Polițistul săltat de mascați este chiar cel care a pus microfoane în casa lui Carmen Dan (Aktual24)

Data:

spot_img

Polițistul săltat de mascați este chiar cel care a pus microfoane în casa lui Carmen Dan, fiind acum șef în partidul acesteia, titrează Aktual24.

Cătălin Coman, care luni a fost săltat de mascați după ce și-a amenințat vecina cu moartea, este chiar polițistul care a pus microfoane în casa fostei ministre de Interne. Lucru foarte ciudat, polițistul este acum membru chiar în partidul lui Carmen Dan, MRS.

„Am găsit în locuința mea un dispozitiv care, după prima verificare, pare un dispozitiv de înregistrare audio (…) într-una dintre camerele din apartamentul în care locuiesc.

Fac precizarea că nu locuiesc într-o locuință a RAAPPS-ului și în momentul în care am descoperit acest dispozitiv am procedat așa cum era normal și firesc – am sesizat organul competent, Poliția Română, care a făcut demersurile necesare. Înțeleg că s-a înregistrat un dosar penal”, anunță ministrul Carmen Dan pe 29 noiembrie 2017.

Citește și Record de inculpați la DNA Suceava, trimiși în bloc în judecată – 51 de instructori, polițiști sau patroni de școli de șoferi

Acum, polițistul care atunci i-a plantat microfonul a devenit „eroul” unui scandal violent, fiind săltat de mascați după ce s-a baricadat în casă.

Polițistul săltat de mascați

Cătălin Coman și-a amenințat vecina cu moartea. „Referitor la informațiile apărute în spațiul public, în cursul zilei de astăzi, în calitate de președinte al MRS, doresc să fac următoarele precizări:

Implicarea domnului Cătălin Coman într-un scandal legat de acte de violență domestică va fi sancționată politic de către MRS. După cum știți, am inițiat și am modificat legislația în sensul eficientizării prevenirii și combaterii violentei domestice.

Conduita publică a oricărui membru de partid trebuie să fie adecvată normelor sociale, motiv pentru care vom analiza în cadrul instituțional al MRS măsurile care se impun a fi luate în acest caz.

Bineînțeles, după ce anchetă aflată în derulare se va finaliza și vom afla rezultatele. În ceea ce privește comentariile legate de posibila participare a domnului Coman (care într-adevăr este Președinte al MRS, sector 5 București) în acțiunea de introducere în spațiul meu privat a unei tehnici de monitorizare ambientală, menționez că nu sunt în măsură să comentez deciziile luate de unitatea de Parchet competentă care a investigat cazul.

Dosarul este, din câte stiu, soluționat cu neînceperea urmăririi penale”, a reacționat Carmen Dan.

Mai multe aflați din publicația Aktual24.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related