afle de unde vine încălzirea globală și dacă stelele dispar

PNL, promovare prin broșuri și pliante

În mare parte, alegerile din iunie au păstrat balanța de putere stabilită în anul 2020, dar, la nivel național, liberalii ieșeni au ieșit în evidență pentru că au obținut cele mai bune rezultate ale PNL din Regiunea Moldovei. 

Conform datelor publicate, după alegeri, în Monitorul Oficial, filiala PNL Iași a adunat pentru cheltuielile electorale 2,15 milioane lei din veniturile proprii ale celor 1.848 de candidați, precum și 910.800 lei din împrumuturi provenite de la aceștia (sumele din urmă sunt returnate candidaților de la bugetul de stat, dacă formațiunea din care fac parte depășește pragul electoral; deseori, acești candidați au luat aceste împrumuturi de la alte persoane).

138.500 de lei au fost cheltuiți de liberali pentru publicitate la radio, TV și presa scrisă, 736.069 lei pentru cea în online, 326.237 lei pe afișe, 1,6 milioane de lei pentru broșuri, pliante și alte materiale de propagandă tipărite, iar 237.143 lei pentru cheltuieli de închiriere a unor spații și echipamente, transport, cazare, plata asistenței juridice și a mandatarilor financiari etc.

Citește și: Controversele Olimpiadei, de data aceasta, de ordin identitar – cu puțin ajutor de la Moscova

PSD a investit mai mult în radio, TV și în presa scrisă

PSD a avut cinci candidați în plus față de liberali, dar a adunat doar 2,22 milioane lei: 1,35 milioane lei din veniturile proprii ale candidaților și 879.700 lei din împrumuturi de la aceștia.

Social-democrații din Iași au pus accent mai mare pe publicitate la radio, TV și presa scrisă – 472.014 lei; 695.466 lei au mers în online, 143.314 lei pe afișe, 765.701 lei pentru broșuri și pliante, iar aproape 117.000 lei pe cheltuieli de închiriere a unor spații și echipamente, transport, cazare, plata asistenței juridice și a mandatarilor financiari.

AUR a avut 1,5 milioane de lei de cheltuit, toți din veniturile proprii ale candidaților. Cea mai mare parte au fost repartizați pentru contractarea de publicitate în mediul online – 531.172 lei și broșuri/pliante – aproape 652.000 lei.

Continuarea, în Reporteris.ro

Citește și: Cum vrea Rusia să ne facă să nu mai ținem cu Ucraina

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ReporterIS)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...