Polițiști bătuți în centrul Botoșaniului. Un conflict început într-un local public din centrul orașului s-a sfârșit cu agresiuni de o violență extremă în plină stradă.
Doi angajați ai IPJ au ajuns la Urgențe cu leziuni în zona capului. Totul după ce au fost victime ale unei agresiuni de o violență ieșită din comun.
Totul s-a petrecut în zona Pietonalului Unirii, aproape de miezul nopții de marți spre miercuri. Un grup de trei persoane cu vârste de 24, 25 și 46 de ani, între care se aflau și doi polițiști în timpul liber, unul de la Serviciul Rutier și altul de la Arest, au intrat într-un conflict verbal cu un alt grup de tineri într-un restaurant de pe Pietonal.
Citește și: Milionarul Dragoș Dobrescu nu scapă de proces. Instanța Supremă a decis că faptele nu se prescriu
Conflictul a continuat și în stradă, la ieșirea din local. La scurt timp, s-a ajuns de la injurii la agresiune fizică. Unul dintre cei cu care se certau polițiștii a cerut la un moment dat ajutorul altor prieteni, prin telefon. În scurt timp, în zonă au ajuns două taxiuri cu mai multe persoane. Opt la număr, agresorii au început să îi lovească cu sălbăticie pe cei trei. Doi dintre ei au ajuns la Urgențe, cu leziuni în special în zona capului.
Un echipaj de intervenție de la Jandarmi a ajuns în scurt timp la fața locului, dar agresorii s-au făcut nevăzuți în două mașini.
Continuarea, în Monitorulbt.ro
Citește și: Iașul are doar 15% reciclare a deșeurilor. Un sistem care merge: sacii menajeri din Elveția
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Monitorulbt.ro)