PNL și primarul Chirica au pierdut majoritatea în CL Iași. Două demisii din grupul USR au fost anunţate ieri în plen: surse ZDI spun că ar fi trebuit să fie trei, dar unul dintre consilieri s-a răzgândit pe ultima sută de metri. Demisiile au fost o surpriză pentru conducerea filialei ieşene a USR, cu toate că informaţii în acest sens existau cu o seară înainte. Ce s-a întâmplat, de fapt?

„Un simptom al derivei în care se află organizaţia din care fac parte”, a comentat liderul grupului de consilieri USR, Răzvan Timofciuc, el însuşi aflându-se într-o stare mocnită de conflict cu lideri ai filialei de mai mult timp. Ieri, acest lucru a ieşit la iveală: ulterior şedinţei, el a solicitat demisia conducerii organizaţiei locale şi judeţene a USR Iaşi. În prezent, în CL mai sunt 6 din 9 consilieri USR (odată cu eliberarea din funcţie şi a viceprimarului Cezar Baciu, ex-USR), partidul urmând să propună trei înlocuitori.

Nici liberalii nu stau tocmai bine: pierderea majorităţii în plen s-a văzut ieri la proiectele cu o oarecare sensibilitate: de exemplu, bugetul rectificat al CTP a căzut la vot, iar proiectele urbanistice de amploare au fost respinse pe bandă rulantă. Liderii PNL au început tatonările pentru formarea unei noi majorităţi, iar primele semne în acest sens ar putea apărea în perioada imediat următoare, conform surselor ZDI, mai ales în contextul degringoladei care există în grupul de consilieri ai USR.

Primul pe lista demisionarilor a fost Iulian Huşanu. Consilierul nu este la prima „abatere”: în septembrie 2021, el a mai demisionat o dată, după ce ZDI a dezvăluit afacerile firmei sale cu statul şi intenţia de a realiza o afacere imobiliară în Bucium. De data aceasta, demisia lui Huşanu pare definitivă.

„Mulţumesc partidului pe lista căruia am candidat, dar apreciez că este timpul pentru o schimbare care va aduce avantaje alegătorilor care au încredere în mine şi preţuiesc ce am făcut până acum. Partidul din care fac parte nu mai reprezintă idealurile pentru care am intrat în politică. Ca urmare, vă anunţ că astăzi îmi dau demisia din USR şi din Consiliul Local, urmând să susţin noua formaţiune politică pe care o va înfiinţa doamna deputat Cosette Chichirău”, a declarat în plen Iulian Huşanu.

Continuarea în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Toamna ca vara. Cum s-au schimbat anotimpurile și ce vremuri rele prevestește vremea bună

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.