27 de copii aflați în grija statului sunt traficați în fiecare an în România, în medie, conform datelor oficiale. Rapoartele internaționale și activiștii atrag atenția că numărul victimelor din rândul minorilor este mult mai mare.
În ultimele șapte luni, au fost sesizate la poliție, de către direcțiile județene de protecție a copilului, 122 de cazuri de suspiciune de trafic de persoane, adică de 4,5 ori mai multe cazuri decât media ultimilor cinci ani.
Iana Matei, care salvează din 1999 copii victime ale traficului și gestionează singurul centru licențiat din România care oferă servicii minorilor victime, atrage atenția că, pentru a opri rețelele de trafic, este urgent să investim în educația copiilor, mai ales a celor vulnerabili, iar autoritățile trebuie să învețe să coopereze cu ONG-urile care au expertiză în domeniu, în loc să continue să pretindă că România are sub control fenomenul.
75-80% dintre fetele pe care le ajută provin din sistemul de protecție
Psihologul Iana Matei, de la Reaching Out Romania, care lucrează cu copii victime ale traficului din 1999, arată că, din 2007, când au început să fie tot mai multe minore traficate, circa 75-80% dintre fetele pe care le ajută provin din sistemul de protecție.
Acum, cel mai des, copilele sunt recrutate prin metoda loverboy: „Ele provin din familii dezorganizate sau centre de plasament, unde nu au avut model de dragoste sănătoasă, iar în mintea lor, este dragostea din telenovele.
Și mai trist este că Poliția din (*localitate din Argeș), în loc să lucreze cu noi, ne ia fetele din centru. Fetele fug, pentru că ele au o poveste de dragoste în minte, traficantul este iubitul lor. Poliția le trimite la Protecția Copilului, care le trimite înapoi pe stradă.
Noi avem în centru fete din toată țara. Dacă ea este victimă a traficului de persoane, prima măsură pe care o iei este relocarea. O scoți din mediul unde este vulnerabilă și în pericol și o duci în alt loc.
Citește și: Cum m-am îndrăgostit de un „pește” sau preludiul unei nenorociri
Poliția le scoate din centru, le dă DGASPC-ului, care le trimite înapoi în localitățile de unde vin. Unde sunt și traficanții. Iar ele sfârșesc pe stradă. Pot să trag concluzia asta: că ei sunt de partea traficanților, că li se pare firesc ca fetele să stea pe stradă”, arată Iana Matei.
Psihologul evocă situații pe care le-a întâlnit, cu copile de 13 ani fugite la traficanți, iar polițiștii i-au spus că nu se pot duce să le ia, că vor fi acuzați de sechestrare de persoane. „I-am spus că, potrivit legii din România, trebuie să se ducă să o ia. Și mi-a răspuns că dacă ea acolo vrea să stea, să o las dracului acolo.
Cu o asemenea atitudine a forțelor de ordine, mă întreb nu ce șanse avem să oprim – dar să diminuăm – fenomenul traficului? Suntem primii în Europa. Dar nu mai avem rușine – ar trebui să facem asta din emaptie, din omenie, pentru că sunt copii și au nevoie de protecția noastră. Nu se întâmplă lucrul ăsta”.
Iana Matei arată că o mare problemă în România o reprezintă legislația, pentru că nu există o vârstă definită pentru cosimțământ, iar așa ajung prădătorii sexuali să scape cu pedepse mici pentru „sex cu minori”, faptă care ar trebui, de fapt, să fie încadrată ca viol.
„PRĂDĂTORUL SEXUAL TARGETEAZĂ MINORII PENTRU CĂ SUNT UȘOR DE PĂCĂLIT, LE VINDE FETELOR O POVESTE DE DRAGOSTE, BĂIEȚILOR O POVESTE DE VIAȚĂ ÎNDESTULATĂ.
Ei nu au nimic pe lumea asta, decât pe noi, adulții din preajma lor, care ar trebui să-i protejăm și, atunci, copiii sunt lăsați la cheremul acestor prădători sexuali și noi nu facem nimic.
Au fost atâtea propuneri de modificare legislative, mereu apar tot felul de piedici, a fost contestată vârsta minimă la CCR (este vorba de vârsta de 16 ani, contestată de Guvernnul României, n.r.), au venit acum cu propunerea de 14 ani. Adică eu cred că le plac atât de mult fetițele, copilele, încât chiar nu le mai pasă, ai argument psihologic, dacă tu, ca legiuitor, nu ții cont de stadiul de dezvoltare al unui copil, înseamnă doar că ești de rea-credință”.
Iana Matei: Rapoartele ANITP, precum cincinalele
O întreb pe Iana Matei cum i se par datele prezentate de ANTIP despre numărul copiilor traficați care provin din sistemul de protecție.
„ANITP trebuie să facă rapoarte frumoase. Cifra este mincinoasă. Ei au avut probleme în diverse întâlniri organizate la nivel european, unde prezentau aceleași date frumoase, iar organizațiile din țările de destinație spuneau că nu este așa.
Răspunsul ANITP, pentru care ar trebui să își ceară scuze public, a fost că victim este când ai un dosar, iar cifrele prezentate de țările de destinație reprezintă prostituatele din România care sunt libere să circule în UE. Eu am fost în sală când au spus asta.
Au uitat să menționeze cazurile lucrate în țările de destinație. Să menționăm și cazul Țăndărei, unde autoritățile din străinătate au încercat să-I prindă pe traficanți inclusive cu infracțiuni economice, iar ai noștri i-au lșăsat în libertate, iar ei s-au dus la CEDO ș icer bani pentru că au fost hărțuiți.
Partea asta a monedei nu o prezentăm, noi am rămas cumva în vremea comunistă, când trebuia să prezentăm cincinalele. Exact în aceeași paradigmă suntem: toată lumea știe că avem probleme cu traficul, noi spunem că suntem ok. Ca și cu Colectivul – „avem tot ce trebuie”, punctează Iana Matei.
Cel mai recent raport publicat de Departamentul de Stat al SUA privind traficul de persoane din România (2021) arată că „Executivul României nu reușește să asigure pe deplin standardele minime pentru eliminarea traficului, dar face eforturi semnificative”. Între principalele probleme menționate în raport se numără și numărul extrem de mic de centre pentru recuperarea victimelor traficului, iar, în ansamblu, „serviciile acordate victimelor rămân inadecvate, lăsând victimele descoperite riscului de retraficare”. Raportul este disponibil aici.
Cum am putea diminua în mod real numărul copiilor traficați
„Cu programe în comunități vulnerabile, ca să oprim fluxul, standarde pentru serviciile care ne lipsesc, seriozitate. Să lăsăm rapoartele minunate, să luăm măsuri concrete pentru copiii ăștia, mai multe centre pentru a lucra pe reintegrare. E departe deja. Măcar să lucreze în echipă cu cei care fac deja asta și nu le mai pune bețe-n roate”, explică Iana Matei.
Ea are singurul centru din România licențiat care ajută copiii victime ale traficului de persoane.
În opinia psihologului, autoritățile ar trebui să deruleze programe în comunitățile vulnerabile, să investească în after-school-uri și programe cu hrană caldă, pentru că, în caz contrar, acești copii vulnerabili vor ajunge în sistemul de protecție.
„Aceste măsuri au fost trecute în strategia ANDPDCA, dar nu au putut fi implementate din lipsă de fonduri. Continuăm acest cerc vicios: dacă am ține copiii în școală, nu am avea atât de multe victime. Și revin cu întrebarea: există voință politică pentru a face asta?”
O altă mare problemă pe care o evidențiază și Iana Matei se referă la numărul mic de centre specializate în a acorda asistență victimelor traficului .
„Noi nu avem servicii sociale complete, când ar trebui să fierbem ca să rezolvăm problema. Îți dau un exemplu: servicii pentru băieți exploatați sexual în România. Cum lucrezi cu acești copii? Nu avem standard. Servicii pentru mamele minore, cu copii, victime ale traficului. Avem centre maternale, dar ele nu sunt pentru victime ale traficului. Aici trebuie să ai protecție, să-i iei telefonul, ca să nu intre în contact cu traficantul.
Nu avem proceduri între DGASPC și ONG-uri. Ia, de exemplu, organizația Reaching Out, care lucrează cu victime ale traficului. Avem Legea 272/2004, pe care toată lumea o interpretează după ureche și sunt abuzuri peste abuzuri. Nouă ne vine DGASPC-ul în centru când vor ei.
Legea spune că avem o echipă managerială multidisciplinară, experții sunt ai noștri și DGASPC-ul numește un manager, asta înseamnă că noi ar trebui să lucrăm în echipă. N-ai să vezi. Noi facem toată munca, pe un salariu care este de două-trei ori mai mic decât al specialiștilor, cu ghilimelele de rigoare, din DGASPC-uri. Nu am posibilitatea să dau salarii mai mari. Vin și întreabă despre dosare, relația este a șefului de plantație și a sclavului de pe plantație.
Sunt o organizație licențiată – vii în centru, nu am nimic impotrivă, vezi dosarele, lucrăm împreună. Dar trimite-mi un email că vii în data x, să îmi aranjez și eu programul ca să fiu aici. Foarte supărați au fost, ei pot să vină când vor ei. AJPIS-ul (Agenția Județeană de Inspecție Socială, n.r.) poate să vină (în control inopinat, n.r.)”.
Iana Matei povestește că sunt polițiști din localitatea unde este centrul Reaching Out și angajați din cadrul DGASPC Argeș care denigrează ONG-ul: „Spun că ducem fetele „la produs”, că ceva se întâmplă în centru. Eu le-am spus, dacă au informații, să meargă să facă plângere la poliție. Dar ei știu că nu se întâmplă nimic. Este o formă de hărțuire și este un modus operandi. Uită-te ce se întâmplă acum cu Emilia Șercan, o împroști cu noroi ca să o decredibilizezi.
Noi ne vedem de drum, dar întreb: este posibil, în condițiile în care Reaching Out este singura organizație licențiată să lucreze cu victime minore? Singura într-o țară unde ar trebui ca fiecare DGASPC să aibă cel puțin un centru pentru victimele traficului, unde să le faci training?
Din Mureș am avut o doamnă director care îmi spunea că supraveghetorii, cei care stau cu copiii zi și noapte, nu merg la cursuri, mă sună și mă întreabă: „ce faci atunci când …?” Ar trebui să vorbim cu ANPDCA-ul și cu Ministerul Educației să avem centre unde școala este înăuntru.
Trimiți fetele la școală, ele fug, stau pe stradă până le găsește poliția. Consiliere psihologică nu fac, tratament nu fac, reintră în cercul abuzului. Sunt furioase că le-ai prins, nu participă la consiliere, nu le ajuți nici pe ele, nici pe celelalte din centru, că le deranjează și pe ele crizele de nervi, urletele și țipetele.
Nu avem instrumentele necesare și cei de la Protecția Copilului își iau șuturi pe nemeritate, pentru că nu au intrumentele necesare, iar cei de la conducere își bagă capul în nisip ca struțul și spun noi avem de toate. Ne trebuie această procedură: cum să lucreze DGASPC-urile cu ONG-urile”.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Articol publicat în Campania Națională de Conștientizare în privința Traficului de Persoane, derulată de Freedom House România în cadrul proiectului Stop-AT.
