PNL și PSD au discutat despre comasarea alegerilor din 2024

Data:

spot_img

PNL și PSD au discutat despre comasarea unora dintre alegerile din 2024. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni că sunt „cât se poate de obositoare” cinci rânduri de alegeri într-un singur an şi că e bine să fie luată o decizie politică în acest sens, transmite Agerpres.

Fostul premier a spus că a discutat cu PSD „de principiu, ideea, necesitatea unei comasări”, dar că nu s-a vorbit şi în detaliu despre această problemă.

În 2024, în România vor avea loc toate alegerile posibile: europarlamentare, locale (un singur tur), parlamentare și prezidențiale (două tururi). Cu excepția alegerilor pentru Parlamentul European, care vor avea loc sigur în 9 iunie din cauza calendarului european, restul datelor nu au fost încă stabilite.

Întrebat dacă alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc după turul al doilea al prezidenţialelor sau între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, Ciucă a răspuns că există riscul ca, la finalul a cinci rânduri de alegeri, oamenii să se simtă „sătui” şi „uzaţi” de campania electorală şi să nu se mai prezinte la urne.

Citește și: Vicepreședintele CJ Argeș anchetat, după ce a cumpărat 5 locuințe sociale de la firma unui prieten

„Desfăşurarea alegerilor are la bază un suport legislativ. Decizia calendarului electoral se stabileşte prin hotărâre de guvern.

Ca atare, în acest moment, ştiu că au fost discutate mai multe elemente de calendar electoral pentru anul viitor, existând mai multe opţiuni.

Ceea ce vă pot spune este următorul aspect: analiza noastră absolut generală, fără să ne ducem pe date, pe termene şi aşa mai departe, ne-a relevat faptul că pentru orice om aproape cinci rânduri de alegeri sunt cât se poate de obositoare şi apare această problemă ca la final oamenii să fie atât de uzaţi, ca să folosesc acest termen, şi de sătui de ceea ce poate să însemne campania electorală, ca partea finală a alegerilor să ne găsească fără prea mulţi votanţi.

Motiv pentru care este bine să gândim, să analizăm, să luăm o decizie politică faţă de numărul rândurilor de alegeri la care vom solicita populaţia să vină să îşi exercite dreptul”, a declarat Ciucă, potrivit sursei citate.

Comasarea alegerilor din 2024

În privința comasării unora dintre alegeri, liderul PNL a susținut că acest lucru „este şi legal, şi benefic, şi economic”, în acelaşi timp, deoarece ar permite scurtarea perioadei destinate alegerilor şi s-ar cheltui mai puţini bani.

Citește și: Magistrații cer CSM organizarea de concursuri pentru cele 1000 de posturi libere de la judecătorii

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Guvernul României / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...