Pontonul la care Raluca Turcan a tăiat panglica alături de alte șase persoane, în urmă cu trei săptămâni, s-a scufundat parțial

Data:

spot_img

Pontonul la care Raluca Turcan a tăiat panglica alături de alte șase persoane în urmă cu trei săptămâni s-a scufundat parțial. În fotografiile publicate pe rețelele de socializare se observă că pontonul se află scufundat jumătate în apele Dunării. Pontonul era folosit drept centru itinerant pentru copiii cu dizabilități din țară și se afla ancorat în dreptul comunei Mahmudia.

Contactați telefonic, reprezentanții Primăriei Mahmudia au declarat că acesta este doar „puțin bandat” și nicidecum scufundat: „El nu este scufundat. Unde a fost ancorat în zona respectivă apele Dunării erau crescute. În momentul în care s-au tras apele el s-a bandat puțin, dar nu s-a răsturnat sau a luat apă. Domnul primar a vorbit acum la Consiliul Județean să vină o navă specializată să îl poată îndrepta. Nu are nicio problemă”, a declarat secretarul comunei Mahmudia.

Șapte oameni, în frunte cu Ministrul Raluca Turcan, au tăiat o panglică la inaugurarea, în urmă cu trei săptămâni, a unui centru itinerant pentru copiii cu dizabilități din Delta Dunării. Evenimentul a avut loc cu ocazia lansării, la Tulcea, a primului centru itinerant pentru copiii cu dizabilități din țară, un proiect privat realizat de Fundația SERA ROMÂNIA și PENNY România.

În imaginile postate pe rețelele de socializare, Ministrul Muncii taie panglica alături de alte șase persoane, printre care președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, prefectul județului, Nicolae Topoleanu, sau primarul localității Mahmudia.

„Centrul mobil inovator, care în următorul an va asigura servicii de recuperare pentru aproximativ 100 de copii din Delta Dunării, este rezultatul parteneriatului dintre Fundația SERA ROMÂNIA și PENNY Romania, compania care a finanțat achiziția vasului plutitor. Centrul itinerant este instalat pe un ponton plutitor, echipat cu aparatură medicală modernă și va circula în Deltă și în localitățile riverane Dunării pentru a asigura perioade de terapie frecvente și predictibile pentru copiii cu posibilități reduse de transport”, se arăta în comunicatul transmis la inaugurare de Consiliul Județean Tulcea.

Reprezentanții Fundației Sera nu au putut fi contactați până la publicarea articolului, titrează INFO SUD EST.

spot_imgspot_img
Info Sud-Est
Info Sud-Esthttp://www.info-sud-est.ro
Ziar regional care acoperă subiecte din județele Constanța și Tulcea, dar și subiecte cu impact la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Republica Moldova, pregătită să reziste în fața ultimului atac rusesc | Deutsche Welle

Criza energetică este inevitabilă în Republica Moldova după revelion....

Alexandru Gussi: „Candidatura lui Nicușor Dan face jocul PNL-PSD-UDMR” | Interviu Aktual24

Alexandru Gussi, profesor la Universitatea București cu doctorat în...

TermeneAI: Creșterea afacerii cu 27% în 2024, susținută de tehnologiile inteligenței artificiale

Termene.ro, compania care a devenit un lider recunoscut în...