Polițiști din Botoșani anchetați disciplinar după ce au lăsat ore întregi un mort nesupravegheat

Data:

spot_img

Polițiști din Botoșani anchetați disciplinar. Un şef de serviciu şi cinci subalterni sunt anchetaţi disciplinar după ce au lăsat nesupravegheat, timp de câteva ore, trupul neînsufleţit al unei femei. Aceasta şi-a pierdut viaţa chiar în timp ce se afla la un priveghi.

Potrivit procedurilor astfel de cazuri sunt considerate morţi suspecte. Din acest motiv, trupul neînsufleţit trebuie supravegheat permanent până la sosirea celor de la Medicina Legală.

Incidentul de la care a pornit totul a avut loc în weekend, în comuna Hlipiceni, la priveghiul unei bătrâne. Potrivit martorilor, o femeie de 48 de ani, ar fi început la un moment dat să se simtă rău. „Era la priveghiul unei rude din partea soțului şi i s-a făcut rău. Persoanele de față au sunat la 112, ambulanța a ajuns într-un timp bun, dar cu toate încercările nu au reușit să o salveze”, a spus primarul comunei Hlipiceni, Gheorghe Luchian.

Potrivit celor de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Botoşani, după ce medicul a constatat decesul, a sunat la 112 şi a cerut un echipaj de poliţie. Așa cum cere procedura, fiind considerată o moarte suspectă, poliţiştii trebuiau să asigure zona. „La 18:27 s-a declarat decesul, după care s-au anunțat organele de poliție prin 112. Referitor la acest caz, colegii noştri au fost informați că cei de la IPJ o să mai întârzie din cauza unor cazuri pe care le aveau de rezolvat în zonă”, a precizat medicul primar Bogdan Ursu, directorul medical al SJA Botoşani.

Doar că nici după aproape două ore, echipajul de poliţie nu ajunsese la fața locului. Asa că ambulanţa a plecat la un alt caz medical. „În jur de 20:10, au plecat de acolo. Pe drum s-au întâlnit cu colegii de la poliție și le-au înmânat documentele, iar aceştia au plecat spre caz”, a mai spus reprezentantul SJA Botoşani.

După ce echipajul medical a plecat, trupul neînsufleţit al femeii care şi-a pierdut viaţa la priveghi a rămas sub supravegherea martorilor.

Continuarea în Monitorulbt.ro

Citește și: Procurorii din CSM au respins raportul în cazul procurorului Ardelean, acuzat că „nu s-a opus ideii de a se încerca o șantajare a președintelui CSM”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...