Pompierii au salvat un copil în vârstă de 1 an blocat într-o mașină în Oradea | Bihoreanul

Data:

spot_img

Pompierii au salvat un copil în vârstă de 1 an blocat într-o mașină aflată în parcare. Aceștia au spart geamul mașinii pentru a-l putea elibera pe copil.

Un copil de 1 an și 6 luni a fost salvat marți de pompierii orădeni, după ce a rămas blocat în mașina mamei sale, cheile aflându-se în autoturism. S-a întâmplat în parcarea unui supermarket. Mama micuțului a sunat la 112, iar pompierii au spart unul dintre geamurile mașinii pentru a putea să-l elibereze pe copil.

Citește și: Modernizarea branșamentelor prin contorizare a apei a dat rateuri | Monitorul de Botoșani

„Pompierii militari orădeni au intervenit azi, 30 iulie a.c., pentru salvarea unui băiețel, rămas blocat într-un autoturism aflat în parcarea unui supermarket situat pe strada Nufărului din municipiu. Apelul prin Sistemul Unic 112 a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 13.25,  apelanta precizând faptul că fiul ei, în vârstă de 1 an și 6 luni, rămăsese blocat în mașină, cheile aflându-se în interiorul autovehiculului”, a transmis, marți după-amiază, lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana.

Aceasta detaliază că „pentru salvarea micuțului captiv în mașina încinsă de soare au fost mobilizați de urgență pompierii Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de descarcerare și cu două motociclete SMURD”

Continuarea, în Bihoreanul.ro

Citește și: Ce spune „Media Freedom Rapid Response” (MFRR) despre raportul Comisiei Europene privind statul de drept

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ISU Bihor)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile | Monitorul de Botoșani

Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani și-a redeschis porțile, după...

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă de la 1 ianuarie | Ziarul de Iași

Ieșenii vor plăti cu 22% mai mult pentru apă...

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...