Polițiștii de la Criminalitate Economică verifică situaţia de la Colegiul Tehnologic de Vest din Timișoara

Data:

Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Timiş efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la faptul că în internatul Colegiului Tehnologic de Vest din Timişoara ar fi fost cazate şi alte persoane în afară de elevi.

„Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la faptul că ar fi fost cazate alte persoane în afară de elevi în căminul unui liceu (Colegiul Tehnologic de Vest, n.r.), vă comunicăm ca sunt efectuate verificări de către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Timiş, pentru stabilirea situaţiei de fapt”, arată, miercuri, o informare de presă a IPJ Timiş.

Viceprimarul Timişoarei, Ruben Laţcău, a tras un semnal de alarmă, marţi, cu privire la situaţia de la Liceul Tehnologic de Vest, unde spaţiile internatului au fost transformate, fără cadru legal, în locuinţe pentru muncitori şi în sedii pentru afaceri comerciale – saloane de masaj, firme de formare profesională, centre de examinare pentru paznici.

Viceprimarul a făcut, alături de poliţia locală, o vizită de verificare în urma unor sesizări directe primite de la elevi şi părinţi. Printre altele, adolescenţii din liceu au relatat că s-au confruntat cu prezenţa bărbaţilor dezbrăcaţi, în prosoape, pe holurile internatului, în timpul programului şcolar.

„Controlul de azi-noapte a fost generat de o sesizare, de fapt de mai multe sesizări, pe care le-am primit de la elevi ieri, când am fost să discut cu ei. Este o situaţie scandaloasă. Vorbim de o clădire care are destinaţia de spaţiu educaţional şi care, în realitate, a fost transformată într-o afacere privată pe bani negri. Sunt bărbaţi care locuiesc de 3, 4, chiar 7 ani în acest internat. Sunt firme care funcţionează fără autorizaţie. Sunt saloane de masaj care primesc clienţi în timpul orelor de curs. Într-o şcoală, într-un internat de şcoală. Aşa ceva nu este tolerabil”, a declarat Ruben Laţcău.

Citește și: Elena Lasconi și-a ales un avocat mason, acuzat de evaziune fiscală

Potrivit viceprimarului, două dintre cele patru etaje ale clădirii sunt ocupate de muncitori, iar alte camere sunt utilizate de firme pentru activităţi comerciale: cursuri de calificare pentru paznici, masaje şi terapii neautorizate. Mai grav, într-unul din fostele ateliere a fost amenajat ilegal un apartament unde locuieşte o familie.

„Am văzut cu ochii mei chitanţele emise. Sumele încasate nu apar în evidenţele financiare ale şcolii. Nu există niciun cadru legal pentru aşa ceva. Este evaziune fiscală. Este deturnare de destinaţie a patrimoniului public”, a adăugat Laţcău.

Viceprimarul Timişoarei a cerut demisia de urgenţă a directoarei unităţii de învăţământ şi a contabilului şef şi, totodată, a solicitat public ca Inspectoratul Şcolar Judeţean să demareze procedura de destituire şi să prezinte un plan de control complet asupra tuturor căminelor şi internatelor din Timişoara.

„E şocant. Sunt oameni care locuiesc de ani de zile într-o şcoală şi nimeni nu a verificat nimic. Verificările au fost aseară şi nu am fost contactat astăzi, până după prânz, de Inspectoratul Şcolar Judeţean. S-a încercat muşamalizarea întregii situaţii. Avem zeci de angajaţi în Inspectorat – ce au păzit toţi aceşti ani?”, a subliniat Ruben Laţcău, conform comunicatului menţionat.

Primarul Dominic Fritz a trimis Corpul de Control la Liceul Tehnic de Vest şi, în funcţie de rezultate, va sesiza autorităţile competente şi organele de anchetă pentru a identifica toţi responsabilii. Cazul a fost descoperit odată cu propunerea Primăriei Timişoara de a muta liceul pentru reabilitarea clădirilor.

Citește și: Kremlinul creează la Chișinău partide pro-europene și unioniste pentru a le controla ulterior

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ruben Lațcău / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Drepturile omului, „curățate” din rapoartele anuale ale Departamentului de stat al SUA de către Administrația Trump

Administrația Trump reduce semnificativ conținutul rapoartelor anuale ale Departamentului...

Ucraina a recuperat trupurile a peste 900 de soldați căzuți în luptă

Ucraina a recuperat trupurile a peste 900 de soldați...

Ucrainencele refugiate la Timișoara țin Paștile să nu uite copiii tradiția

Pe zona pietonală care leagă Piața Libertății de frumoasa...